Plouă și mi-e dor!

Plouă… stau tăcută in pat și ascult ploaia. Și ascultând-o, o rog.
O rog să îmi spele toate durerile, toate temerile, toate lacrimile, toate neîncrederile, toate nesiguranțele.
O rog să spele durerile din sufletele oamenilor.
O rog să spele temerile și grijile, să spele nepăsarea și neîncrederea, invidia și trădarea.
O rog să spele tristețea de pe chipurile oamenilor care-i împiedică să zâmbescă, să iubească.
O rog ca în urmă ei să lase un curcubeu frumos, o rază de speranță, o mângâiere.

Dar ploaia nu poate face toate astea. Poate e vorba doar speranța mea că după ploaie, vine soarele, că după furtunile ce se dau în suflet, apare curcubeul.
Poate e vorba doar despre credința mea că oamenii pot deveni mai calzi, mai buni, mai politicoși, mai atenți.

Plouă și mi-e dor de oameni fericiți. Mi-e dor de chipuri blânde și inimi calde. Mi-e dor de zile însorite, fără griji. Mi-e dor… de o schimbare în bine!

Iustina T. ©