Plouă… stau tăcută in pat și ascult ploaia. Și ascultând-o, o rog.
O rog să îmi spele toate durerile, toate temerile, toate lacrimile, toate neîncrederile, toate nesiguranțele.
O rog să spele durerile din sufletele oamenilor.
O rog să spele temerile și grijile, să spele nepăsarea și neîncrederea, invidia și trădarea.
O rog să spele tristețea de pe chipurile oamenilor care-i împiedică să zâmbescă, să iubească.
O rog ca în urmă ei să lase un curcubeu frumos, o rază de speranță, o mângâiere.
Dar ploaia nu poate face toate astea. Poate e vorba doar speranța mea că după ploaie, vine soarele, că după furtunile ce se dau în suflet, apare curcubeul.
Poate e vorba doar despre credința mea că oamenii pot deveni mai calzi, mai buni, mai politicoși, mai atenți.
Plouă și mi-e dor de oameni fericiți. Mi-e dor de chipuri blânde și inimi calde. Mi-e dor de zile însorite, fără griji. Mi-e dor… de o schimbare în bine!
Iustina T. ©
Superb !
Tot ce scrii este absolut superb. Sunt ca un pansament pentru mine.
superbbb…..si mie mi-e dor 🙁
frumoase randuri! felicitari! :*
Minunat!!!
„Mi-e dor…de o schimbare in bine!”
Iustina, esti un sufet sensibil care atinge suflete sensibile. Curcubeul exista, zambeste zilnic si vei fi ,, incoronata” de aureola acestuia.