Podul de lut, de Markus Zusak

 62105582_686094778508993_2290382544287301632_n

„O poveste impresionantă despre cinci frați adolescenți care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile orașului Sydney, printre animale de companie neobișnuite și năbădăioase. Pe măsură ce se ceartă și se împacă, iubesc, se maturizează și învață să trăiască în lumea adulților, frații Dunbar descoperă secretul tulburător al dispariției tatălui lor. Iar când acesta își face apariția și le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un râu, ca o mână întinsă, Clay, unul dintre frați, acceptă, hotărând, de fapt, să construiască o punte între copii și tatăl lor, între trecut și viitor – o punte peste greșeli știute și neștiute, pentru iertare și pentru împăcare. Un roman marcat de durere și de optimism în egală măsură, profund uman, care atinge unele dintre cele mai sensibile corzi ale sufletului.” 

Doamne, îți mulțumesc că am terminat cartea asta! A fost cu adevărat un chin. A fost o provocare imensă și un chin pe măsură. Încerc cu greu să-mi găsesc cuvintele pentru a vorbi despre ea astfel încât să nu descurajez pe nimeni care se gândește dacă să o citească sau nu. Părerea este strict personală și implică evident mai multe aspecte. Vă rog să mai citiți și alte recenzii ale cărții înainte de a lua o decizie.

Spunea cineva despre cartea asta că mai rău decât să nu-ți placă o carte super lăudată este să faci parte din minoritatea care are o părere proastă sau foarte proastă despre cartea respectivă. Și îi împărtășesc întru totul opinia. Subiectul și descrierea îmi promiteau o poveste atât de intensă și fiind vorba de Zusak mă așteptam să-mi fie una pe plac. Nu a fost să fie. Nu de data asta. Am avut trei tentative de a nu o mai citi, dar am tras de mine și am tot încercat. Mi-am spus că ba nu e momentul ei, ba că nu am starea potrivită, ba că e probabil genul de carte care devine mai bună în a doua jumătate. Adevărul e că în final, nu pot să găsesc absolut nimic care să-mi fi plăcut la ea. Urăsc când mi se întâmplă asta. Nu-mi place să „stric ratingul” unei cărți și nici să scriu recenzii negative, dar nu pot să fiu altfel decât sinceră.

Dacă Hoțul de cărți mi-a plăcut foarte mult, iar Mesagerul mi s-a părut ok, cred că Podul de lut e una dintre cele mai ciudate cărți pe care le-am citit vreodată. În general, cu fiecare carte scrisă se simte evoluția autorului. În cazul lui Zusak nu știu ce să spun…dar în ceea ce mă privește este ultima întâlnire pe care o am cu el.

Romanul avea un potențial uriaș, dar stilul în care e scris este…groaznic. Pur și simplu groaznic. Trunchiat, haotic, obositor. Au fost pagini întregi din care nu am înțeles nimic și întâmplări stupide care le-au umplut inutil. Nu am putut stabili o conexiune cu niciun personaj, nu le-am putut atribui un chip sau o vârstă. Nu am putut să văd cu ochii minții locurile, nu am simțit atmosfera și nici trăirile personajelor. Nu am găsit drama promisă nicăieri. Nu mi-a plăcut nici povestea celor cinci frați. nici a tatălui lor, nici a mamei lor, nici povestea lor ca familie.

Povestea se vrea a fi a lui Clay, penultimul dintre frați, dar în final nu a fost a niciunuia dintre ei. Naratorul este Matthew, cel mai mare dintre frați, și ne poartă într-un mod complet amețitor între momente din trecut și momente din prezent. Dacă în mod normal îmi plac poveștile cu incursiuni în trecut și le găsesc fermecătoare, în acest caz mi s-au părut foarte foarte enervante datorită modului brutal în care au fost alternate.

Ce-ar mai fi de zis când nu ai nimic bun de zis? Poate să te oprești. Și să închei cu un sfat, care cred că se aplică pentru marea majoritate a cărților…dacă romanul pe care începi să-l citești nu te prinde după 100 de pagini, înseamnă că șansele să ajungă să o facă sunt foarte foarte mici și scad considerabil cu fiecare 50 de pagini care nu-ți plac. Ah, și poate să nu te simți chiar atât de prost că faci parte din minoritate…aia care dă 1 steluță unui roman cotat de majoritate cu 4-5. :D

Podul de lut a apărut la editura Rao și îl găsiți aici.

 

Rating Goodreads: 1/5 *

Iustina Dinulescu 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

3 Comments

  1. Vai, și chiar mă uitam la această carte zilele trecute și mă întrebam dacă să o cumpăr sau nu. Sincer și eu am fost puțin dezamăgită de „Mesagerul” și n-am cine știe ce așteptări de la scriitor. M-ai convins să stau cuminte. :))

  2. Atâta vreme cât aveţi argumente, nu văd de ce să vă scuzaţi că nu v-a plăcut cartea. Mie mi s-a întâmplat în urmă cu ceva timp să-i spun unui „ilustru” autor român că „nu m-a dat pe spate” romanul lui (mă rog, adevărul este că m-a enervat mult cartea, mai ales că m-am încăpăţânat s-o duc la capăt, dintr-un fel de fidelitatea faţă de autor) şi am „aflat” apoi de la ilustra persoană că nu sunt capabil să-i „pătrund” sensul filozofic, că sunt „limitat”, „mort” şi altele…până la injurii. Cred însă în continuare că onestitate înseamnă să-ţi spui părerea, dar argumentat…Şi sunt absolut de acord cu sfatul dvs. final.

    • Din curiozitate…despre ce autor este vorba? Am o vaga banuiala…:)))

Lasă un răspuns către Iustina Cancel reply

Citește articolul precedent:
Colecționarul de obiecte pierdute, de Ruth Hogan

"Anthony Peardew este colecționarul de obiecte pierdute. În urmă cu 40 de ani a pierdut un obiect care îi fusese...

Închide