Poveste pentru timpul prezent, de Ruth Ozeki

Poveste-pentru-timpul-prezent-410x590

 

„Cred că, în cele mai întunecate locuri ale inimilor lor, oamenii sunt violenți și le face plăcere să se rănească unii pe alții.” 

„Poveste pentru timpul prezent spune cum scrisul și cititul pot lega doi oameni ce nu s-au văzut niciodată, totul prin intermediul unui jurnal găsit într-o cutie de mâncare Hello Kitty.
Poveste pentru timpul prezent este o apologie a puterii miraculoase a scrisului și cititului de a lega, în ciuda distanței în timp și spațiu, oameni care nu s-au văzut niciodată. Nao Yasutani – o adolescentă japoneză care și-a petrecut copilăria în California și nu reușește să se adapteze la viața stresantă din Tokyo – a hotărît că nu există decît o singură cale de-a scăpa de o singurătate chinuitoare și de torturile la care o supun colegii ei de școală: sinuciderea. Totuși, Nao nu vrea să dispară fără să lase ceva semnificativ în urmă. Ea dă astfel curs inspirației subite de-a povesti într-un jurnal viața fascinantă a străbunicii sale – o călugăriță budistă ajunsă la venerabila vîrstă de o sută patru ani –, fără să bănuiască o clipă că acesta îi va schimba destinul în întregime.”

 Literatura universală contemporană este o categorie extrem de ofertantă, iar eu am ales să dau o șansă acestui titltu despre care nu auzisem nimic până acum. Fiind amatoare de cultură asiatică și de romane scrise din perspectiva mai multor personaje  m-am gândit că Poveste pentru timpul prezent le are pe amândouă, deci nu am cum să dau greș cu ea. Ei bine, romanul este puțin altfel decât credeam și mă așteptam eu și trebuie să mărturisesc că m-a pus puțin în încurcătură și mi-a testat răbdarea. Spun asta deoarece perspectiva lui Nao mi s-a părut haotică și interesantă deopotrivă, pe alocuri fiind greu de ținut pasul cu salturile printre amintirile ei din trecut și timpul prezent în care își împărtășește memoriile cititorului din viitor. În același timp, perspectiva lui Ruth este adesea plictisitoare. Sunt pagini întregi în care nu se întâmplă nimic și în care te întrebi unde vrea să ajungă totuși autoarea cu acele detalii aparent lipsite de importanță.

La câteva luni după tsunami-ul devastator din 2011 care a distrus coasta Japoniei, o cutie de mâncare Hello Kitty ajunge pe o insulă din British Columbia, unde este găsită de Ruth. Înăuntru, Ruth gaseste un teanc vechi de scrisori scrise intr-o japoneza veche și un jurnal ascuns între coperțile cărții În Căutarea Timpului Pierdut a lui ProustDintr-o cafenea din Tokyo, Nao Yasutani îi scrie cititoarei din viitor despre ea, despre familia ei, despre străbunica Jiko, de 104 ani, fostă luptătoare feministă si calugarita budista, despre ijime si…despre sinucidere, despre intentia ei de a se sinucide.

Astfel pătrundem în lumea lui Nao, o lume în care adolescenta în vârstă de 16 ani, crescută în America și ajunsă în Japonia în urma eșecului profesional al tatălui său, nu își găsește locul și scopul în viață. Ruptă de mediul său familiar, Nao se simte oarecum ca o barcă în derivă, neaparținând cu adevărat niciuneia dintre lumi. Viața ei nu este ușoară deloc, deoarece în sânul familiei lucrurile sunt tensionate din cauza tentativei eșuate a tatălui său de a se sinucide, iar la școală are parte de violență și de agresiune din partea colegilor. Acesta este de fapt subiectul principal și central în jurul căreia se învârte acțiunea romanului-practicile ijime din școlile japoneze, care înseamnă discreditarea, izolarea, umilirea, barfirea, intimidarea, amenințarea unei persoane și agresiunea fizică- pe scurt, este vorba de abuzul emoțional în toate formele lui, despre acei „bullies” tot mai des întâlniți în rândul școlarilor și adolescenților.  În Japonia, ijime a provocat sinucideri în rândul copiilor sau tinerilor, expuși la aceste practici fie de către colegii mai mari, fie de către cei care au aceeași varstă cu victimele. Ijime cuprinde inclusiv bătăi, mici și repetate furturi, talhării și în general orice atitudini agresive comise în mod repetat cu scopul de a izola victima într-un colectiv și de a o tortura psihic. De astfel de tratamente are parte și Nao, iar  asta o împinge către hotărârea de a-și pune capăt zilelor și de a scrie despre asta. Scrisul o ajută, e singura ei evadare și singurul remediu de a supraviețui într-o lume atât de crudă.

Romanul cuprinde de asemenea și un rezumat al tehnicilor budiste de meditație și poate fi privit în același timp ca un studiu de caz asupra instinctului uman de a face rău. Poveste pentru timpul prezent aduce în prim plan legătura scriitor-cititor și modul în care scrisul vindecă, iar cititul te poartă în lumi necunoscute, în care te pierzi și te regăsești de nenumărate ori. Este o poveste destul de atipică, greu de parcurs chiar și pentru cine este obișnuit cu stilul autorilor japonezi sau cu cultura lor. Cred că trebuie să ai o anumită stare/dispoziție și să găsești un moment oportun pentru a pătrunde în lumea acestor personaje.

Mulțumesc Libris pentru exemplarul oferit!

 

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

4 Comments

  1. Îmi place mult modul în care ai abordat prezentarea cartii. Te felicit!

    • Multumesc mult, Anca! Pupici cu drag

  2. Suna tare bine recenzia!

  3. Foarte bun articolul, multumesc pentru informatie.

Lasă un răspuns către Iustina Cancel reply

Citește articolul precedent:
O mie de femei albe, de Jim Fergus

"Omenirea e nebună, suntem cu toții sălbatici..." "Pornind de la incitanta poveste a o mie de femei albe care sunt...

Închide