Rămas-bun pentru acum, de Catherine Ryan Hyde

„În unele familii te naști, pe altele le alegi. În 1959, la o fermă izolată din Texas, Lucy – medic veterinar – are grijă de animale abandonate. Solitudinea îi permite să evite oamenii și locurile care îi amintesc de trecut. Localnicii oricum nu sunt interesați de ea și nici ospitalieri cu cei doi afroamericani sosiți în zonă: Calvin și Justin Bell – tată și fiu. Când Justin și amicul lui, Pete Solomon – un băiat de 12 ani neglijat de părinți -, îi aduc lui Lucy un câine rănit, viețile tuturor se schimbă. Lucy nu și-a imaginat că se va mai apropia de cineva vreodată, iar Pete n-a sperat că își va găsi un prieten atât de loial precum Justin. Dar acestor patru oameni nu li se permite să fie prieteni, cu atât mai puțin o familie, căci localnicii se opun cu violență. Iubirea dintre Calvin și dr. Lucy este pusă la încercare, la fel și prietenia dintre Pete și Justin. Vor putea ei să doboare prejudecățile texanilor și să-și câștige dreptul la fericire?”

Da…se spune că nu poți alege familia în care te naști, dar poți alege mai târziu în viață oamenii alături de care te poți simți ca într-o familie. O familie adevărată.

Despre cartea asta aș avea multe de spus, dar în același timp nu aș spune nimic. Pentru că e genul acela de carte pe care o simți, pe care o citești cu un gol în stomac uneori, pentru că personajele sunt oameni în pielea cărora te poți pune cu ușurință și alături de care suferi ca și cum situațiile dificile pe care le au de înfruntat sunt ale tale. Și au fost destule în cazul acestui grup restrâns de personaje.

Pete Solomon este un băiat de doisprezece ani cu totul deosebit. Deși este abuzat fizic și emoțional de către tatăl său, are un suflet bun și frumos. Este un prieten devotat, genul de om gata să se sacrifice pentru a-i fi bine celuilalt. Caracterul lui Pete e raportat la alte trei personaje, prin intermediul cărora este trasată și accentuată aceeași trăsătură – bunătatea. Pete e un copil bun, care trăiește într-o lume rea, plină de cruzime. Texas, anii 50.  O lume în care oamenii de culoare nu mai erau sclavi, dar erau priviți în continuare cu răutate, erau ostracizați, abuzați, răniți. Ce lume nedreaptă aceea în care legea și oamenii din jur îți puteau dicta pe cine să iubești, cu cine să fii prieten, pe cine să urăști!

„Ce însemna să fie prieteni într-o lume în care numai faptul că mergeau împreună pe stradă putea face ca unul dintre ei să fie bătut cu brutalitate? În ce moduri se putea exprima prietenia asta? În ce feluri putea exista?”

Vă spuneam că este genul de carte pe care îl citești cu gol în stomac. Are multe momente triste, în care revolta parcă devenea o gheară în stomacul meu, dar are și momente emoționante în sensul frumos al cuvântului, cum ar fi legătura dintre Pete și Prince, câinele lup pe care îl salvează, prietenia dintre Pete și Justin, interacțiunea dintre Pete și doctorița Lucy.

Nu vreau să povestesc prea mult ca să nu stric plăcerea lecturii și descoperirea întregii povești.

Rămas-bun pentru acum ne arată negru pe alb, deși nu mai era nevoie, de ce și în cel fel animalele sunt niște ființe mult mai umane decât oamenii și de ce uneori te simți mai bine trăind singur decât printre oameni. Cartea abordează subiecte precum abuzul, violența, rasismul. Subiecte care sunt mereu de actualitate pentru că trăim în lumea în care trăim. Catherine Ryan Hyde  a scris un roman plin de sensibilitate, iar la final ne-a lăsat un firicel firav de speranță, de care să ne prindem.

Poate că uneori trebuie să așteptăm mult prea mult timp pentru dreptate și poate că uneori suntem nevoiți să ne luăm rămas-bun pentru moment, până în ziua când ne vom revedea. Și totuși rămâne întrebarea…”Ce facem cu tot acel timp pierdut?” El nu va putea fi recuperat niciodată…

„Uneori, când dreptatea nu e la îndemână, oamenii se grăbesc să-ți spună că pur și simplu va trebui să aștepți – că, până când oamenii care te calcă pe cap se vor muta pe capul altcuiva, nu ai de ales decât să ai răbdare. Și iți spun de parcă n-ar fi o mare neplăcere pentru tine. Dar cum îi dai unui om înapoi timpul pe care i l-ai furat? În timp ce așteaptă, oamenii au parte de pierderi adevărate.”

Mi-a plăcut mult cărticica asta, oamenii ăștia. Aproape că mi i-am făcut prieteni.

Romanul a apărut la editura Trei, în colecția Fiction Connection. Îl găsiți aici sau aici.

Rating Goodreads: 5/5⭐
Iustina Dinulescu

~~~~~~~~~~~~

Fragmente:

„- Mi se rupe sufletul, doamnă, a zis Pete cu voce stinsă, după o vreme.
– Așa e și normal. Mie mi se rupe sufletul tot timpul, când văd ce fac oamenii cu animalele.
– De-asta nu vă plac oamenii?
– În parte. De-asta și pentru ce-și fac unii altora.”

„Supărarea e o treabă ciudată. Caută mereu ținte asupra cărora să se descarce. E o emoție care se exprimă prin acțiune și trebuie direcționată către ceva. Chiar dacă trebuie să inventeze o tintă pe parcurs.”

„Uneori, nu știi exact ce se întâmplă, dar știi în sufletul tău că nu e bine.”

„Nu toată lumea vede, nici atunci când e chiar în fața lor. Mulți oameni văd lumea doar așa cum vor ei să fie. Văd doar ce se potrivește cu felul în care gândesc. Restul trece neobservat.”

„Atunci când te aflii în fața unor pierderi reale și nu poți face nimic pentru a le repara, e dificil să știi ce-ar trebui să spui.”

Lasă un răspuns