Reguli de bun simț la intrarea în suflet

large

Pășește cu grijă în sufletul meu.
Ți-aș spune să te descalți dacă nu e prea mare deranjul.
Să pășești ca și cum ai pluti, să nu-ți simt pașii apăsați și grei.
Vezi tu, acum e curat. E liniște acolo. Am aerisit și miroase frumos.
Știi cum miroase? Miroase a tei. Așa spun eu că miroase sufletul curat. A tei.

Am avut multă dezordine în suflet. Mult noroi.
Până acum nu am rugat pe nimeni să se descalțe. Iar oamenii au intrat fără să țină cont de nimic. Au intrat tropăind, parcă strivind tot ce-am așezat în mine.
Și știi ce au lăsat în urmă? Și-au lăsat toate neîmplinirile lor și toată amărăciunea. Mi-au lăsat-o mie.
De ce mi-au lăsat-o?
De ce să plâng eu lacrimile altor oameni când le am pe ale mele?

Așa că am decis să pun niște reguli de bun simț la intrarea în suflet. N-ai văzut că pe la orice intrare e pus câte un semn, câte un avertisment?
Așadar, în sufletul meu nu se mai intră încălțat, ci cu tălpile goale.
Nu se calcă apăsat, ci se merge ca și cum ai călca pe nori.
Se respectă programul de liniște și se tratează cu multă iubire.
De asemenea, am instalat și un detector de falsuri, așa că mare grijă!

Sufletul meu nu e de vânzare și e foarte primitor dacă sunt respectate regulile de la intrare.
Mulțumesc pentru înțelegere și… bine ai venit! ツ

Video: http://www.youtube.com/watch?v=dipjkeNaOEo

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

12 Comments

  1. MULTUMESC. BINE TE-AM GASIT!
    M-am descaltat si am lasat, odata cu incaltamintea, tot colbul adunat de pretutindeni. Intru cu talpile goala si cu sufletul curat.
    Iti doresc sa ai viata la fel de frumoasa ca sufletul tau.

    • Multumesc din suflet Tania! Bine ai venit in sufletul meu atunci! ;)

  2. imi place textul tău si mi-ar placea sa pot da like. Iti recomand sa instalezi un plugin care permite si functia de like :-)

  3. Maiastra asternere de cuvinte, cuvinte graitoare care ptezinta adevaruri si invataminte adanci. Multumesc ca ai impartasit aceste cuvinte!

  4. Maxim articolul. <3

  5. Sint bucuroasa pentru ca te-em gasit. Oamenii sint diferiti dar toti au nevoie de afectiune, de ginduri frumoase . Virsta este un sir de ani, o experienta care o capata oricine. Necatind la acest moment eu ,am ce invata de la tine. Esti mult mai tinara ,dar cu atita bunatate pe care o oferi neconditionat. Mult noroc, draga IUSTINA. Vibreaza si daruie, esti o minune a Domnului. Multumesc.

  6. superb articolul , fara cuvinte …!

  7. Cat de frumos!!! Tot ce-ai scris aici,este valabil pentru cei care sunt foarte sensibili,si au un suflet tare bun! Esti o scumpa!!

  8. felicitari pentru tot , as tinde sa spun sa fii binecuvantata pentru toate cuvintele frumoase pe care reusesti sa le expui intr-un fel fara egal.
    Te admir , pentru ceea ce esti , pentru sufletul tau!

  9. nu mereu se intampla cum ne dorim. oamenii tin cont de reguli , doar pt a le incalca. pacat.

  10. Multumesc ca ne lasi sa-ti cunoastem sufletul care cu puritatea si frumusetea lui ne da curaj sa -l infrumusetam pe al nostru, care cate o data e plin de noroi . Multumesc pt optimismul cu care ma incarc cand iti citesc randurile si sunt sigura ca datorita tie si sufletul nostru va deveni mai curat si mai frumos .

  11. daca lasi mereu usa deschisa, risti sa intre si suflete mai putin curate….

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Cât costă o oră din timpul tău?

O scurtă poveste care te va pune sigur pe gânduri... da, totul se rezumă la timp și la cum hotărâm...

Închide