Sala de bal, de Anna Hope

FB_IMG_1540914628535

„Pe fundalul verii caniculare a anului 1911, la sfârșitul epocii edwardiene, Sala de bal proiectează o poveste de iubire pe un tărâm potrivnic, bântuit de obsesii periculoase și drame tăinuite – azilul Sharston din Yorkshire, unde o mână de oameni are puterea de a decide cine poartă stigmatul nebuniei și cine îndeplinește criteriile normalității.
Sala de bal urmărește în primul rând destinul Ellei Fay, o tânără lipsită de protecția și afecțiunea familiei, care, în urma unui incident la filatura unde lucrează în condiții extrem de aspre, e internată în azil. Aici îl întâlnește pe irlandezul John Mulligan, înregistrat cu diagnosticul de „depresiv melancolic“, după decesul fiicei sale, și aflat sub îngrijirea doctorului Charles Fuller, ale cărui idei și experimente precipită deznodamantul dramatic al cărții. Anna Hope reușește să dea viața unei realități istorice puțin cunoscute într-un roman intens și subtil, care nu devine nici o clipă sentimental.”

„Atunci când te afli printre nebuni, devii şi tu nebun, ba mai mult, găseşti că nebunia asta are puţin farmec.”
- Henryk Sienkiewicz

 Sala de bal știam că o să-mi placă. M-am așteptat să semene cu Ce-a lasat în urma ei, carte pe care am citit-o cu inima frântă, însă în afară de locație – un sanatoriu – nu mai are nimic în comun cu cealaltă. Povestea este spusă din perspectiva celor 3 personaje principale: Ella Fay – pacienta, John Mulligan – pacientul și  Charles Fuller – doctorul care îi monitoriza.

Ella ajunge la sanatoriul Sharston în urma unui episod de cădere nervoasă la filatura unde lucra. (Mi se pare incredibil cu câtă ușurință se ajungea pe vremuri la ospiciu.) Ella nu era nebună, dar ajunge să trăiască printre oameni cu adevărat nebuni. Din fericire izbutește să își dea repede seama cum trebuie să se comporte pentru a nu atrage atenția și pentru a-și păstra sănătatea mintală în acel loc sinistru. În acest sens este ajutată de o tânără pacientă pe nume Clem, care îi devine prietenă și confidentă în zilele care păreau lipsite de speranță. Clem era la rândul său o pacientă care nu era o cauză pierdută și care își păstra luciditatea și încrederea într-un viitor mai bun prin intermediul lecturii și al muzicii. Atunci când aceste două lucruri îi sunt luate brusc, din cauza unor interese meschine, destinul lui Clem capătă accente tragice, influențându-l inclusiv pe cel al Ellei.

John a devenit pacient la Sharston după moartea copilului său. Acest eveniment tragic l-a aruncat în brațele unei depresii puternice, care părea iremediabilă până în ziua în care a întâlnit-o pe Ella. Azilul Sharston adăpostea mii de bărbați și femei, dar erau separați pe sexe, singura zi în care o parte din ei (pacienții care erau considerați recuperabili) interacționau era vinerea.  În fiecare vineri seara, într-o sală impozantă, numită sala de bal, care era „inima” azilului, bărbații și femeile dansau împreună, pe muzica cântată de orchestră, din care făcea parte nimeni altul decât doctorul Fuller. Doctorul a fost un personaj ciudat. Dualitatea lui m-a indus în eroare. În prima parte a romanului părea genul de doctor care voia să facă o schimbare în bine, folosind muzica în scop terapeutic. În a doua parte însă parcă e apăsat un switch invizibil care îl transformă într-un alt om. Devine meschin, înșelător și înfricoșător. Genul de om de care a-i fugi cât te-ar ține picioarele dacă nu a-i fi într-un loc în care libertatea îți este îngrădită în toate sensurile posibile.

 „Data următoare când se întâlniră dansară tot în tăcere, aproape fără să se privească, numai că bărbatul cu care dansa Ella se transformase acum. Era cineva care pe dinăuntru se întindea pe kilometri întregi, măcar că pe dinafară rămăsese la fel de închis și de rece ca înainte.” 

Povestea de dragoste care se înfiripă între Ella și John mi s-a părut în primă fază prea puțin credibilă, dar asta cred că s-a întâmplat mai degrabă din cauza așteptărilor mele. Apoi am început să o privesc din alt unghi – din postura omului închis într-un sanatoriu, disperat să se agațe de orice sentiment care îl face să se simtă viu, liber. Iubirea se naște în cele mai improbabile locuri. Apare pur și simplu, într-o clipă care schimbă totul. Iubirea ne vindecă. Iubirea ne dă curajul să mergem mai departe, să ne învingem temerile și să construim. Povestea lor nu este romantică, este dramatică.

Sala de bal este o poveste dulce amăruie, așa cum îmi place adesea să spun. O tragedie îndulcită de iubire. O iubire simplă, dar intensă. O iubire care eliberează din captivitate două suflete rănite.

Am citit pe nerăsuflate finalul, agățându-mă de speranța că viața nu poate fi atât de nedreaptă, de atâtea ori. M-a întristat cumplit întreaga poveste, nu doar a lui John și a Ellei, ci în special a lui Clem. Deși a fost un personaj secundar, m-am atașat sufletește de ea și i-am plâns tragedia. M-am revoltat și nu m-am resemnat.

Recomand cu drag. I-am dat 4/5* pe Goodreads. O găsiți aici sau aici.

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Ucenicul asasinului (Trilogia Farseer, partea I), de Robin Hobb

"În Regatul celor Șase Ducate stă să izbucnească un război civil, când iese la iveală un secret: prințul Coroanei are...

Închide