Șarpele din Essex, de Sarah Perry

thumbnail (2)

„După moartea soțului ei, Cora Seaborne începe o viață nouă în Colchester, un sătuc englez, în care se zvonește că miticul Șarpe din Essex, care odinioară stătea în ținutul mlăștinos, s-ar fi întors în parohia Aldwinter.
Amatoare de științe ale naturii, Cora este convinsă că ceea ce localnicii iau drept o creatură magică poate fi un exemplar dintr-o specie nedescoperită. William Ransome, vicarul parohiei locale, pe de altă parte, consideră că zvonurile sunt doar rodul lipsei de credință adevărată.
O legătură strânsă se creează între Cora și Will în ciuda diferențelor dintre ei, pe măsură ce amândoi încearcă să deslușească misterul Șarpelui din Essex.”

 Șarpele din Essex reprezintă o epocă, o stare. Nu e de citit oricând și nu cred că poate fi pe plac oricui. Mie îmi plac poveștile plasate în epoca victoriană, dar aceasta a fost puțin diferită, ca să nu zic ciudată, față de alte cărți de genul. Autoarea atinge cu măiestrie teme filosofice, religioase și umane, transformând șarpele într-un simbol al pedepsei și al mântuirii deopotrivă. Readuce la viață o legendă veche și o plasează într-un alt context, legând viețile mai multor oameni de presupusa prezență a acestui monstru din adâncuri, care pare că schimbă viețile tuturor oamenilor din ținutul Aldwinter.

Cora Seaborne este o văduvă care se bucură din plin de văduvie. Moartea soțului său abuziv, mult mai în vârstă decât ea, o schimbă într-un mod pozitiv, îi trezește la viață curiozitatea, spiritul și pofta de viață. Lăsând în urmă traumele provocate de acesta, Cora îmbrățișează din toată inimă schimbarea, astfel încât pleacă din Londra sufocantă și din casa care i-a provocat atâta suferință într-un sătuc numit Colchester. Acolo Cora inspiră aerul libertății și pornește în căutarea aventurii. Tot drumul parcurs de ea a fost de fapt o căutare a sinelui și o asumare a trecutului. Mi-a plăcut personajul. Cora a fost o femeie caldă și prietenoasă, dar puțin cam alunecoasă. În final nu am înțeles dacă l-a iubit sau nu pe William sau dacă dintr-un anumit punct de vedere i-a alimentat lui Luke pasiunea pentru ea. Oare chiar nu și-a dat seama că doctorul nu o privea doar ca pe o simplă prietenă? Uneori am avut senzația că s-a jucat cu cei doi bărbați, cu Luke și cu Will, precum s-ar juca o pisică cu doi șoricei.

Finalul mi s-a părut oarecum abrupt. Mă așteptam la altceva. Așa cum spuneam, șarpele s-a dovedit a fi mai degrabă un simbol decât un monstru, un simbol al pedepsei pentru unii și al izbăvirii pentru alții, un simbol al schimbării și al acceptării a ceea ce nu ne stă în putere să schimbăm în vreun fel. Stilul autoarei te cucerește și te transpune în atmosfera acelor vremuri și acelor locuri. Vezi, miroși, devii una cu peisajul. Asta mi-a plăcut cel mai mult la acest roman.

Cartea face parte din colecția Babel a editurii Nemira și poate fi găsită aici.

Fragmente:

 „- Credeți, chiar credeți cu adevărat că trebuie să alegem între aceste două lucruri: între credință și rațiune?
-Nu e vorba doar de rațiune – nu există suficientă rațiune, cât să fie dată la schimb pe sufletul meu! -, ci și de libertate. Iar uneori am impresia că sunt pedepsită pentru libertatea mea. Însă știu bine ce înseamnă pedeapsa, am învățat s-o îndur…”

„Avem impresia că știm încotro țintim și poate că uneori chiar știm, dar apoi vine dimineața și, la lumina noii zile, ne dăm seama c-ar fi trebuit să încercăm o cu totul altă direcție.”

„[…] Dar se pare că, într-un fel, te-am învățat pe dinafară, parcă te-am cunoscut din prima clipă, am simțit din primul moment libertatea de a-ți spune ceea ce nu mai spusesem nimănui-iar pentru mine asta este „substanța lucrurilor la care sper, dovada lucrurilor pe care nu le văd”! Oare ar trebui să fiu rușinat ori tulburat? Nu sunt. Refuz să fiu.”

„Suntem alipiți, suntem împreunați într-o singură ființă… și suntem despicați, despărțiți în mod ireversibil. Tot ceea ce mă atrage spre tine este și ceea ce mă îndepărtează de tine.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Insula morții, de Asa Avdic

"Într-un viitor alternativ, în 2037, Cortina de Fier exista încă, iar Suedia și celelalte țări scandinave au devenit protectorate în marea...

Închide