Scrisori din insula Guernsey, de Mary Ann Shaffer & Annie Barrows

30232448_1943140039053946_1161159061_o

„Un dar pentru cititorii pasionați, o întoarcere nostalgică în lumea îndrăgită a lui Shakespeare, a lui Jane Austen sau a surorilor Brontë. 

În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.
Pentru a scăpa de tragedia ocupației germane, bărbatul și prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobișnuiți membri, de la crescători de porci și fermieri la frenologi, toți mari iubitori de literatură. Și toți îi trimit lui Juliet poveștile lor de zi cu zi.”

Scrisorile apropie oameni. Cărțile apropie oamenii. Când pui la un loc și scrisori și cărți atunci vorbim deja despre o nouă formă de intimitate. În scrisori oamenii sunt sinceri, își dezbracă sufletele de sentimente, te îmbrățișează cu cuvintele. La fel se întâmplă și în cărți. Nu-mi amintesc să mai fi citit vreun roman epistolar până acum, a fost o noutate pentru mine, dar m-a cucerit destul de repede stilul. Personajele au fost bine conturate chiar și fără descrieri amănunțite, m-am „împrietenit” destul de repede cu ele și am început să le îndrăgesc. Mi-a plăcut Juliet, cea cu simțul umorului, mi-a plăcut relația ei de prietenie cu Sidney și cu Sophie. Schimbul de scrisori dintre ei a fost printre cele mai amuzante.

Juliet era în căutarea unui subiect interesant pentru noua sa carte și îl găsește în cel mai neașteptat mod. Într-o zi ea primește o scrisoare de la un anume domn Dawsey Adams. Prin schimbul de scrisori care urmează, Juliet află despre vremurile din timpul ocupației naziste pe insula Guernsey și mai află și despre un club de lectură înființat într-un mod absolut spontan tot atunci, în vremea ocupației. Prietenii domnului Dawsey îi scriu de asemenea lui Juliet, unii povestindu-i întâmplări banale și mărunte din viața de zi cu zi a comunității restrânse de pe insulă, unii îi povestesc despre cărțile care le-au schimbat viețile și care le-au făcut mai ușoară existența în timpul războiul, în timp ce alții îi împărtășesc experiențe personale sau la care au fost martori în închisorile sau lagărele naziste. A fost prima oară când am aflat despre lagărul nazist din Belsen-Germania. V-am mai spus eu că nici o carte care amintește despre Al al doilea Război Mondial nu este niciodată în plus. Am asistat din nou, indirect, la cruzimile la care au fost supuși prizonierii acelor lagăre, ce cconditii mizere și ce umilințe au fost obligați să îndure. Încă sunt uimită cum de unii dintre ei au reușit să supraviețuiască acelui Iad. Scrisorile care fac referire la toate aceste amănunte m-au emoționat ca de fiecare dată.

 

Scrisori din insula Guernsey este o mărturie despre prietenie, despre oameni și despre cărți. Despre cum găsesc oamenii alinare în cărți, despre cum cărțile vindecă sau salvează sufletele oamenilor, despre cum tot ele transformă străinii în prieteni, iar asta nu e deloc pură ficțiune. Eu însămi mi-am lărgit cercul de cunoștințe prin intermediul cărților și am ajuns să îndrăgesc oameni, pe care îi consider prieteni deși nu i-am întâlnit niciodată. Da, asta fac cărțile. Voi, cititorii știu că știți, că înțelegeți, că simțiți la fel.
Este un roman sensibil, amuzant, real. Te face să râzi și să vrei să te muți în insula Gurnsey și să rămâi acolo, să te bucuri de mirosul de mare și de sare, de liniște, de prieteni, de cărți. Te face să-ți dorești din tot sufletul să iei o coală de hârtie și un pix și să te apuci să scrii cuiva, oricui, ceea ce simți. Te face să duci dorul unui timp pe care nu l-ai trăit niciodată.

Mi-a plăcut mult. Recomand cu drag. Cartea poate fi gasita aici.
Mulțumiri editurii Nemira pentru exemplarul oferit!

 

Fragment: 

„În mijlocul drumului era un papuc vechi de plajă, din pânză. Eli s-a uitat lung la el și apoi mi-a zis: „Bunicule, papucul ăsta e singur-singurel.” Eu i-am răspuns că da, avea dreptate. S-a mai uitat la el puțin, după care am mers mai departe. După câteva minute mi-a spus din senin: „Uite, bunicule, eu nu voi fi niciodată așa”. „Cum adică așa?” l-am întrebat eu. Și el mi-a zis: „Singur în sufletul meu.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Ce faina pare! Mie îmi era teama sa o incep, dar mi-ai dat curaj! Îți mulțumesc pentru recomandare!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Recomandări de cărţi cu tematică

Dacă tot mi-a venit această idee, acum mi-am zis că trebuie să grupez majoritatea cărţilor citite până acum pe categorii/tematică,...

Închide