Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

1090

„Nu este ușor să scoți la lumină trecutul. Există surprize neplăcute. Adevărul e mai greu de suportat decât ignoranța.” 

Sunt cărți pe care atunci când te apuci să le citești nu ai idee că te vor marca, că vor lăsa o urmă în sufletul tău. Cartea de față, Se numea Sarah, prezintă o pagină din istoria Franței, mai precis razia de la Vel’d’Hiv, ce s-a petrecut pe 16 și 17 iulie 1942. Atunci, în vreme de război, la ordinul naziștilor, poliția franceză a arestat nu mai puțin de 13000 de evrei, pe care i-a dus într-un velodrom sau în lagărul de la Drancy, locuri de unde ulterior au fost încărcați în vagoane și duși la Auschwitz pentru gazare. Deși ordinul inițial fusese să fie arestați evreii cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani, poliția franceză, într-un exces de zel și de putere a arestat și copii foarte mici, pe care i-a despărțit într-un mod inuman de mamele lor.

Narațiunea cărții este împărțită pe două planuri. Unul spune povestea unei familii de evrei care este arestată în timpul acelei razii, personajul principal fiind Sarah, femeia prinsă în trupul unei fetițe de 10 ani – spun asta datorită maturității personajului, curajului său și luptelor sale interioare. Pe de altă parte, este povestea Juliei, L’americaine, jurnalistă căreia îi revine sarcina de a scrie un articol cu ocazia comemorării a 60 de ani de la cumplitul eveniment din 1942. Atunci când începe să se documenteze despre acest episod istoric, Julia află un secret care unește familia ei de Sarah, fetița evreică, moment în care viața ei începe să se schimbe radical.

Tatiana de Rosnay a scris un roman ușor de citit, dar greu de asimilat. Mie personal nu mi-a plăcut niciodată istoria, motiv pentru care știam prea puține despre Auschwitz și nimic despre implicarea Franței în exterminarea evreilor, care până la urmă erau oameni, nu animale, deși au fost tratați mai rău decât dacă ar fi fost unele. De fapt, exact acesta este scopul romanului, de a reduce ignoranța și neștiința oamenilor.
Statul francez a refuzat zeci de ani să-și recunoască implicarea în acest eveniment, până în 1995, când președintele Jacques Chirac a mărturisit în discursul său că a venit momentul în care Franța trebuie să-și înfrunte trecutul și să-și recunoască rolul în persecutarea evreilor, discurs pe care l-a încheiat spunând: „Zakhor. Al Tichkah” – „Amintește-ți. Nu uita niciodată.”

Se numea Sarah este o poveste înduioșătoare, care merită aflată și povestită!
O recomand cu căldură!

„Sarah. Nu mă părăsise niciodată. Mă schimbase, pentru totdeauna. Povestea ei, suferința ei o purtam în mine. Mă simțeam de parcă aș fi cunoscut-o.” 

O găsiți aici.

P.S. Romanul a fost și ecranizat, dar, că o ironie, nu a fost deloc promovat. Eu l-am găsit online, fără subtitrare, lucru care mi-a pus la încercare atenția și concentrarea întrucât părțile cu Sarah sunt în limba franceză! Dar văzând filmul nu pot decât să spun: CITIȚI CARTEA!

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

5 Comments

  1. Eu cred ca mai degraba animale sunt cei care trateaza prost, tortureaza si/sau ucid alti oameni, indiferent de etnie sau conditie sociala, decat cei care sunt supusi unor astfel de tratamente.
    Tocmai de aceea nu sunt de acord nici cu pedeapsa cu moartea a criminalilor dovediti, daca ei s-au comportat ca niste animale, nu inseamna ca societatea trebuie sa se coboare la nivelul lor si sa-i trateze la fel cum au inteles ei sa-i trateze pe altii.

  2. asa cum ti am scris si am punctat si pe FB problema e una mult mai subtila. Implicatiile fiind si de natura oculta. Nemtii au dezvoltat prin programe secrete ale vremii , prin proiectul Vril-Aldebaran condus de MariaOrsic anumite tehnologii…Treaba cu evreii nu mi este f clarificata. Eu banuiesc ca e vorba tot de ceva spiritual-ocult. datorita unor comunicari extrasenzoriale care le au avut societati secrete din subordinea nazista reiesea clar ca ei se considereau urmasii unor rase f evoluate din afara lumii noastre. Ceea ce nu era gresit deloc…Despre motivele declans razboiului am scris pe Fbook.

  3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7174

    http://www.bibliotecapleyades.net/ciencia/ciencia_flyingobjects55.htm

    Fapte autentice confirmate de m surse ale vremii. Vei intelege ce a stat in spatele unor lucruri…

  4. Un alt fapt interesant , istoric vorbind e acela ca Hitler e f posibil sa fii trait ani buni dupa ce Aliatii se presupune (fara dovezi aduse vreodata…)ca l ar fii impuscat. Conform multor surse care aduc inclusiv fotografii/net Hitler ar fii ajuns in Argentina unde s a ocupat de arta si’a adius o viata cit se paote de normala sub o alta identitate. F suspect e ca arhivele din Rusia nu claseaza niciodata cazul mortii lui Hitler , din contra dau de inteles ca acesta era in viata si nu au reusit sa puna mina pe el…SE pare ac in AMerica de Sud a ajuns cu un submarin si a ami trait cel putin 20 de ani dupa incheierea razboiului, NImeni nu a a dus o dovada concludenta a mortii lui HItler in razboi, in acel buncar. Daca vei vedea anumite fotografii ale unui domn neamt ajuns in Argentina o sa fii uimita…

  5. am citit cartea si nu pot spune decat ca este cea mai frumoasa carte care am citit-o vreodata , am ras , am plans si am trait toate emotiile posibile citind-o.. o recomand!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
și totuși…

Nu mărturisești nimănui și totuși... totuși acel "nu-mi pasă" pe care l-ai spus mai devreme te mănâncă de viu pe...

Închide