Secretele pe care nu le-am spus, de Lara Prescott

În lumea bărbaților, femeile sunt spioanele perfecte.

O capodoperă interzisă. În 1956, un important autor rus termină o carte, Doctor Jivago, care ar putea să pună Uniunea Sovietică într-o lumină nefavorabilă. Temându-se de puterea ei subversivă, sovieticii hotărăsc să-i blocheze publicarea, dar în restul lumii cartea devine curând un adevărat fenomen. Un roman care a schimbat istoria. CIA plănuiește să folosească acest roman pentru a înclina în favoarea Statelor Unite balanța de putere a Războiului Rece. Nu va fi ușor, fiindcă există oameni dispuși să moară pentru această carte și spioni gata să omoare pentru ea.

Arată-mi mie o carte despre o carte, despre spioni și despre Rusia și fii sigur că trece pe lista imediata de cărți de citit. Atât mi-a fost de ajuns ca fiu atrasă într-o clipă de acest roman. Și cum zilele de stat în casă cu doi copii sunt foarte lungi și foarte obositoare, singurele lucruri de care mă prind bine cu amândouă mâinile sunt cărțile. Ele sunt întotdeauna antidotul meu pentru orice. Cu ele rămân pe linia de plutire indiferent de ce se întâmplă înăuntrul sau în afara casei. Cu tot cu lipsa mea de timp am reușit să termin cartea în patru zile. Povestea m-a cucerit de la primele pagini și deși pe tot parcursul cărții am avut sentimentul ăla că ceva îi lipsește, m-am bucurat de lectură.

Romanul urmărește două povești principale, dar în jurul lor sunt abordate și alte teme secundare, care întregesc tabloul acelor vremuri. În primul rând avem povestea de dragoste dintre Boris Pasternak și amanta lui, Olga Ivinskaya și romanul la care scriitorul lucrează vreme de 10 ani – Doctor Jivago, care va fi opera sa de căpătâi, romanul care îl va face cunoscut în lumea întreagă, dar blamat în propria patrie. În al doilea plan sunt Agenția (CIA) și rețeaua ei de spionaj.

„Cartea asta o să ne arunce în jos într-o spirală din care nu mai există cale de întoarcere.”

Trebuie menționat faptul că acțiunea este plasată în timpul Războiului Rece dintre America și Rusia, în caz că vă întrebați care e legătura dintre cele două planuri. În timpul acestui război, americanii încercau cu orice preț să găsească ceva cu care să manipuleze opinia publică și să întoarcă astfel avantajul în favoarea lor. Și au găsit – romanul lui Pasternak s-a dovedit a fi arma perfectă, iar obținerea și publicarea lui în Uniunea Sovietică pune în mișcare un întreg mecanism.

„Era treaba mea să obțin cărți care îi puneau pe sovietici într-o lumină proastă: cărți pe care le interziceau, cărți care criticau sistemul, cărți care făceau Statele Unite să arate ca un far strălucitor. Voiam să vadă clar un sistem care permitea statului să ucidă orice scriitor, orice intelectual — la naiba, chiar și un meteorolog — care avea altă opinie.”

Agenția recrutează o nouă dactilografă, pe Irina, care întâmplător (sau nu) vorbește fluent limba rusă (mama sa era rusoaică) și care sub îndrumarea șefului său Teddy și apoi a unei spioane pe nume Sally ajunge să facă parte din operațiunea Jivago. Lucrurile se complică pentru Irina în moduri neașteptate, iar relația ei cu mentorul său (Sally) degenerează. Femeile au fost folosite în spionaj dintotdeauna, dar cele din această carte trăiau într-o meserie în care bărbații își asumau toate meritele. Lucrau pentru ei, le arhivau secretele, iar la sfârșitul zilei trebuiau să uite totul.

În același timp, în Est, adică în Rusia, două personaje zugrăvesc tabloul unui regim. Nu știu cum să descriu relația dintre Boris și Olga, dar îi pot caracteriza pe fiecare în parte. Olga a fost trimisă într-un lagăr de muncă vreme de trei ani din cauza legăturii ei cu Boris, care fusese deja luat în vizor din cauza romanului la care lucra. După ce este eliberată din lagăr se întoarce în brațele amantului ei și continuă să trăiască sub presiune, temandu-se mereu că într-o zi o dubă neagră va opri în fața casei și o va ridica din nou. Ceea ce m-a surprins la acest personaj a fost egoismul. Mamă a doi copii, Olga pune nu o dată, ci de două ori, iubirea pentru un bărbat mai presus decât siguranța propriilor copii. Mi-a fost greu să mă pun în locul ei. De fapt, nu am reușit.
Boris, de asemenea, un personaj la fel de egoist și laș pe deasupra, care nu are curajul de a spune lucrurilor pe nume și de a-și asuma iubirea/obsesia pentru amanta lui și vocea atunci când vine vorba de opera pe care o scrie.

Dar povestea lui Boris Pasternak ne îndreptă de fapt atenția către regimul restrictiv și opresiv al acelor ani, în care cenzura, propaganda și manipularea erau armele pe care statul se pricepea cel mai bine să le folosească. În timp ce citeam mă gândeam cât de norocoși suntem să trăim într-o lume în care poți să spui și să scrii liber orice îți trece prin cap și să o spui cu voce tare oricui și oriunde, dar în același timp a ieșit la suprafață și gândul că nu știm niciodată pentru câtă vreme avem libertatea asta, libertatea să facem orice sau să fim oricine. În contextul actual chiar trebuie să regândim tot ceea ce credeam că ni se cuvine de drept.

Secretele pe care nu le-am spus are câte puțin din toate ca să fie o carte destul de bună și care să merite atenție. O pagină de istorie, relații de familie și de dragoste, relații interzise, prejudecăți, spioni și comploturi. O recomand.

Cartea a apărut la editura Trei, în colecția Fiction Connection și o găsiți pe Libris.ro.

Rating Goodreads: 4/5⭐
Iustina Dinulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *