Secretul orhideei, de Lucinda Riley

DIAKTLKW0AIAV_c

„În copilărie, Julia Forrester a petrecut multe ore idilice în sera domeniului Wharton Park, unde bunicul ei cultiva flori exotice. Astfel că, atunci când în familia ei are loc o tragedie, Julia se întoarce la liniștea de la Wharton Park și la sera de aici. Primite recent moștenire de charismaticul Kit Crawford, clădirea, precum și toate dependințele domeniului sunt în curs de renovare, Kit și Julia descoperă astfel un jurnal vechi și pleacă în căutarea bunicii Juliei, pentru a afla adevărul despre o iubire care aproape a distrus Wharton Park. Astfel, Julia este purtată înapoi în timp, în lumea Oliviei și a lui Harry Crawford, un tânăr cuplu despărțit de al Primul (al Doilea!) Război Mondial, al cărui destin se va răsfrânge în chip tragic asupra generațiilor viitoare.” 

Unele cărți sunt aproape bune. Astfel de carte este și Secretul orhideei. Nu e un roman prost, dar nu e nici unul bun. E mai degrabă mediocru și asta din pricina câtorva aspecte tehnice și a altora  ce țin de consecvența autorului. Să le luăm pe rând. Prima greșeală a fost chiar pe copertă, așa cum am subliniat în descrierea cărții, la început. Războiul pe fondul căreia are loc o parte din acțiune este cel de-al Doilea, nu Primul! Bun, să zicem totuși că asta nu este o scăpare atât de gravă. Trecând peste asta, în urmă cu câteva zile cineva m-a făcut să fiu puțin mai atentă la traducerea cărților. Nu știu dacă e o întâmplare sau nu, însă în această carte am remarcat câteva exprimări greoaie și traduceri sau interpretări ale textului  destul de ciudate ( preziua este un exemplu care îmi vine acum în minte, dar au fost mai multe). De asemenea, un alt lucru care m-a cam agasat a fost folosirea excesivă a apelativului scumpo/iubito. Absolut toate personajele se adresează așa, iar asta da cumva o tentă de dulcegărie exagerată poveștii. Am citit și alte review-uri ale cărții din care am dedus că e vorba de textul original, deci minusul îi revine autoarei.

Tot pe autoare o taxez și pentru faptul că bărbații din cartea asta sunt niște plangaciosi ușor impresionabili. Una două te trezești că încep să bocească mai rău decât femeile lor. Îmi plac bărbații sensibili, dar nici chiar așa. Din cauza asta personajele respective nu oferă credibilitate.

Spuneam mai devreme că unele „probleme” țin și de consecvența autoarei. Sunt unele lucruri pe care le-a lăsat la voia întâmplării sau le-a lăsat neterminate. A plecat cu o idee, dar pe parcurs a rătăcit-o. În timp ce unele personaje au fost frumos conturate, altora cu greu le poți face un portret imaginar. A adus în prim plan acel jurnal de la care practic pleacă povestea pe fir înapoi, dar nu am aflat conținutul lui. Eu chiar am sperat până în ultima clipă că se va aduce în discuție experiența trăită de autorul lui în timpul prizonieratului din Changi pe timpul războiului, însă autoarea a pus mai degrabă accentul pe poveștile de dragoste și nu pe contextul oferit de război.

Bun, până acum am înșirat lucrurile care nu mi-au plăcut la acest roman, așa că acum vreau să vă povestesc și despre cele care mi-au plăcut.

Mi-a plăcut atmosfera creată de locații – atât povestea desfășurată pe domeniul Warton Park, cât și cea desfășurată în Thailanda. Warton Park este despre Harry și Olivia și despre Kit și Julia, iar decorul exotic din Thailanda este despre Harry și Lidia. Povestea lor mi-a plăcut cel mai mult. Mi s-a părut romantică, așa cum par a fi cam toate poveștile tragice, și spun tragice pentru că nu știm „ce-ar fi fost dacă?!”. Deși de scurtă durată, povestea lor are ecouri până în prezent, influențând viețile generațiilor viitoare.

Trebuie să menționez faptul că m-am apucat de cartea asta pe fondul unei vremi care te îndeamnă la romantism și la visare. Poate acesta este motivul pentru care am digerat destul de bine clișeele care apar pe parcursul ei. Este destul de previzibilă uneori, neverosimilă alteori, cu replici destul de  cheeasy. Nu e o carte wow, dar nu pot spune că îi regret timpul alocat. E o carte potrivită pentru o stare anume, pentru o vreme anume. Cu siguranță nu o poți citi oricând astfel încât să o găsești măcar… aproape bună!

 

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Înainte de ispită, de Peter Robinson

"GRACE FOX ŞI-A OTRĂVIT SOŢUL ÎN IANUARIE 1953. A FOST JUDECATĂ PENTRU CRIMĂ ŞI APOI SPÂNZURATĂ. DAR A FOST CU ADEVĂRAT VINOVATĂ?...

Închide