Seria „Cântul vrăjitoarelor”, de Mireille Calmel

coperta_2719_big-horz

În ultima vreme m-ați cam certat că rubrica „Bun de citit” nu mai este actualizată. Am întârziat puțin pentru că m-am apucat de o serie, o trilogie, pe care abia azi-noapte am reușit să o termin… :D
Este vorba despre seria „Cântul vrăjitoarelor”, a autoarei de origine franceză, Mireille Calmel. Nu auzisem până în prezent pe nimeni vorbind despre ea, cu toate că are la activ încă două serii de romane, destul de cunoscute și de apreciate în țara ei de origine.

Deși la prima vedere poate părea că romanul este unul pentru adolescenți, nu este așa. Cel puțin nu în viziunea mea. Pe măsură ce parcurgi capitol după capitol, acțiunea devine din ce în ce mai complicată, apar multe personaje, care aparent par neînsemnate, dar care se dovedesc a fi extrem de importante în desfășurarea acțiunii, personajele principale tind să devină ambivalente, astfel că nu mai poți ține seama cine e bun și cine e rău.
Izul medieval dat de plasarea acțiunii în anul 1483, cu descrieri amănunțite ale castelelor și vestimentației vremii te fac să te rupi de realitate și să te simți acolo, chiar ca simplu spectator.

Povestea lui Mireille Calmel, cu domnițe și cavaleri, zâne și vrăjitoare m-a cucerit de la primele pagini, astfel că v-o recomand cu dragă inimă.

O scurtă descriere a primului volum:

Cântul vrăjitoarelor – volumul 1

„Nu departe de castelul Sassenage, tânara Algonde se zbate în van să scape din vâltoarea torentului care a înşfăcat-o. În ciuda eforturilor sale, este purtată de apele învolburate spre muntele unde se spune că îşi are sălaş Mélusine. Toţi o credeau pierdută, dar tânăra se trezeşte într-o grotă subterană, lângă un trup de femeie rece şi vâscos, care, de la brâu în jos, se continuă cu o coadă de şarpe de mare. Cum de a reuşit să supravieţuiască şi ce juramânt a trebuit să facă astfel încât să scape cu viaţa nimeni nu ştie. Ce se întâmplă cu această tânără fată a cărei frumuseţe păleşte pe zi ce trece? Ce i-a jurat zânei în schimbul vieţii? Forţată să păstreze tăcerea pentru a-l proteja pe barbatul pe care îl iubeşte, Algonde va încerca să scape din capcana pusă în calea ei dinainte de a se naşte.”

Din câte am priceput eu, volumul 3 nu este adevăratul sfârșit, deoarece în „scrisoarea” de la final, autoarea dă de înțeles că va mai urma un volum.
Dacă decideți că merită, o găsiți aici. Iar după ce o citiți vă aștept să împărtășiți impresii.

Cu drag,
Iustina

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

5 Comments

  1. Iti mai recomand o carte nu stiu daca ai auzit de ea sau ai citit-o „Fluturi” -Irina Binder!

    • Ai recomandat cea mai proasta carte publicata vreodata. Cartea Fluturi este o manea ce nu merita sa-ti pierzi timpul cu ea. Este scrisa fara vreo valoare literara sau spirituala, costa prea mult, basca are vreo 600 de pagini pline de infantilisme. Cartea asta a prins la manelisti si maneliste.

Lasă un răspuns