Și-acum? Ce-i de făcut?

DSC_2309

Așteptarea unui bebeluș este o perioadă extrem de emoționantă și de frumoasă în viața viitorilor părinți. Citești și citești, te informezi, te documentezi, ești avid de orice pont pe care ți-l vinde cineva care este deja părinte, crezând că atunci când vei fi pus în fața faptului împlinit vei fi pregătit pentru orice situație și totuși… totuși, după ce se întâmplă minunea și ajungeți acasă, te simți cu totul și cu totul nepregătit. Orice teorie pică și ai impresia că la tine nu se aplică nimic din ce credeai că știi.

Strănută prea des. Aoleu, tușește. Oare a răcit? Plânge! De ce? Îl iei în brațe, va plimbați, adoarme. Îl pui jos, se trezește. Îl iei iar în brațe și vă plimbați din nou. Îl hrănești, îl culci, îl schimbi, iar îl hrănești, iar îl culci, iar îl schimbi. Exercițiul ăsta devine o rutină, iar asta începe să te sperie puțin. Te întrebi dacă o să mai ai vreodată timp să faci o baie mai lungă de 5 minute, dacă o să-ți mai poți lăsa vreodată părul desprins, dacă și când lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal.
Planurile pe care le aveai înainte de a da naștere minunii cad unul câte unul. Sau poate că tu nu ești părintele ăla relaxat și ferchezuit din reclamele cu bebeluși.

Bebelusia primelor 3 luni poate să pară pentru unii părinți un scenariu desprins din filmele de groază. Ai nevoie de ajutor ca de aer, cu toate că de multe ori ajutorul mai rău te încurcă. Simți nevoia să iei o pauză, să pleci de unul singur fără țintă, măcar o oră, și să fii singur cu gândurile tale. Dar nu mai poți să fii. Pentru că deși poate reușești să scapi preț de un ceas de responsabilitatea copleșitoare de a fi părintele unui nou născut, ți se face dor de ghemotoc. Și te întrebi oare ce face, dacă plânge, dacă îți simte lipsa. Deci nu, nu mai ești singur cu gândurile tale. Niciodată. Capitolul asta s-a încheiat.

Toată lumea „pățită” te avertizează că viața ta se va schimba radical și că practic, odată cu venirea pe lume a noului membru al familiei începi să construiești o nouă viață, de la temelie. Dar nu crezi. Crezi că în cazul tău lucrurile vor sta diferit și că ceilalți exagerează. Dar au dreptate! Chiar nu e minciună și te convingi de asta de îndată ce tu și copilul nu mai sunteți una și aceeași ființă. Totul e nou, extrem de obositor, nemaipomenit de frumos și întotdeauna diferit.
Când am devenit părinți ne-am născut a doua oară. Ne-am reinventat. Ne-am îndrăgostit din nou. Unul de altul și amândoi de Eva. Iremediabil și fără măsură.

Am învățat în aceste 5 luni că nu există o rețetă universal valabilă pentru a fi părintele perfect. Că poți să dai greș de nenumărate ori, că informația primită trebuie filtrată, că de foarte multe ori trebuie să te bazezi pe intuiție ca să stabilești ce este mai bine pentru copilul tău, că experiențele altora îți pot fi de ajutor când te aștepți mai puțin și că fericirea mămicii chiar înseamnă fericirea întregii familii.

Iustina Dinulescu

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

3 Comments

  1. Superb articol!

    • Multumesc frumos pentru apreciere, Simina! Chiar ma intrebam cum va fi primit! :)

  2. Articolul foarte interesant ! Mai asteptam sfaturi :)

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Când e timpul de „Adio”

Dacă e toxică, nu e iubire. Dacă trăiești într-un stres permanent că ceea ce faci sau spui îl va deranja...

Închide