Soţia plantatorului de ceai, de Dinah Jefferies

dinah-jeffries-sotia-plantatorului-de-ceai

„Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viaţă nouă ca soţie. O întâmpină însă un soţ distant, secretos şi întotdeauna ocupat. Explorând singură plantaţia de ceai, Gwendolyn descoperă uşi încuiate, rochii vechi şi alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie şi să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.”

Pe măsură ce înaintam cu lectura m-am tot întrebat cine naiba a gândit descrierea cărţii. Te induce în eroare şi denaturează adevăratele fapte. Gwen nu descoperă rochii vechi, descoperă un cufăr cu hăinuţe de bebeluş, iar până să nască nici măcar nu avea vreun „adevăr” de mărturisit. Nu de alta, dar mă oftică lucrurile care nu sunt făcute ca lumea până la capăt. Mi-a plăcut mult povestea, nu zic nu, dar descrirea nu-i face cinste. Mă gândeam la cu totul altceva…

Dar să revenim. Cartea asta mi-a atras atenţia din două motive. Unul a fost locaţia – Ceylonul, pe care îl asociez automat cu scorţişoara şi pe care nu am avut plăcerea să-l explorez până în prezent; iar cel de-al doilea a fost perioada în care a fost plasată acţiunea – anii 20-30, pentru care am o anume fascinaţie.

Povestea m-a prins îndată. Autoarea reuşeşte să creeze şi să întreţină frumos misterul, astfel încât te gândeşti la o mie de variante şi tot nu te apropii de ceea ce aflii abia la final, final care mă face să-mi adresez retoric aceeaşi întrebare mereu: De ce ţin oamenii secrete? Şi de ce le mărturisesc întotdeauna când e prea târziu pentru a mai salva ceva?

Soţia plantatorului de ceai e o poveste amăruie, tristă, nedreaptă. Scheletele din dulap găsesc întotdeauna o cale să iasă afară şi să te îngroape odată cu ele. Da, ştiu, cu toţii avem secrete, însă de unele depinde însăşi viaţa. A ta sau a unor oameni pe care îi iubeşti sau pe care ai fi putut să-i iubeşti. Decizia pe care o ia Gwen într-un moment vulnerabil, presată de timp şi cuprinsă de panică îi schimbă viaţa pentru totdeauna. Unele decizii fac asta. Regretele şi vinovăţia care o urmăresc apoi o transformă într-o persoană pe care nici ea însăşi nu o mai recunoaşte. Uneori nici măcar timpul nu te ajută să te ierţi pentru unele greşeli.

Am sperat până în ultima clipă că această poveste nu are un final trist, dar îl are. Dacă Laurence i-ar fi spus de prima dată întreg adevărul… Dacă Gwen ar fi avut mai mult curaj să nu renunţe aşa usor… dacă, dacă, dacă. Aproape în fiecare moment care ne marchează existenţa rămânem în suflet cu acest „Dacă”.

Vă recomand cu drag această carte. Pe mine chiar m-a emoţionat, mai ales spre final. Omul rămâne o enigmă. Pentru totdeauna. Soţia plantatorului de ceai este o poveste de şi despre dragoste, dar mai mult decât atât este o călătorie în sufletul omului măcinat de vina unei alegeri greşite şi de regretul a ceea ce ar fi putut să fie, dar nu a fost. O găsiţi aici.

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Foarte frumoasă este recenzia ta! Si mie mi-a placut mult cartea!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Grădina umbrelor, de V.C. Andrews

"Cu mult timp înainte ca umbra terorii să se abată asupra familiei sale, Olivia, proaspăt căsătorită cu Malcolm Foxworth, a...

Închide