Splendida cetate a celor o mie de sori, de Khaled Hosseini

spendida-cetate-a-celor-o-mie-de-sori

„Bagă bine la cap, fata mea: precum acul unei busole care arată nordul, degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna. Să ţii minte, Mariam.”

Nu am citit foarte multe cărţi despre cultura musulmană, însă fiecare dintre cele citite m-a răvăşit. Da, exact acesta ar fi termenul potrivit. Cărţile despre condiţia femeii în lumea arabă mă tulbură în aşa măsură încât ridic ochii spre cer, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că sunt femeie în ţara asta, în secolul ăsta, apoi rămân cu o senzaţie de înstrăinare de mine însămi care se risipeşte abia după câteva zile sau după ce intru în universul deschis de o altă carte.

Khaled Hosseini spune în Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacrificiul suprem şi a unui oraş care, în ciuda tuturor vicisitudinilor, se încăpăţânează să renască din propria-i cenuşă. În timp ce pe fundal se derulează evenimentele care au marcat istoria Afganistanului în ultimii treizeci de ani – ocupaţia sovietică, jihadul dus împotriva ei, războiul civil şi teroarea instaurată de regimul taliban –, două femei cât se poate de diferite descoperă cât de mare este puterea dragostei şi ce orori pot fi îndurate în numele ei.”

Acţiunea romanului e plasată la sfârşitul anilor 70 în Afganistan. O perioadă în care schimbarea, teroarea, opresiunea, cruzimea, războiul pun stăpânire pe întreg ținutul, pe oameni, pe suflete.

Poveştile celor două femei, Mariam şi Laila, se împletesc într-un mod frumos de dureros. Deşi sunt atât de diferite, ele se leagă sufleteşte una de cealaltă şi rămân unite chiar şi în cele mai grele timpuri. Ororile la care asistă şi la care sunt supuse de-a lungul vremii sunt pur şi simplu de neimaginat pentru femeia de astăzi. Unele scene sunt de o cruzime de nedescris şi deşi romanul este unul de ficţiune, devii totuşi conştient de adevărul cutremurător din spatele poveştii.

Personal, nu aveam decât vagi cunoştinţe despre talibani, războiul cu Uniunea sovietică, războiul civil şi instalarea terorismului din Afganistan. Romanul surprinde chiar şi doborârea celor două turnuri gemene din New York din anul 2001, de către terorişti.

Pe lângă lecţia dură de istorie pe care o oferă acest roman, pătrundem adânc în sufletul unor femei greu încercate de viaţă şi prea puţin preţuite de către cei care le înconjoară. O recomand cu încredere. Poate fi găsită aici.

Câteva fragmente:

„Îmi pare rău, spune Laila, minunându-se cum fiecare poveste afgană este marcată de moarte şi nenorocire şi o suferinţă de neimaginat. Şi totuşi, îşi dă seama acum, oamenii găsesc o cale de a  supravieţui, de a merge mai departe.”

Culcată pe canapea, cu mâinile băgate între picioare, Mariam se uita la vârtejul de fulgi de zăpadă de pe cealaltă parte a geamului. Şi-a amintit cum nana îi spusese odată că toţi fulgii de zăpadă sunt oftaturi scoase de femeile îndurerate din cele patru colţuri ale lumii. Că toate oftaturile se ridică în văzduh, se adună sub formă de nori şi apoi se sparg în bucăţele care cad în tăcere peste oamenii de dedesubt. Ca să nu se uite cum suferă femeile ca noi, spusese ea. Cum îndurăm toate câte ne cad pe umeri, în tăcere.”

„Deşi existaseră şi momente frumoase, Mariam ştia că viaţa, în cea mai mare parte a ei, fusese
nedreaptă cu ea.”
Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Fata pe care ai lăsat-o în urmă, de Jojo Moyes

Trebuie să încep prin a-i mulţumi dragei mele prietene pentru că mi-a dăruit această carte superbă. Pentru mine Jojo Moyes...

Închide