Spune-mi cine sunt, de Julia Navarro

spune-mi-cine-sunt_1_fullsize
 „Un jurnalist primeşte propunerea de a cerceta viaţa străbunicii sale, Amelia Garayoa, o femeie despre care nu ştie decât că a fugit de acasă, părăsindu-și soţul şi fiul cu puţin timp înainte de izbucnirea războiului civil din Spania. Ca să o salveze de la uitare, va trebui să-i reconstituie istoria din temelii, potrivind, una cate una, piesele unui extraordinar puzzle al vieţii ei. Burgheză şi revoluţionară, soţie şi amantă, spioană şi asasină, Amelia va fi, împreună cu o extinsă galerie de personaje de neuitat, protagonista aventurii de a trăi cu intensitate aproape un secol, de la Spania republicană până la căderea Zidului Berlinului, trecând prin cel de-al Doilea Război Mondial şi prin anii întunecaţi ai Războiului Rece. Madrid, Barcelona, Paris, Moscova, Berlin, Londra, Varşovia, Buenos Aires sau Ciudad de Mexico sunt doar câteva dintre decorurile acestei mari epopei închegate în jurul totalitarismelor istoriei noastre recente.”

E greu, foarte foarte greu să-mi găsesc cuvintele pentru a vorbi despre această aventură de care am avut parte prin intermediul Ameliei Garayoa. Nu mai citisem de mult timp o carte de asemenea dimensiuni. Am ocolit-o puțin din pricina asta până m-am lăsat convinsă că merită într-adevăr osteneala și că numărul mare de pagini pur și simplu nu se simte. Am citit ca o apucată, de parcă de asta mi-ar fi depins viața, pentru că odată ce intri în povestea asta nu mai ieși. Devine un drog, iar tu un dependent sigur.

Trebuie să precizez faptul că eu sunt apolitică. Nu îmi place, nu mă bag, nu am citit cărți care să se învârtă foarte mult în jurul politicii, astfel că prima parte a poveștii m-a exasperat puțin din cauza discuțiilor abundente despre regimul politic al Spaniei dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Nu m-a plictisit, dar mă interesa mai mult aventura Ameliei. Ce a determinat-o să-și părăsească copilul și soțul și să plece de nebună în lume. Pentru mine asta este și va rămâne ceva de neconceput. Dar am descoperit repede că exact acesta este contextul abandonului ei-credința într-o politică, într-un concept și dorința de a schimba lumea, de a lăsa o urmă în istorie. Pe vremea când ia această decizie, Amelia este o tânără naivă, credulă și impulsivă, care pică foarte repede în plasa lui Pierre. Acesta este momentul în care viața ei se schimbă pentru totdeauna și o schimbă negreșit și pe a multor altor oameni.

Amelia Garayoa este un personaj feminin remarcabil construit. Este fascinantă prin ambivalența ei. O iubești și o urăști, o accepți și o judeci, mergi alături de ea, dar mai ales suferi cot la cot cu ea. Durerea ei e a ta, pierderile ei sunt ale tale. Devii una cu personajul, chiar dacă nu aprobi tot ceea ce face. E greu să o descrii pe Amelia. Este un personaj imprevizibil, reușește pe tot parcursul celor peste 900 de pagini să te surprindă prin deciziile pe care le ia. Este o femeie frumoasă care știe asta și care învață să se folosească de asta. Tânăra naivă plină de idealuri utopice se transformă într-o femeie puternică, o forță a naturii care mătură totul în calea ei. Viața ei a fost plină de aventuri, marcată de numeroase pierderi și tragedii, dar Amelia s-a ridicat mereu din propria cenușă și chiar nu mă pot gândi la ea decât ca la o pasăre Phoenix, căci are mai multe vieți decât o pisică!

„Am adormit gândindu-mă că Amelia Garayoa, acea misterioasă strămoașă a mea, fusese o romantică temperamentală, o femeie dornică de experiențe, constrânsă de obligațiile sociale ale epocii sale; puțin cam imprudentă și, fără doar și poate, stăpânită de o tendință clară către adâncul prăpastiei.”

Trebuie să mărturisesc că ajunsesem pe la jumătatea cărții și eram șocată de câte lucruri se putuseră întâmpla până atunci. Mă întrebăm evident ce ar mai putea să pățească Amelia vreme de încă 400 de pagini… Pff, nici nu va închipuiți! Sunt abordate atât de multe teme în cartea asta și sunt marcate atât de multe pagini importante de istorie! Mi se pare genială autoarea, pentru munca pe care a depus-o documentându-se pentru cartea asta, pentru sentimentele pe care le-a investit în ea și în personajul Ameliei. Pentru că da, un personaj ca Amelia este fără doar și poate meritul autorului.

În descrierea cărții este evidențiat scurt și concis tot ceea ce a reprezentat Amelia pe parcursul acestei aventuri – burgheză și revolutionară, soție și amantă, spioană și asasină. A fost toate astea. Fiecare în parte și toate la un loc. A mințit, a trădat, a ucis, a iubit și a urât, a fost iubită și a fost urâtă. A făcut alegeri greșite, care au costat-o mult, foarte mult. De foarte multe ori mi-a fost greu să-i înțeleg deciziile și încăpățânarea de a trăi periculos, dar nu am putut să o judec sau să stau supărată prea mult timp pe ea. De fiecare dată am sfârșit prin a-i fi alături atunci când a suferit și asta poate și pentru faptul că ea însăși și-a recunoscut și și-a asumat greșelile, învățând să trăiască cu ele, chiar dacă nu a reușit niciodată să se ierte cu adevărat. Amelia a crezut întotdeauna în ceea ce face și în ea însăși, în ciuda oricui. A avut mereu o personalitate puternică, dominându-i pe cei din jur și o capacitate excepțională de a merge mai departe chiar dacă totul se prăbușea în jurul ei.

Am iubit-o pe Amelia. E imposibil să nu o faci. Drumul pe care a mers ea nu a fost ușor, deci nici alegerile ei nu au fost ușoare sau corecte întotdeauna. Amelia Garayoa a fost o femeie puternică dincolo de aspectul ei fragil care putea păcăli pe oricine, o fire carismatică și efervescentă, imprevizibilă, impulsivă, gravitând în jurul iubirii și a alegerilor pe care le face în numele acesteia-iubirea pentru țară, pentru copilul ei (chiar dacă îl abandonează), pentru familia și prietenii ei, pentru omul căruia îi dedică tot restul vieții. Pe fondul istoric și politic al unei perioade lungi de timp, Amelia asistă și se implică activ în istoria mai multor țări. Ea lasă o urmă peste tot pe unde trece, iar oamenii care  își amintesc cu admirație de ea, iar pentru asta a plătit uneori un preț mult prea mare.

 Spune-mi cine sunt este mai mult decât o carte. Este o comoară-istorică și sentimentală. Un puzzle complex și fascinant, o poveste despre oameni în toată frumusețea și urâțenia lor, despre tot ceea ce au însemnat războaiele din punct de vedere politic, istoric și uman, despre exploatarea omului de către om dincolo de ideologia sau apartenența lor politică, rasială sau religioasă, despre bunătate și cruzime, despre iubire și tragedie, despre coincidență și destin. M-a marcat această poveste și cred că nu voi găsi prea curând o carte care să se apropie de ea, la cât de sus am ridicat-o. Sunt profund impresionată și vă recomand să faceți abstracție de dimensiunea ei (care te descurajează în primă fază) pentru că merită. Merită cu adevărat!!

Ah, iar finalul…finalul chiar este neașteptat. Explică titlul și întreaga călătorie a lui Guillermo pe urmele Ameliei. Totul are sens și este extrem de emoționant.

O găsiți aici sau aici.

Fragmente:

 „Bătăliile nu se poartă doar pe front.”

„Când lupți într-un război, știi cât este de important să fii loial și să te bizui pe fidelitatea tovarășilor tăi.”

„Sunt o supraviețuitoare. Când trăiești într-un regim de teroare, singurul lucru la care nazuiesti este să mai câștigi o zi de viață și îți pleci capul; nu vezi, nu auzi, aproape nu simți, temându-te să nu atragi atenția. Teroarea anulează ființele omenești și, ca să poată supraviețui, scoate din ele la iveală cele mai rele instincte.”

„De la prima impresie despre Amelia, pe care am socotit-o o tânără răzgâiată lipsită de orice interes, și până în momentul acela, părerea mea se schimbase. Amelia mi se părea un personaj tragic, hărăzit să sufere și să genereze suferințe.”

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Vremea plecării, de Jodi Picoult

"De peste zece ani, Jenna Metcalf n-a încetat să se gândească la mama ei, Alice, o cercetătoare care și-a dedicat...

Închide