Sub un cer sângeriu, de Mark Sullivan

thumbnail

„Pino Lella nu are nimic de-a face cu războiul sau cu naziștii. Este un adolescent italian obișnuit – pasionat de muzică, mâncare și fete –, dar sfârșitul inocenței sale e aproape. Când casa părinților săi din Milano este distrusă de bombardamentele Aliaților, Pino se alătură unei rețele clandestine care îi ajută pe evrei să se refugieze traversând Alpii din Italia către Elveția și se îndrăgostește de Anna, o văduvă frumoasă, cu șase ani mai mare decât el. 

Încercând să-l protejeze, părinții îl obligă pe Pino, acum în vârstă de optsprezece ani, să se înroleze în organizația germană Todt, care opera în spatele frontului. După ce Pino e rănit într-o misiune de apărare a gării din Modena, este recrutat ca șofer personal al generalului Hans Leyers, omul de încredere al lui Adolf Hitler în Italia, unul dintre cei mai misterioși și mai puternici comandanți ai celui de-al Treilea Reich.
Având ocazia de a spiona pentru Aliați din interiorul Înaltului Comandament German, Pino suportă ororile războiului și ocupația nazistă luptând în secret, iar ceea ce îi dă curaj este iubirea sa pentru Anna și promisiunea unei vieți pe care visează că o vor trăi împreună.
Bazat pe o poveste adevărată, Sub un cer sângeriu vorbește despre curajul incredibil și rezistența unui tânăr în timpul uneia dintre cele mai întunecate perioade din istorie.”

Putem citi toate cărțile care s-au scris și care se vor scrie despre cel de-al Doilea Război Mondial și cred cu tărie că nu-i vom cuprinde imensitatea și nu-i vom afla toate secretele, nu vom afla toate ororile și toate atrocitățile și cruzimile la care au fost supuși oamenii, nu vom surprinde în toată monstruozitatea ei transformarea oamenilor în mașini de ucis. Așa cum bine știți am citit multe cărți cu această tematică și fiecare în parte m-a îmbogățit cu cunoștințe noi. Am privit acest război din atâtea unghiuri și prin prisma atâtor categorii de personaje, încât mă simțeam destul de stăpână pe mine, pe ceea ce credeam că știu, însă cartea lui Mark Sullivan, povestea lui Pino Lella, mi-a arătat o nouă față a celui mai crud război, mi-a pus în față o filă nouă a aceleiași istorii, care totuși mi-a fost cu totul necunoscută până acum – ocupația nazistă în Italia – despre care nu am mai auzit vorbindu-se și pe care însăși poporul italian a acoperit-o cu uitarea.

Pino a fost un adolescent aiurit si imatur până în ziua în care bombele au inceput sa cada peste Milano. Pentru a-i tine in siguranta, Michele își trimite cei doi fii, pe Pino și pe Mimmo la o școală pentru baieti, aflată în Alpi, departe de bombardamente și de pericol. Pino mai fusese acolo, îl cunoștea pe părintele Re, iar atunci când acesta îi încredințează o sarcina, Pino o accepta bucuros. Misiunea sa era de a fi ghid alpin pentru evreii fugari și de a-i duce in siguranță la granița cu Elveția. Deși aceasta misiune îi putea aduce moartea din mai multe puncte de vedere, Pino a fost de neclintit – acesta a fost momentul in care a început maturizarea lui. După 8 luni petrecute în munți, salvând numeroase vieți, Pino nu mai era adolescentul care visa doar la masini și fete. Era un bărbat în devenire. Unul curajos si demn. Un om bun.

Viața lui se schimba însă din nou atunci când printr-o serie de evenimente ajunge sa fie spion. Ca șofer al generalului nazist Hans Leyers, Pino își pierde foarte repede putina inocenta rămasă. Evenimentele la care este martor îl marchează pentru totdeauna. Oamenii mor pe capete in jurul lui în cele mai brutale moduri, iar el nu poate acționa in niciunul fel. Asista neputincios la spectacolul de cruzime pe care îl ofereau nemții. Mai mult decât atât, datorita brasardei cu svastica pe care o purta, Pino a fost dat la o parte de fratele si de prietenul sau cel mai bun, fiind considerat un trădător. Era pe cont propriu, singura alinare gasind-o în brațele Annei, femeia pe care a iubit-o din prima clipa când a văzut-o și pe care nu a uitat-o niciodată.

Povestea lui Pino Lella este precum un montagne-russe. Odată ce te-ai urcat, îți ții respirația, strangi din dinți și stai acolo până dai ultima pagină. Devii captiv si e imposibil să nu fii fascinat de personajele care apar în carte. Pentru că stii de la bun început că povestea este reală totul este mult mai interesant, mai intens, mai dureros. Mi-am făcut o părere despre Benito Musollinni, o parere pe care nu ai cum să ți-o faci din istoria oficială și am admirat personajul Hans Leyers. Nu credeam că voi spune asta la sfârșitul cartii, insa în ciuda cruzimii sale de nazist, Leyers a fost un om dintr-o bucata, un om calculat care nu lasa absolut nimic la voia întâmplării.

Un lucru care m-a șocat spre finalul cărții a fost lupta italienilor împotriva italienilor din ultimele zile de razboi. Partizanii impotriva fasciștilor. Oameni care până atunci ii condamnaseră si ii urâseră pe nemți pentru actele lor de barbarie incep să întoarcă aceeași violență împotriva semenilor lor considerați trădători. Cruzimea este așadar acceptată doar atunci când o practici, nu atunci când o înduri. Victimele devin călăi și invers – un cerc nesfârșit al urâțeniei lumii.

Am apreciat totodată deschiderea autorului, care în prefață a relatat cum i-a salvat această poveste viața. La propriu. Asta m-a pus fără să vreau pe gânduri – cum unele lucruri se află exact atunci când trebuie, când au un scop și un sens. Pino și-a ținut povestea ferecată în suflet mai bine de șase decenii. Mark a ajuns să-i afle povestea în cele mai negre zile din viața lui. Totul s-a așezat la timpul potrivit.

Sub un cer sângeriu spune o poveste despre curaj și bunătate, despre credință, despre război. O poveste despre iubire și ură – ură în forma sa brută, o ură atât de mare că acaparează tot ce e bun și frumos în oameni.

Multumesc Libris pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi găsită aici.

Fragmente:

 „Nu putem înceta să ne iubim aproapele, Pino, doar fiindcă ne temem. Dacă pierdem iubirea, am pierdut tot.”

„O persoană foarte înțeleaptă mi-a spus la un moment dat că, atunci când ne deschidem sufletele, când lăsăm să ni se vadă cicatricile, devenim umani, imperfecți și întregi.”

„Toate lucrurile mărețe se nasc din dragoste, nu-i așa?”

„Cel mai bine e să plângi după oamenii pe care i-ai iubit și pierdut, dar după aceea să-i primești cu drag și să-i iubești pe oamenii noi, pe care ți-i scoate viața în cale.”

„Ca ghid alpin al evreilor fugari și ca spion, Pino fusese mânat de credință și altruism, dar în fața plutonului de execuție fusese lipsit de credință și egoist.”

„Nu știm niciodată ce va urma, ce vom vedea și ce persoană importantă va veni în viața noastră sau ce persoană importantă vom pierde. Viața înseamnă schimbare, schimbare continuă și, dacă nu avem norocul să descoperim comedia din ea, schimbarea este aproape întotdeauna o dramă, dacă nu chiar o tragedie. Dar, după toate câte s-au întâmplat, chiar și atunci când cerul devine sângeriu și amenințător, eu tot mai cred că, dacă avem norocul de a trăi, trebuie să mulțumim pentru miracolul fiecărui moment din fiecare zi, indiferent cât de imperfect ar fi. Și trebuie să credem în Dumnezeu și în Univers și într-un viitor mai bun, chiar dacă această credința nu este întotdeauna meritată.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Al zecelea dar, de Jane Johnson

"Anul 1625. Niște pirați iau cu asalt o biserică din Cornwall de unde, în timpul slujbei de duminică, iau o...

Închide