Suflete de vânzare

Uneori, am neplăcuta senzație de înstrăinare de oameni pe care cred sau credeam la un moment dat că îi cunosc. Am senzația că s-au schimbat într-un mod neplăcut și mă întreb dacă au fost vreo clipă așa cum îi credeam eu. Simt un gust amar de îndepărtare de oameni pe care îi țineam în sufletul meu ca pe niște bibelouri, într-un loc ferit, cu teama de a nu se sparge.
Până la urmă, inevitabilul se întâmplă. Se sparg. Se transformă în ceva, în altceva. De nerecunoscut.

Nu voi accepta niciodată oamenii care vând iluzii. Oamenii la care frumusețea e doar o mască, la care prietenia e doar o mască, la care bunătatea e doar o mască. Nu-mi plac sufletele așezate pe tarabe, la vânzare și nu-mi plac oamenii care se vând pentru amăgiri de scurtă durată.

Iau distanță. Cu părere de rău în suflet iau distanță de acei oameni care s-au schimbat în ceva ce eu nu pot să accept.
Mă doare sunetul bibelourilor sparte… mă doare ecoul surd al minciunilor îmbrăcate în vorbe frumoase.
Poate că viața, timpul, oamenii vor construi altă punte între noi, cei care ne-am pierdut.
Poate cândva, cumva, vălul bine prins pe ochi va cădea.
Poate cândva, cumva, vânzătorii de iluzii vor pleca cu mărfurile frumos ambalate pe alte tarabe.
Poate cândva, cumva, prietenia va găsi o cale să iasă din umbra în care a fost învăluită.
Poate cândva, cumva…

Atenție, iluziile se plătesc scump, chiar dacă sunt la reducere…

Video: http://www.youtube.com/watch?v=W69yuLOexAE
Iustina T. ©

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Oamenii și „hainele” lor

Mă gândeam astăzi la o asemănare: imaginați-vă șifonierul de haine și faceți o paralelă între acesta și oamenii din viața...

Închide