Supraviețuitorii, de Georgia Hunter

1167159

„Lupta impresionantă de a supraviețui, momente de frică intensă și de speranță nebună, suflete de adulți și copii prinse în vârtejul morții dar și clipe furate de fericire, toate se petrec în timpul Holocaustului, o perioadă care va ramane sculptată adânc în fiecare suflet. Multe romane s-au inspirat din cele mai sumbre momente ale secolului XX, dar puține au puterea de a emoționa ca acesta.
„Supraviețuitorii” este un volum care aduce un omagiu spiritului uman și puterii de a renaște. Până la sfârșitul Holocaustului, 90% din cele trei milioane de evrei din Polonia au fost anihilați. Din cei 30.000 de evrei care locuiau în Radom au supraviețuit mai putin de trei sute.”

Uite cum revin eu iar și iar la Holocaust, la al Doilea Război Mondial, la povești adevărate despre oameni extraordinari și la frânturi de viață așternute pe hârtie. Cartea asta îmi vine să o țin în brațe și să nu-i mai dau drumul, iar de familia Kurc o să-mi fie dor multă vreme de acum încolo. Mă simt de parcă m-am despărțit de niște prieteni…

Știam sigur că mă va atinge această poveste încă de când am citit că este inspirată de evenimente reale și că protagoniștii fac parte din familia autoarei. Mă așteptam să intru în poveste, însă tot a reușit să mă surprindă și să mă emoționeze până la lacrimi.

Familia Kurc era o familie numeroasă și unită, tipul de familie pe care ni-l dorim sau la care visăm cu toții. Iubirea și grija pe care și le-au purtat au învins războiul și i-au făcut să rămână întregi chiar și în cele mai negre zile. Fiecare membru al acestei familii se remarcă prin ceva și te determină să-l îndrăgești, însă numitorul comun al tuturor este forța. Fiecare Kurc are o forță interioară incredibilă și în ciuda tuturor ororilor la care asistă direct sau indirect, a foametei și a condițiilor mizere, ei nu își pierd niciodată speranța sau curajul. Își înving cu succes frica și panica și scăpă din cele mai critice situații.

Războiul îi separă și îi împrăștie peste tot prin lume, însă sufletele lor sunt mereu aproape unul de celălalt și nu se opresc niciodată din a se căuta. Războiul vine și trece, și în ciuda tuturor șanselor viața îi readuce împreună după aproape un deceniu. Da, ei au fost „The lucky ones” (titlul original al romanului – We were the lucky ones), supravietuitorii unui iad creat de omenire.

M-a impresionat profund absolut fiecare capitol din cartea asta, fiecare personaj, fiecare întâmplare. Am suferit pentru ei, am încercat să-mi imaginez toate întâmplările prin care au trecut și i-am admirat și mai mult pentru curajul și puterea lor de a merge mereu mai departe și de a o lua de atâtea și atâtea ori de la capăt.

Supraviețuitorii este mai mult decât o carte. Este o mărturie neprețuită despre sufletul omului, despre iubire, familie și unitate, despre curaj și speranță, despre renaștere și noi începuturi. Nu poți să citești cartea asta fără un gol în stomac și fără a-ți minimaliza propriile neajunsuri. Războiul a însemnat o cruzime pe care noi, cei de acum, nici măcar nu o putem cuprinde cu adevărat cu imaginația. Milioane de vieți s-au sfârșit în cele mai barbare moduri, în mizerie și în suferință, însă viața și-a continuat cursul, oamenii au găsit calea spre noi începuturi. Dar genul acesta de cărți nu permit uitarea. Nu avem voie să uităm nimic din toate astea.

Vă rog să citiți acest roman. Cu sufletul, cu mintea, cu ambele. Trăiți-o. Nu trebuie ratată!
Georgia Hunter a scris un roman impecabil. Nu am avut nici o clipă senzația că este un roman de debut. Totul la această carte este la superlativ.

Mulțumesc Libris pentru exemplarul oferit. Am așezat această carte pe raftul cărților mele de suflet.

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. E superbã cartea la ce preț este ?

Lasă un răspuns către Anamaria Mãnãilã Cancel reply

Citește articolul precedent:
Dansul privighetorii de primăvară, de Kyung-Sook Shin

"Dansul privighetorii de primăvară este o minuțioasă cronică a crepusculului unei lumi și o melancolică poveste de dragoste. Plecând de...

Închide