Cântecul păsărilor, de Sebastian Faulks
„Amiens, Franța, 1910.
Stephen Wraysford, un tânăr englez de douăzeci de ani, întâlnește dragostea vieții în persoana lui Isabelle Azaire, soția unui proprietar de fabrici de textile cu care a fost trimis să stabilească relații de afaceri. Stephen își convinge iubita să părăsească împreună cu el atmosfera sufocantă a vieții de familie provinciale, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată. După ce rămâne însărcinată, Isabelle hotărăște brusc să se întoarcă la părinți, înainte să-i dea vestea că vor avea un copil. Profund marcat de această relatie, șase ani mai târziu, Stephen o va duce cu el, îngropată în adâncul sufletului, în tranșeele marelui război care zguduie Europa. Experiența radicală a celui mai cumplit conflict din istoria de până atunci a omenirii îl transformă lăuntric și îi deschide perspectiva unei noi vieți – paradoxal, prin întoarcerea la Amiens pentru a regăsi iubirea și apoi prin salvarea lui, în urma unei explozii în subterane, de către un ofițer german cu care fraternizează.