E toamnă. E frig. E frumos.

Sunt friguroasă, dar îmi place să port veșminte subțiri. Sunt puternică, dar îmi place să fiu alintată. Sunt femeie, dar mă tratez, luându-mă la trântă cu decizii bărbătești.
Trăiesc de-o viață balasandu-mă între decizii contrare, mă învârt într-un univers de contraste. Aleg mult și culeg prost. Tânjesc să învăț regulile comparației sănătoase, dar nu izbutesc să diferențiez binele de mai bine, răul de mai puțin rău. În vreme ce alții trăiesc în păƒrul vieții, eu merg, îndârjit, în răƒspăr.
Cumpăr haine fără să-mi pot motiva prea bine alegerile și mi s-a întâmplat nu o dată să ajung acasă și să constat că n-aș putea îmbrăca niciodată ce-am scos din punga de la mall. Continuă lectura „E toamnă. E frig. E frumos.”

[…]

Pentru că în seara aceea îndrăgostită, am priceput că degeaba de-o viață întreagă încerc să ies din mulțime. Mă încordez să rup rândurile, să sfâșii chingile, să încalc obiceiurile. Să fiu altceva, mai mult, mai altfel decât ceilalți. Pentru că, totuși, fericirea adevărată, profundă, memorabilă, n-am găsit-o decât în clipele de răvășitoare banalitate. În zilele în care am avut pentru cine să plâng și s-aștept, să gătesc și să ard nu mâncărurile, ci inima mea.

La temelia iubirii am așezat, cu lopata, strălucirea totală a sufletului meu. Și am bătut la porțile împotrivirii cu bătaia ruptă din rai a inimii îndrăgostite.
Numai că, atunci când mi-am dorit mai năpraznic să izbutesc, strădania mi-a fost în zadar. Am rămas cu fruntea asudată, cu mâna întinsă și însângerată, să aștept o decizie pentru care s-a făcut târziu.

* fragment din cartea Care pe care – bărbați și femei, de Alice Năstase 
Cartea poate fi  găsită aici.

„Mă balansez între gânduri contrare. Vreau să-ți cer totul sau nu vreau nimic.
Dragostea noastră e cel mai important lucru de pe pământ și, orice am face, orice decizie am luat, ai lua, trebuie să ne gândim în primul rând la asta.
Nu vreau să stric dragostea cerându-ți să fii altfel decât vrei să fii.
Nu vreau să stric dragostea obligându-mă să fiu alta decât vreau să fiu.
Nu pot să-ți cer să te schimbi.
Nu pot să mă silesc să mă schimb.
Nu te pot obliga să-ți rânduiești viața în numele iubirii pentru mine, dacă tu nu simți că trebuie să faci asta.
Dar nici nu mă pot obliga să accept să fiu iubită de la șapte la nouă, dacă eu știu că acest lucru mă va face nefericită întotdeauna.
[…] Nu înțeleg de ce eu trebuie să cer și tu trebuie să te hotărăști dacă-mi dai. Ce ciudat, ce trist, ce amar!
Bună dimineață, bună ziua, bună seara! Trăim în lumi atât de străine, încât pot să-ți șoptesc, deodată, toate urările zilei.”

* fragment din cartea Noi suntem zeițe, de Alice Năstase
Cartea poate fi gasita aici.

Și totuși…

„Și totuși există sâmbete molcome și există duminici ospitaliere.
Există ceasuri în care avem dreptul să ne refugiem în propriul nostru zâmbet.
Există drumuri tivite de maci superbi, care duc nu spre amintirea fostelor iubiri, ci spre viitoarele ore ale fericirii noastre posibile.
Există bani destui pe lume pentru cei care și-i doresc mai presus de dragoste și există iubire fără margini pe pământ, pentru cei care o prețuiesc cu măsurile valorilor supreme.

Doar puterea noastră de a ne face timp să le căutăm, să le așteptăm nu este aproape niciodată de ajuns.

* fragment din cartea Dincolo de bine, dincoace de rău, de Alice Năstase
Cartea poate fi găsită aici.

„Dragul meu, iubitul meu…”

„Am fost tentată de multe ori să-ți scriu. În nopți bântuite de lună și dor, mi-au curs prin minte scrisori lungi, cuvinte de dragoste, fraze disperate. Te-am iubit cumplit, te-am iubit cu fiecare secundă, cu fiecare vis, cu fiecare gură de aer. Ce păcat că neîncrederea ta, ezitările tale, jumătățile tale de măsură, (dar și gelozia mea nebună, iubirea mea deșănțată și mereu dezamăgită) au surpat în mine orice dorință de a mai aștepta!
Sfârșitul a venit încet, dar irevocabil. Iubirea mea s-a prăbușit de sute de ori, dar am avut puterea, ai avut îndemânarea să n-o lași să moară. Acum chiar s-a sfârșit.
M-ai rănit de atâtea ori, încât inima mea e o rană, o durere palpitândă. Nu te mai vreau. Nu te mai aștept. Nu te mai iubesc. Continuă lectura „„Dragul meu, iubitul meu…””

Iluzia în care nu ne mai regăsim

„Ne smulgem din fostele iubiri ca și cum ne-am lăsa torturați. Ne descompunem, lăsând în vechile noastre relații bucăți întregi din noi înșine, hălci de viață, smocuri de speranțe. Odată cu visul de dragoste veșnică, abandonând investiții enorme de ani, răbdare, lacrimi, grijă, duioșie, furie, copii, case.
Și atunci, la ce bun să plecăm? Știm deja că toate trenurile ajung în final pe peronul iubirilor consumate…Și, totuși, la ce bun să rămânem?
O singură clipă de dragoste amară valorează mai mult decât o neîndrăgostită tihnă de o mie de ani.

[…]  Dragostea mi-a înmuiat genunchii și inima, mi-a otrăvit dulce viața, rostul și pupilele. ”

* fragment din cartea Care pe care, de Alice Nastase.

Cartea poate fi gasita aici.

 

Prea tânără

Au trecut anii, s-au risipit iubiri. Uneori am vrut să alung și amintirile frumoase, în speranța nebună că voi putea șterge odată cu ele și cicatricele despărțirilor niciodată înțelese, nicicând acceptate. Dar m-am răzgândit. Ce-aș mai fi fără ele? Un suflet dezrădăcinat.

Aud mereu în jurul meu oameni care se plâng că au îmbătrânit fără să-și dea seama. Femei care încearcă să scape de riduri, bărbați care înăuntrul lor se simt adolescenți și suferă văzându-și vârstele trupului. Iar eu, paradoxal, mă uit în fiecare dimineață în oglindă și mă minunez ce tânără sunt la chip, pentru atâtea tristeți, venite după mari bucurii stivuite în suflet. Prea tânără pentru atâta fericire uitată.

* Fragment din cartea Care pe care, de Alice Năstase

Cartea poate fi gasita aici.

„Nu avem rabdare”

Nu avem rabdare sa asteptam dragostea. Crestem cu setea nebuna de a ne indragosti. Ne visam mirese inca de cand rasfoim primele carti de povesti, in care nu exista nici un final fara nunta mare si fara „si-au trait fericiti pana la adanci batranete”. Si-apoi ne indragostim orbeste, din dor nebun de dragoste, chiar daca uneori alegem la intamplare omul langa  care sa ramanem.  Continuă lectura „„Nu avem rabdare””

„Eu mi-am dorit dintotdeauna o iubire mare, in care sa fim un singur trup, acelasi suflet. Sa ne simtim ca ne atingem inimile atunci cand ne privim in ochi, si ca ne atingem sufletul atunci cand ne imbratisam. Sa nu mai stim unde se termina trupul unuia si incepe al celuilalt, sa ne ghicim gandurile, sa ne fie sete unul de celalalt, sa ne pese de aceleasi lucruri pe pamant, sa adormim sarutandu-ne si sa ne visam imbratisati in timp ce dormim imbratisati.”

{ Alice Nastase, Dragostea e un bonsai }

Cartea poate fi gasita aici.

Imi promit…

„Da, n-am gasit inca iubirea aceea intreaga, dragostea de care sa nu-mi fie rusine.
Nu, n-am trait povestea aceea de care nimeni n-ar indrazni sa rada vreodata. Iar din prea indarjita, prea lacoma, prea nesatula mea cautare a unei iubiri fara cusur s-a nascut o promiscuitate pe care n-o mai pot sterge din memorii.
Si, totusi, daca as putea schimba ceva din trecut – desi stiu prea bine ca nu pot -, as racai din biografia mea amorurile otravite, pe cele amare, pe cele inventate, pe cele tradate.
Daca as putea sa-mi iau sufletul inapoi, n-as mai iubi caraghiosii, lasii, depravatii, ratatii pe care i-am adorat, lasandu-i sa-mi pateze destinul cu nedragostea lor. […]
Si imi promit, in fiecare zi, ca n-am sa mai iubesc decat atunci cand dragostea mea va fi mai presus de indoiala. Imi promit trist, insingurat. Imi promit mincinos.”

{ Alice Nastase, Dragostea e un bonsai }

Cartea poate fi gasita aici.