18 lecţii de viaţă de la Dalai Lama

dalailama-ngk0509_14515_600x450

1. Înţelege faptul că dragostea şi reuşitele măreţe implică uneori şi riscuri măreţe.

2. Când pierzi, nu rata lecţia pe care trebui s-o înveţi.

3. Urmează cele trei “R”-uri: 1. Respectă-te. 2. Respectă-i pe cei din jur. 3. Asumă-ţi responsabilitatea pentru toate acţiunile tale.

4. Aminteşte-ţi că neprimind ceea ce îţi doreşti este uneori spre binele tău.

5. Învaţă regulile bine ca să ştii cum să le încalci corespunzător.

6. Nu lăsa o mică ceartă să strice o prietenie. Continuă să citești 18 lecţii de viaţă de la Dalai Lama

E toamnă. E frig. E frumos.

Sunt friguroasă, dar îmi place să port veșminte subțiri. Sunt puternică, dar îmi place să fiu alintată. Sunt femeie, dar mă tratez, luându-mă la trântă cu decizii bărbătești.
Trăiesc de-o viață balasandu-mă între decizii contrare, mă învârt într-un univers de contraste. Aleg mult și culeg prost. Tânjesc să învăț regulile comparației sănătoase, dar nu izbutesc să diferențiez binele de mai bine, răul de mai puțin rău. În vreme ce alții trăiesc în păƒrul vieții, eu merg, îndârjit, în răƒspăr.
Cumpăr haine fără să-mi pot motiva prea bine alegerile și mi s-a întâmplat nu o dată să ajung acasă și să constat că n-aș putea îmbrăca niciodată ce-am scos din punga de la mall. Continuă să citești E toamnă. E frig. E frumos.

Cuget târziu I

Mi-am înţeles părinţii cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme şi încă nu am reuşit să le mulţumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.
Am dedus că darul cel mai preţios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.
Am simţit că a fi mamă este o minune cu greutate mare, iar copiii sunt primele minuni ale minunilor.
Am văzut că bunătatea este vulnerabilă pe pământ, dar apreciată de sfinţi.
Am observat că şi iubirea are scară de valori diferite, dar rucsacul ei merită cărat în spate toată viaţa, chiar dacă e greu.
Am văzut că sinceritatea nu aduce întotdeauna bucurii, dar mai are încă susţinători rătăciţi.
Am observat că bucuriile dacă nu sunt împărţite nu sunt bucurii.
Am văzut că toate dărniciile au efect de bumerang. Continuă să citești Cuget târziu I

[…]

Pentru că în seara aceea îndrăgostită, am priceput că degeaba de-o viață întreagă încerc să ies din mulțime. Mă încordez să rup rândurile, să sfâșii chingile, să încalc obiceiurile. Să fiu altceva, mai mult, mai altfel decât ceilalți. Pentru că, totuși, fericirea adevărată, profundă, memorabilă, n-am găsit-o decât în clipele de răvășitoare banalitate. În zilele în care am avut pentru cine să plâng și s-aștept, să gătesc și să ard nu mâncărurile, ci inima mea.

La temelia iubirii am așezat, cu lopata, strălucirea totală a sufletului meu. Și am bătut la porțile împotrivirii cu bătaia ruptă din rai a inimii îndrăgostite.
Numai că, atunci când mi-am dorit mai năpraznic să izbutesc, strădania mi-a fost în zadar. Am rămas cu fruntea asudată, cu mâna întinsă și însângerată, să aștept o decizie pentru care s-a făcut târziu.

* fragment din cartea Care pe care – bărbați și femei, de Alice Năstase 
Cartea poate fi  găsită aici.

Toamna ca un sentiment

N-o să știm niciodată prin ce minune trecem de la vară înspre toamnă. Undeva se rupe un echilibru care n-are de-a face cu timpii calendaristici, cu temperaturile sau cu intemperiile. Toamna este, de fapt, o plăsmuire de aer și timp. Atât! Restul înseamnă imaginația fiecăruia dintre noi. Împodobim timpul și aerul aidoma unui pom de Crăciun: frunze, ploi, ruginiu, melancolie… Toamna nu este ceea ce am crezut noi ani de-a rândul, fie că a fost vorba de copilărie, de adolescență sau de vârsta unui om mare.
Toamna este un sentiment, toamna nu este un anotimp. Este sentimentul acela nedeslușit al scurgerii timpului fără să-ți pese, al abandonului ca ultimă formă de frondă, de libertate, de răzvrătire, în cele din urmă.  Continuă să citești Toamna ca un sentiment

Poate că nu e prea târziu…

Poate că nu e prea târziu să deschidem o carte, orice carte, spre a găsi răspunsurile la întrebările despre noi și despre cei din jur. Poate că ne vom cântări altfel prietenii, valorile, timpul și realizările. Poate vom fi mai frumoși, mai bogați, mai receptivi emoțional. Poate că după cosmetică, masaje, sală, shopping vom pricepe că degeaba suntem la modă cu tot exteriorul nostru, dacă interiorul -€“ creierul și sufletul -€“ este expirat, degradat, inert…
În momentul în care ajungi să citești doar etichete de pe haine și instrucțiuni de spălare, înseamnă că interiorul tău nu mai există, iar în jur sunt doar oameni care îți văd conturul și pe care nu îi interesează cine ești, ce simți, ce visezi, ce poți… Continuă să citești Poate că nu e prea târziu…

„Mă balansez între gânduri contrare. Vreau să-ți cer totul sau nu vreau nimic.
Dragostea noastră e cel mai important lucru de pe pământ și, orice am face, orice decizie am luat, ai lua, trebuie să ne gândim în primul rând la asta.
Nu vreau să stric dragostea cerându-ți să fii altfel decât vrei să fii.
Nu vreau să stric dragostea obligându-mă să fiu alta decât vreau să fiu.
Nu pot să-ți cer să te schimbi.
Nu pot să mă silesc să mă schimb.
Nu te pot obliga să-ți rânduiești viața în numele iubirii pentru mine, dacă tu nu simți că trebuie să faci asta.
Dar nici nu mă pot obliga să accept să fiu iubită de la șapte la nouă, dacă eu știu că acest lucru mă va face nefericită întotdeauna.
[…] Nu înțeleg de ce eu trebuie să cer și tu trebuie să te hotărăști dacă-mi dai. Ce ciudat, ce trist, ce amar!
Bună dimineață, bună ziua, bună seara! Trăim în lumi atât de străine, încât pot să-ți șoptesc, deodată, toate urările zilei.”

* fragment din cartea Noi suntem zeițe, de Alice Năstase
Cartea poate fi gasita aici.

Și totuși…

„Și totuși există sâmbete molcome și există duminici ospitaliere.
Există ceasuri în care avem dreptul să ne refugiem în propriul nostru zâmbet.
Există drumuri tivite de maci superbi, care duc nu spre amintirea fostelor iubiri, ci spre viitoarele ore ale fericirii noastre posibile.
Există bani destui pe lume pentru cei care și-i doresc mai presus de dragoste și există iubire fără margini pe pământ, pentru cei care o prețuiesc cu măsurile valorilor supreme.

Doar puterea noastră de a ne face timp să le căutăm, să le așteptăm nu este aproape niciodată de ajuns.

* fragment din cartea Dincolo de bine, dincoace de rău, de Alice Năstase
Cartea poate fi găsită aici.

Vrabiuta

– Ce frumoasa esti! spuse vrabiuta randunicii. Ce talie superba ai si ce negru cu irizari de albastru, ce alb curat pe piept, ce aripi superbe si cu ce viteza zbori! Ce mult as vrea sa fiu si eu, randunico, ca tine, sa ma-nalt pana sus, sa zbor si eu in tarile calde!
Randunica nu spuse nimic, asa ca intr-un tarziu vrabiuta continua:
– Stii, eu am doi prieteni, castanul din parc, care ma adaposteste cand ploua, are frunze mari si ma pot ascunde si un pensionar care-mi aduce faramituri. Vine-n fiecare zi dupa-amiaza. Nu stiu ce m-as face fara el. Vin si niste porumbei salbatici, care ma alunga, dar totusi ma lasa sa mananc la margine. Uite, daca vrei, intr-o zi mergem impreuna sa mancam, iti dau din faramiturile mele, numai sa ma-nveti si pe mine sa zbor ca tine la-naltime!
Randunica isi aseza cu ciocul, putin, fulgii fini din pieptu-i alb, apoi, fara sa spuna nimic, se ridica precum o sageata in inaltul cerului. Continuă să citești Vrabiuta

„Moartea vânătorului”

„Apoi, crescând mai mare, le-am dat lor, celor ce mă priveau de după gard, sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura prin colbul vieții și mi-l înapoiau strivit, lovit și fără de viață. Trist, îmi luăm propriul suflet în brațe și-l mângâiam. Apoi, când se refăcea, mă părăsea zâmbind și se arunca naiv în brațele pofticioase ale celor din jur. Și din nou, zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vieții, se-ntindea obosit la picioarele mele, spunându-mi că este pentru ultima oară. De atunci îmi îngrop și dezgrop propriul zbor sufletesc ca pe un blestem.”

* fragment din cartea Fii demn! , de Dan Puric
Cartea poate fi găsită aici.