Mi-e dor…de mine. Îmi lipsesc.

Să fii mamă cu normă întreagă înseamnă să te pui pe pauză pe tine, omul, femeia, pentru următorii doi ani (în cel mai fericit caz). Când o aveam pe Eva mică și era vorba doar de ea și atât scriam, practic în necunoștință de cauză, că nu ai voie să te lași pe tânjală. Că trebuie să rămâi femeie, să îți aloci o bucățică de timp pentru tine. Susțin în continuare asta. Oarecum și parțial. Dar mi-am dat seama că depinde de prea multe variabile posibilitatea de a face asta și că judecăm prea ușor alte mame care „arată ca naiba”. Continuă lectura „Mi-e dor…de mine. Îmi lipsesc.”

Imperfect

large

Mi-era dor să mă trezesc dimineață târziu și să privesc în oglinda scăldată în soare un chip senin, cu ochi calzi și blânzi. Mă săturasem de acei ochi încercănați și obosiți, triști, lipsiți de viață și de chipul inexpresiv și rece care mă sfida de fiecare dată când mă așezam, lipsită de chef, în fața oglinzii.
Mi-era dor să râd, să râd zgomotos și colorat.
Mi-era dor să nu mai simt doruri inexplicabile, de nestins, doruri care mă sufocau, doruri care mă dureau, doruri care mă tulburau.
Mi-era dor să mă simt liberă, să nu mă mai supun niciunei reguli, să alerg, să dorm, să visez, să tac.
Mi-era dor să cred din nou în ceva. Continuă lectura „Imperfect”

Atât de dor…

large (8)

Dacă ți-aș spune că mi-e dor, s-ar schimba ceva?
Pentru că mi-e dor.
Atât de dor.

Mi-e dor de prieteni. Ne-am înstrăinat cu toții și nu ne mai recunoaștem.
Mi-e dor de bunătate. Mai sunt doar câțiva oameni despre care poți spune că lipsa lor ar crea un gol imens în lume.
Mi-e dor de mâini care îți spun povești atunci când te mângâie liniștit pe păr.
Mi-e dor de ochi care râd. În fiecare zi văd numai ochi triști și obosiți. Continuă lectura „Atât de dor…”

Un dor. Ce dor!

Mi s-a făcut dor. Simt din nou acel dor de copilărie sau mai degrabă e acel dor de a nu mă mai simți împovărată de „greutatea” lumii.
Mi s-a făcut dor de acele zile în care problemele mi le rezolva mama sau de care mă ascundeam sub plapumă și ele dispăreau.
Mi s-a făcut dor de inocența cu care priveam oamenii, văzându-le doar partea bună și frumoasă.
Am păstrat însă cu mine fragilitatea sufletească de atunci. Pe ea nu am lăsat-o acolo, în trecut, ci a devenit ca un tapet pe care l-am lipit fără să știu înăuntrul meu. Continuă lectura „Un dor. Ce dor!”

Mic tratat de dor

Dor de duca – cand tot ce ai in jur iti este in plus. Iti lipsesti doar tu, tie, intr-o varianta dupa care jinduiesti.
Dor dureros – cand ce astepti nu mai vine si stii bine asta, dar pastrezi dorul, caci nu ai mereu cu ce sa-l inlocuiesti.
Dorul moare cand esti fericit, cand fiinta care a declansat dorul ti-e din nou in brate.
Dorul de dor – cand ai prefera sa te chinui din nou, decat sa fii un om atat de singur.
Dor fizic – cand creierul iti da comenzi besmetice si faci orice pentru o senzatie care sa aduca a… doi.
Dor fara tinta – cand plangi la viata altora de pe strada, din filme, din cantece, din carti… Continuă lectura „Mic tratat de dor”