Despre oameni și despre iubire (II)
Dacă vreodată vei vrea să-mi iei ceva, te rog, nu-mi lua libertatea. De a trăi, de a iubi, de a simți.
Lasă-mi un colțisor în viața mea, care să-mi aparțină numai mie, un loc în care să mă pot refugia ori de câte ori simt nevoia să stau de vorba doar cu mine. Contează enorm de mult, căci într-o zi mi-am pierdut acest colțisor.
Într-o zi oarecare nu m-am mai simțit liberă. Omul pe care îl iubeam la momentul respectiv mi-a îngrădit sentimentele și mi-a limitat viziunea asupra vieții și asupra iubirii. Nu m-am mai simțit nicicând atât de prinsă într-o capcană și nici măcar nu prețuisem până atunci libertatea pe care o aveam. În momentul în care mi-a fost luată treptat, fără să-mi dau seama, am conștientizat că o aveam pentru că îmi lipsea. Nu-ți lipsește decât ce ai și pierzi. (mai mult…)
Iubirea e un sentiment atât de înălțător și de frumos ca să te îngrădească. Ea nu îți pune bariere și nu te limitează. Nu îți impune reguli și nu te îndepărtează de oameni.