Pot

Știți de câte ori în viața mea l-am ținut strâns în brațe pe „Nu pot„? De câte ori am fost convinsă că nu sunt capabilă să trec peste un episod anume, peste un sentiment sau peste un gol? Și-apoi, cumva, am putut? Viața m-a dus de fiecare dată la limitele acelea pe care eu eram sigură că le am și mi-a arătat că pot să le depășesc. Au fost lecții importante pentru mine, iar cea mai recentă a fost provocarea de a fi pentru a doua oară mamă. (mai mult…)

Continue Reading Pot

Mi-e dor…de mine. Îmi lipsesc.

Să fii mamă cu normă întreagă înseamnă să te pui pe pauză pe tine, omul, femeia, pentru următorii doi ani (în cel mai fericit caz). Când o aveam pe Eva mică și era vorba doar de ea și atât scriam, practic în necunoștință de cauză, că nu ai voie să te lași pe tânjală. Că trebuie să rămâi femeie, să îți aloci o bucățică de timp pentru tine. Susțin în continuare asta. Oarecum și parțial. Dar mi-am dat seama că depinde de prea multe variabile posibilitatea de a face asta și că judecăm prea ușor alte mame care „arată ca naiba”. (mai mult…)

Continue Reading Mi-e dor…de mine. Îmi lipsesc.

Paralelă

Eu, la 27 ani, la botezul Evei. Tot eu, la 31 ani, la botezul lui Cezar.

Diferențe:
Stânga: machiajul profesional cu enspe mii de chestii și coafura mult prea elaborată, pentru care am pierdut cel puțin 3 ore, mi-a adăugat ani buni la vârstă. Să nu zic chiar 10, dar pe acolo…
M-am simțit și nu m-am simțit bine. Parcă nici de zâmbit nu mai știam să zâmbesc ca mine. Asta am constatat-o ulterior, uitându-mă la poze. (mai mult…)

Continue Reading Paralelă

30 sau…”Ti se pare o glumă până ți se întâmplă și tie…”

FB_IMG_1539540626182

Să mă fi întrebat în urmă cu 10-15 ani ce credeam despre oamenii în vârstă de 30 de ani și aș fi spus că sunt deja bătrâni. Totuși, pe măsură ce m-am apropiat și eu de ei, de la un an la altul i-am privit altfel. Iar astăzi îi am. 30. Un număr interesant, rotund, tânăr, plin de viață.
Nu am mai făcut de ceva vreme o „retrospectivă“ , însă astăzi simt nevoia să o fac. Să trag linie, să adun, să scad, să mă împart și să mă multiplic, să mă privesc cu sinceritate și strig în gura mare ce cred că am învățat în toți anii ăștia. (mai mult…)

Continue Reading 30 sau…”Ti se pare o glumă până ți se întâmplă și tie…”

Dacă voi nu mă mai vreţi, nici eu nu vă mai vreu!

29cdfaeea4f5d415b1d4a852875c6c83

Târziu, chiar foarte târziu pentru bunăstarea mea emoţională am învăţat să interpretez corect tăcerea sau absenţa oamenilor şi am învăţat deasemenea să le practic. Mare parte din viaţa mea am fost dependentă de prezenţa oamenilor în viaţa mea, dar cu timpul am reuşit să-mi câştig independenţa emoţională. Asta m-a costat multe lacrimi plânse şi neplânse de dezamăgire. M-am consumat o vreme, fiind furioasă şi simţindu-mă nedreptăţită. Astăzi nu mă mai simt aşa. Astăzi merg mai departe cu mai multă uşurinţă şi nu mai sunt dispusă să accept de la nimeni resturi de prietenie, de atenţie ori de apreciere. (mai mult…)

Continue Reading Dacă voi nu mă mai vreţi, nici eu nu vă mai vreu!

Monolog VIII

3b40907349ce9ef2f63f5814ad14af5a

Îmi dau seama cu o oarecare dezamăgire faţă de mine însămi sau mai degrabă cu confuzie, că trecerea anilor nu m-a lecuit de naivitate. Sunt lecţii pe care credeam că le-am învăţat cu timpul şi totuşi constat că viaţa mă prinde mereu nepregătită.

Cu naivitate, încă mai cred. În oameni şi în vorbele lor, în prezenţa şi în braţele lor, în ochii lor şi în schimbare. Dar oamenii se încăpăţânează să-mi demonstreze că totul e fals, că viaţa e o scenă imensă, cu decoruri care se schimbă şi actori care şi-au învăţat replicile atât de bine încât le-au devenit a doua natură. (mai mult…)

Continue Reading Monolog VIII

Aparţine-ţi!

45b658e23c94d5581d75a49630b2b258

Cred că scopul vieţii noastre este să ne căutăm. Şi după o vreme să ne şi găsim. De fapt, să ne aparţinem nouă înşine. Poate că sună ciudat ceea ce spun, poate că pare lipsit de noimă. Vei spune că scopul omenirii e fericirea, aceasta însemnând lucruri diferite pentru fiecare om în parte. Cândva, şi eu credeam acelaşi lucru. Între timp mi-am schimbat însă viziunea şi asta pentru că mi-am dat seama că oamenii fericiţi sunt cei mulţumiţi cu ei înşişi şi cu viaţa pe care o au. Restul sunt mai degrabă în căutarea eu-lui decât în căutarea unui ceva care le-ar aduce ipotetic vorbind fericirea. (mai mult…)

Continue Reading Aparţine-ţi!

Tandrețuri de Eva

dsc_3830

Astăzi m-am bucurat de puțină mămoșenie din partea scumpei mele Eva. E un copil extrem de activ și rareori am parte de momente din astea de tandrețuri din partea ei. Se joacă, merge de-a bușilea prin toată casa, vrea în brațe, vrea iarăși jos, vorbește pe limba ei, dar e cam scumpă la zâmbet. E fericită, nu ar avea cum să fie altfel la cât este de iubită, dar nu e genul de copil care să se gudure pe lângă tine. Preferă să zburde cât e ziua de lungă. Serios, câteodată mă rog să obosească mai repede ca să mai am și eu un pic de răgaz! 😀
Dar astăzi s-a trezit, a făcut ochii mari și s-a târât până lângă mine. Și-a așezat capul pe pieptul meu și am stat așa îmbrățișate minute în șir. Apoi și-a ridicat căpuțul și cu ochii ei mari și curioși mi-a zâmbit cu gura până la urechi de am crezut că mă topesc în secunda doi. Îi râdea toată fața. Am început să-i vorbesc, i-am spus că o iubesc, i-am recitat iar și iar poezia „ma-ma/ta-ta”, ne-am îmbrățișat iar, am gâdilat-o, am giugiulit-o și am profitat din plin de mămoșenia ei. Nu mă săturam să o privesc și să o țin în brațe așa cuminte cum era. În acele clipe am uitat cât sunt de obosită și cât de puțin am dormit de câteva nopți încoace. Am uitat tot ce mă supăra de la o vreme. Inima mea plutea în iubirea mea pentru ea. (mai mult…)

Continue Reading Tandrețuri de Eva

Îți mulțumesc c-ai făcut om din mine, mamă!

9f34c8021a5a7c8efe74d6a41b861d0d

Îți mulțumesc c-ai făcut om din mine, mamă! Cu vorba bună, cu pedeapsa și chiar cu palma.
Îți mulțumesc că ai fost puternică și că m-ai ținut la tine în brațe până m-ai făcut om mare.
Îți mulțumesc că ai pus piciorul în prag atunci când a trebuit și nu mai târziu, chiar dacă te-am rănit spunându-ți că ești oricum numai o mamă bună nu.
Îți mulțumesc că mi-ai păstrat mie ce e mai frumos, din lume și din tine și că te-ai străduit să mă protejezi de urâțenia lumii. După aceea, m-am aruncat de bunăvoie în prăpastie.

(mai mult…)

Continue Reading Îți mulțumesc c-ai făcut om din mine, mamă!

Cum vedeam lucrurile înainte de a deveni mamă și cum le văd acum

13475058_1202333759798360_742357191329120084_o

Au trecut deja 6 luni de când am intrat în clubul mămicilor, dar simt că fac parte din el de încă atât timp. Mi-am schimbat mult viziunea în timpul ăsta și aș vrea să împărtășesc câteva gânduri viitoarelor mămici, actualelor burtici.

Dragele mele, nu vă fie teamă de natural! Acesta este lucrul care mă macină cel mai mult. Eu am exclus din start nașterea naturală din motive complet greșite, din lașitate, din comoditate, din toate la un loc. Cum s-ar spune din bătrâni…”Dă-mi Doamne mintea de pe urmă!”. Acum e tardiv pentru mine, dar vouă vă spun: dacă se poate, nu vă fie teamă! Acum aș alege să dau banii cheltuiți pe cezariană unei moașe autorizate care să mă ajute să nasc acasă la mine, să-mi țin îngerul în brațe imediat, să nu îl despart de mine brutal, să-l pun la piept în prima jumătate de oră și nu după 24 de ore, să plâng de durere 12 ore în loc de o săptămână! Mă chinuie gândul că am pierdut startul din viața micuței mele, că am privat-o de sânul meu în prima săptămână a vieții ei, că nu m-am informat temeinic, că nu am ascultat-o pe mama, că… Acum ar fi o alegere simplă, dar eu am ales deja și am făcut-o greșit. Iată că sunt alegeri care ne costă o viață și pe care nu le mai putem repara niciodată, în nici un fel. (mai mult…)

Continue Reading Cum vedeam lucrurile înainte de a deveni mamă și cum le văd acum