Colț de suflet

Reproșurile îngreunează sufletul. Îl îngreunează atât de tare încât sfârșește prin a se prăbuși și a-ți dărâma întreaga ființă.
Atunci când la un oarecare nivel oamenii se îndepărtează, încep să își reproșeze ce și-au zis, ce au făcut unul pentru celălalt, chiar și ce nu și-au zis sau nu și-au făcut.

Reproșurile sunt ca pietrele: unele mai mici, ca niște cioburi, care odată aruncate julesc sufletul către care sunt îndreptate, rănindu-l ușor. Acele răni superficiale se vindecă însă în timp, lăsând în urmă cicatrici abia vizibile. Dar sunt și acele reproșuri ca niște bolovani imenși care cad peste sufletul celuilalt cu o forță de neoprit, de neanticipat. Cad peste el provocându-i răni adânci pe care nici timpul, nici alți oameni nu reușesc să le închidă sau să le vindece. Rămân acolo, îngreunând sufletul, lăsând o amprentă pentru totdeauna. (mai mult…)

Continue Reading Colț de suflet