Căminul fetelor orfane, de Joanna Goodman

„În Quebecul anilor 1950, francezii și englezii se tolerează reciproc cu o politețe precară – la fel ca părinții lui Maggie Hughes. Tatăl anglofon al lui Maggie are ambiții pentru fiica sa, care nu includ căsătoria cu un tânăr francez sărac de la ferma vecină. Dar inima lui Maggie este cucerită de Gabriel Phenix. Când rămâne însărcinată la cincisprezece ani, părinții ei o forțează să o dea pe Elodie spre adopție și să își reia viața „pe calea cea bună”.

Elodie este crescută în sistemul de orfelinate pentru săraci din Quebec. Este o existență destul de precară, care ia o turnură tragică atunci când, împreună cu alte mii de orfani din Quebec, Elodie este declarată bolnava mintal ca urmare a unei noi legi care oferă mai multe fonduri pentru spitalele de psihiatrie decât pentru orfelinate. Inteligentă și hotărâtă, Elodie rezistă la tratamentul îngrozitor al călugăritelor, câstigându-și în cele din urma libertatea la șaptesprezece ani, când este aruncată într-o lume străină, adesea dificil de gestionat.

Maggie, căsătorită cu un om de afaceri dornic să își întemeieze o familie, nu-și poate uita fiica pe care a fost nevoită să o abandoneze, iar o reîntâlnire întâmplătoare cu Gabriel o determină să facă o alegere sfâșietoare. Pe măsură ce timpul trece, poveștile lui Maggie și Elodie se întrepătrund, dar nu se ating niciodată, până când Maggie își dă seama că trebuie să ia ceea ce își dorește de la viață și să plece în căutarea fiicei sale pierdute de mult timp, revendicând în sfârșit adevărul care le-a fost refuzat amândurora.”

Quebec, Canada, anul 1950. Maggie rămâne însărcinată la 15 ani (că așa erau vremurile și fetele nu știau cum se rămâne însărcinată mai exact + n alte motive). Avorturile erau ilegale, așa că tinerele fete care călcau strâmb erau ascunse de ochii lumii pe perioada sarcinii, apoi copiii „nedoriți” și „născuți din păcat” erau duși la orfelinate sau vânduți unor familii care nu puteau concepe și care voiau să scape de procesul birocratic al unei adopții. Odată ajunși în orfelinate, soarta copiiilor era una extrem de tristă, pentru că, deși conduse de măicuțe, acele orfelinate erau adevărate case ale terorii. Măicuțele, figuri bisericești care ar fi trebuit să inspire bunătate, să fie blânde și să ajute copiii, erau exact opusul – aplicau pedepse foarte aspre, se purtau urât cu copiii, îi loveau și îi torturau frecvent. Copiii creșteau cunoscând cruzimea și prea puține lucruri despre lumea de după gardurile orfelinatelor.

Elodie, fiica abandonată de Maggie ajunge într-unul dintre aceste orfelinate ale groazei. În primii câțiva ani din viața ei orfelinatul care-i era casă nu părea chiar cel mai îngrozitor loc de pe pământ. Dar devine unul după ce se dă o lege prin care spitalele de psihiatrie primesc mai mulți bani decât orfanii, așa că orfanii devin nebuni cu acte în regulă, iar orfelinatele devin spitale de nebuni. Pentru că toată gruparea asta formată din medici, asistente, măicuțe etc vor mai mult, pentru că mereu e vorba despre lăcomia oamenilor și despre bani, despre atrocitățile și toate lucrurile josnice de care sunt capabili oamenii pentru a primi mai mult.

„Permite-mi să-ți reamintesc că eşti pacientă în spitalul meu. Eu îți sunt judecător și nu te judec numai după greșelile făcute astăzi, ci după toate păcatele, inclusiv cele ale părinților tăi.
Acum mergi şi aşteaptă-mă la baie.
Elodie se ridică anevoios şi se duce iute la baie. Își scoate cămaşa de noapte şi o îndeasă în chiuvetă cu cearşafurile, dând drumul la apă fierbinte peste morman. Tremurând, goală, îşi acoperă pieptul dezgolit şi se ghemuieşte ca să se încălzească putin.
Sora Ignatia intră în baie cu o găleată mare cu gheață. Este foarte calmă.
Aruncă gheața în cadă şi o împinge pe Elodie înăuntru. Elodie încearcă să reziste, dar e foarte rece şi începe să se vaite.
Sora Ignatia se întinde spre peria mare de lemn de sub chiuvetă – cu care curăță podelele – şi o freacă pe Elodie pe şolduri până îi dă sângele.
Acum e bine, murmură satisfăcută, înainte să-i bage capul sub robinet. Data viitoare să fii mai atentă.
Înainte să plece, îi aruncă lui Elodie o cămaşă de noapte albă curată. Uşa se închide în urma ei. Singură în sfârșit, Elodie iese din cadă şi se îmbracă.
-Nu sunt nebună, şopteşte reflexiei din oglindă.
Dacă nu işi repetă mereu, s-ar putea să uite.”

Maggie regretă în fiecare zi a vieții ei faptul că și-a abandonat copilul. Adult fiind, în postura unei femei care era la vârsta potrivită pentru a deveni mamă se mustră că nu a luptat pentru fiica ei, că nu a păstrat-o. Dar ce ar fi putut face o adolescentă de 15 ani, fără sprijin din partea părinților cu un copil? Care ar fi fost drumul ei ținând cont de toate datele problemei – vremurile, relația de iubire interzisă de părinți, imaturitatea, situația materială și multe altele? A fost dintotdeauna și va fi un subiect sensibil – avortul – dar oare care e soluția mai puțin dureroasă și cu mai puține victime? Să naști un copil și să-l abandonezi (fie că vrei, fie că ești obligată de circumstanțe), să ajungă într-un orfelinat și să aibă o viață nefericită (să fim serioși, copiii adoptați care au parte de o copilărie fericită în sânul unei familii iubitoare sunt prea, mult prea puțini!) și un viitor plin de traume sau să nu îl mai faci deloc?

„Poate că dragostea nu are mereu câștig de cauză asupra firii omului.”

Citeam zilele trecute o știre că o fetiță de 10 ani (10!!!!) a trebuit să meargă în altă țară ca să facă o întrerupere de sarcină pentru că în statul ei fusese deja adoptată legea care interzice avortul. Fetița rămăsese însărcinată în urma unui viol. 🙂
Copiii sunt o binecuvântare pentru o femeie atunci când sunt doriți și asumați. Altfel, în loc de o singură viață nefericită măcinată de regrete și suferință, vor fi două vieți nefericite și mai multe aripi frânte.

Acum nu știu cât de mult am vorbit efectiv despre carte și cât m-am abătut de la subiect, cu toate că mie mi se par foarte legate cele două, de asta am și ales să abordez astfel povestea. Căminul fetelor orfane este o poveste tristă cu final semifericit, o poveste despre abandon și regrete, presărată cu multe situații nedrepte și dureroase. E multă suferință aici, și pentru femeia care a lăsat un copil în urmă și pentru copilul care a rămas în urmă. Și nu e nimic de judecat, nimic de condamnat. Sunt momente în viață când alegem într-un fel (greșit sau nu) ținând cont doar de prezent și de viitorul foarte apropiat. Mai devreme sau mai târziu toate alegerile ne ajung cumva din urmă. Pe toate le plătim într-un fel sau altul. Nu știu dacă există finaluri cu adevărat fericite dacă tot restul drumului până acolo a fost un calvar…

Mi-a plăcut povestea, cu toate că am simțit lipsa a ceva. Speram ca partea lui Elodie să fie mai extinsă, cu mai multe detalii, iar finalul să nu fie așa succint. O recomand totuși. Merită atenția. Voi mai citi cărți scrise de Joanna Goodman, asta e sigur.

Căminul fetelor orfane a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon și o găsiți pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 4/5*
Iustina Dinulescu

Florile soarelui, de Martha Hall Kelly

„Când înflorește liliacul, bestsellerul vândut în milioane de exemplare al Marthei Hall Kelly, a prezentat-o cititorilor pe Caroline Ferriday. Acum, în Florile soarelui, Kelly spune povestea strămoașei lui Ferriday, Georgeanna Woolsey, o asistentă medicală unionistă din timpul Războiului Civil din Statele Unite, și a întâlnirilor care îi schimbă destinul.

Pentru Georgeanna „Georgey” Woolsey, lumea petrecerilor fastuoase și atitudinea simandicoasă a femeilor din societate nu înseamnă nimic. Așadar, atunci când războiul cuprinde națiunea, Georgey devine asistentă medicală și pornește într-o adevărată aventură alaturi de sora ei, Eliza, de la New York la Washington, D.C. și apoi la Gettysburg, fiind martorele ororilor de neconceput ale sclaviei, pe măsură ce se implică în efortul de război. În Sud, Jemma este sclavă pe plantația Peeler din Maryland, unde locuiește împreună cu mama și tatăl ei. Sora ei, Patience, este sclavă pe plantația de alaturi și amândouă trăiesc cu frica lui LeBaron, un supraveghetor abuziv care le urmărește fiecare mișcare. Când apar primii soldați unioniști, Jemma este vândută de stăpâna cea crudă a plantației, Anne-May, dar întrevede o șansă de a scăpa de sclavie – cu prețul abandonării familiei pe care o iubește.

Inspirată din fapte reale, Florile soarelui oferă o privire vie și detaliată asupra experienței războiului civil, de la viața barbară și inumană a sclavilor de pe plantații la New Yorkul devastat de război și la ororile petrecute pe câmpul de luptă. Este o poveste despre curajul femeilor captive într-o țară în prag de dezastru, care se luptă pentru o viață mai bună și mai echitabilă pentru toți, indiferent de rasă sau origine socială.”

Am așteptat cu multă nerăbdare să citesc ultimul volum din seria #Liliac Girls. Dar chestia cu seriile e următoarea – de regulă, primul volum îți setează așteptările undeva foarte sus, iar cele care vin după, aproape întotdeauna sunt sub aceste așteptări. Asta nu le face neapărat mai slabe, dar…știți voi la ce mă refer.

Când înflorește liliacul rămâne unul dintre romanele mele de suflet, unul de referință atunci când mă gândesc la titluri despre al Doilea Război Mondial. Acesta este urmat de Trandafirii pierduți. Florile soarelui, care încheie seria, ne poartă pașii și mai devreme în istorie și are ca personaj central o altă strămoașa a lui Caroline Ferriday, protagonista din primul roman. Cele trei romane se pot citi fără dificultăți și separat sau în orice ordine cronologică se dorește. Singurul lucru pe care îl au în comun toate trei este câte o femeie din familia Woolsey, care la vremea ei a lăsat o urmă în istoria locului sau a lumii prin faptele și acțiunile ei. Femeile Woolsey au crezut în libertate, în dreptate, în puterea femeilor și au acționat în consecință. Martha Hall Kelly a făcut o impresionantă muncă de documentare și a adus în atenția lumii niște oameni simpli, dar extraordinari prin ceea ce au lăsat ca moștenire istorică.

Și în acest roman, narațiunea curge prin ochii a trei personaje feminine – Georgeanna (Georgey) Woolsey, Jemma și Anne-May. Nu puteau fi mai diferite, destinele lor nu puteau fi mai diferite și totuși, printr-un joc ciudat al vieții, ele se întâlnesc într-un punct, iar de acolo lucrurile se schimbă pentru fiecare în parte.

Georgey nu e genul de femeie impresionabilă cu lucruri materiale. Face parte dintr-o familie numeroasă, nu neapărat înstărită, dar bine văzută, care s-a remarcat de-a lungul timpului într-un fel sau altul. Georgey, mama și surorile sale sunt aboliționiste. Încă de la început aflăm poziția familiei Woolsey în acest sens, atunci când la un târg de sclavi, femeile asistă la despărțirea unei mame de copiii ei, care sunt vânduți la acel târg, scenă care este descrisă exact așa cum s-a întâmplat în realitate (autoarea menționează asta în nota finală). Ele lasă o carte de vizită femeii în speranța că într-o zi vor putea să vină în ajutorul unui alt om care se găsește într-o situație disperată. Nu era ușor să reușești să ajuți un sclav. Între timp, Georgey se implică în efortul de război și reușește să ajungă chiar în prima linie, ca asistentă medicală, de unde vede viața pe muchie de cuțit și firea umană în cele mai nefericite și mizerabile momente ale sale.

Jemma este o fată de culoare, o sclavă, care trăiește de când se știe pe plantația Peeler, în Maryland. Jemma nu a cunoscut lumea din afară, libertatea, dar visează să o facă. Spre deosebire de alți sclavi, care sunt împăcați cu soarta lor și resemnați cu gândul că vor muri în lanțuri, tânăra speră. Iar speranța, acest sentiment care mută munții din loc, îi poartă pașii Jemmei din ce în ce mai departe de lanțuri și din ce în ce mai aproape de persoana care va deveni – o femeie liberă, care are păreri, care și le exprimă cu voce tare. Care are o voce. Ăsta e un lucru extraordinar. Dar drumul Jemmei – sclava lui Anne-May care era biciuită până la sânge pentru orice nimic și care era trimisă imediat înapoi la muncă după ce încasa bătaia, fata care a văzut prea mulți oameni dragi murind – către Jemma Strong, femeia de culoare care și-a depășit condiția și care a luptat cu toată ființa pentru libertatea ei, este dureros de lung, de greu. O s-o țin minte pe Jemma. O să mă gândesc la ea din când în când.

Anne-May este un personaj fictiv, dar reprezintă portretul tuturor stăpânilor de sclavi – incredibil de nemiloasă, lipsită de empatie, de bunătate, de rațiune. Nu pot uita scena în care îi toarnă oțet pe răni Jemmei. Nu o pot ierta pentru ușurința cu care își ștergea biciul de sânge, apoi o ruga pe Gemma să-i scrie în blestematul ăla de caiet sau să-i aranjeze părul. Nu-mi mai amintesc ultimul personaj care mi-a trezit o antipatie atât de mare, dar Anne-May sigur a reordonat topul lor. Femeia asta era nefericită, căsătorită de familie cu un bărbat pentru care nu simțea nimic și cu care nu rezona din niciun punct de vedere, provenind ea însăși dintr-o familie dezbinată, cu o mamă care nu i-a fost un exemplu prea bun, ea își varsă toată frustrarea pe oamenii din jur, în special pe sclavii de pe plantația pe care o primește moștenire de la mătușa ei. Dar cruzimea ei nu poate fi justificată de nicio circumstanță. Nu. Ce le făcea ea oamenilor care munceau pentru ea nu poate fi iertat.

Lectura romanului a fost greoaie. Mult mai plictisitoare pe alocuri decât mă așteptam, dar foarte foarte bogată în detalii despre viața de zi cu zi pe plantație și despre bătăliile de pe front. Părțile astea mi-au plăcut cel mai mult, dar deseori, recunosc, am înaintat greu. Autoarea are darul narațiunii, știe cum să te păstreze prins în poveste, ce să-ti dea și când, ca să rămâi acolo.

Florile soarelui – un roman despre schimbare, prietenie și libertate. Un roman care te face să privești cu alți ochi libertatea – a ta. Un roman despre un război care nu face cinste omenirii, așa cum niciun război nu face. Un roman despre oameni – și buni, și răi. Un roman despre viață și moarte.

Romanul a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon. Îl găsiți pe Libris.ro atât pe el, cât și pe celelalte volume din serie.
Rating Goodreads – 4/5*

Iustina Dinulescu

Când înfloresc caișii, de Gina Wilkinson

„Noaptea, în gradina parfumată a Hudei, din orașul Bagdad, vântul bate dinspre deșert, foșnind frunzele caișilor și prevestind, parcă, sosirea oaspeților nepoftiți. Huda, secretară la Ambasada Australiei, trăiește cu teamă de persecuțiile poliției secrete – mukhabarat – care vânează fiecare informație ce ar putea fi folosită împotriva Americii și a aliaților săi. Hudei i s-a ordonat să se apropie de Ally Wilson, soția viceambasadorului, și, cu toate că nu-și dorește câtuși de puțin să devină informatoare, acceptă, temându-se pentru soarta fiului ei adolescent. Ceea ce nu știe însă este că și Ally are propriile secrete primejdioase.
Prietena din copilărie a Hudei, Rania, fiică de șeic, s-a bucurat de multe privilegii în tinerețe. Acum, însă, când averea familiei s-a dus, Rania face și ea, la fel ca toată lumea, eforturi disperate să supraviețuiască și, mai presus de orice, s-o ferească pe fata ei de primejdii. În Irak, unde trădarea amenință la fiecare pas, cele trei femei trebuie să își pună toată încrederea într-o nouă loialitate, încă fragilă, în timp ce descoperă câte sacrificii sunt dispuse să facă pentru a-și apăra familiile.”

„[…] Deși ne rugăm în feluri diferite, ne acoperim sau nu părul, facem lipie sau pâine dospită, în sinea noastră vrem aceleași lucruri – siguranță, pace, dragoste. Sunt mult mai multe lucrurile pe care le avem în comun decât cele care ne despart.” (extras din nota autoarei)

De vină a fost coperta (din nou!). Apoi a fost subiectul cel care m-a convins să nu mai zăbovesc și să o aleg. Din când în când aleg cărți despre locuri și timpuri măcinate de conflicte (și aici nu mă refer la perioada mea preferată, și anume WWII). Acțiunea din romanul Când înfloresc caișii este plasată în timpul regimului lui Sadam Hussein. Fie că ești sau nu pasionat de istorie, cu siguranță este un nume de care ai auzit și știi că personajul este unul negativ. Dar ce știm cu adevărat despre traiul oamenilor care au trăit pe vremea aceea acolo? Cum s-au adaptat restricțiilor și opresiunii, cum au scăpat și cum au supraviețuit? Pe mine astfel de cărți mă fac întotdeauna să fiu recunoscătoare că m-am născut și am crescut într-o țară care a scăpat de un regim dictatorial, că am prins niște vremuri de tranziție, dar cu pace, cu libertăți, cu drepturi, cu o oarecare normalitate.

Huda, Rania și Ally sunt trei femei care au în comun locul și timpurile în care trăiesc. Forțată de împrejurări, Huda este obligată de mukhabarat (poliția secretă) să se împrietenească cu Ally, o soție de diplomat, pentru a o spiona și pentru a furniza informații despre activitatea soțului acesteia. Strânsă cu ușa și șantajată constant, Huda trebuie să se supună, deși cu timpul ajunge să o îndrăgească pe Ally. Numai că prietenia lor nu era doar interzisă, ci era chiar periculoasă. Pentru că Ally avea la rândul său un secret despre originea ei; nu era doar o străină, era „dușmanul”. Odată luată în vizor de către poliția secretă nu mai e cale de întors, iar situația devine tot mai periculoasă pentru ea.

În trecut, pe vremea când Huda și Rania erau doar niște copile, au făcut un pact de sânge. Erau cele mai bune prietene în ciuda diferențelor care le separau (Huda era o fată simplă și săracă de țărani, iar Rania era fiică de șeic). Vremurile tulburi care au urmat mai apoi, au creat o prăpastie între viețile lor. În prezent, fiecare dintre ele încerca să supravietuiasca ținând capul plecat și conformandu-se regulilor și restricțiilor. După mulți ani, prin intermediul lui Ally, se reîntâlnesc și se reunesc având un țel comun – acela de a-și salva copiii din ghearele unui sistem care fie îi omora într-un fel sau altul, fie îi transforma în ucigași cu sânge rece. Acesta este de fapt nucleul romanului – sacrificiul matern, prietenia, loialitatea, trădarea, iertarea. Toate la un loc, desfășurate pe fundalul unor conflicte și tensiuni care schimbă vieți.

Mi-ar fi plăcut să simt mai mult tensiunea, să simt sabia deasupra capului cum s-ar spune. Au lipsit detaliile și suspansul care ar fi făcut din povestea asta una pe care să o țin minte peste ani, așa cum mi s-a întâmplat cu altele asemănătoare.

Romanul a apărut la editura Litera, colecția Buzz books și îl găsiți și pe Libris.ro. Eu acolo l-am descoperit.

Rating Goodreads – 3/5*
Iustina Dinulescu

Țarina, de Ellen Alpsten

„Sankt Petersburg, 1725. Petru cel Mare este pe moarte, în minunatul său Palat de Iarnă. Slăbiciunea și trădarea unicului fiu l-au determinat la fapte de o cruzime îngrozitoare, iar imperiul a fost lăsat fără moștenitor. Rusia riscă să alunece în haos. Dar, ca să acopere vidul de putere, intervine femeia care i-a fost alături zeci de ani – cea de-a doua soție, Ecaterina Alexeevna, la fel de ambițioasă, de lipsită de scrupule și de pasională ca Petru însuși.

Născută într-o sărăcie lucie, Ecaterina și-a folosit extraordinara frumusețe și inteligență pentru a intra în grațiile generalilor lui Petru, ajungând să-l seducă pe însuși Țarul. Dar, cu toată opulența noii ei vieți – petrecerile, bijuteriile și nopțile petrecute în patul lui Petru -, ea nu uita că viața îi este în orice moment în pericol. Petru are o fire schimbătoare și este iute la mânie. Prima lui soție zace în închisoare, iar iubitul acesteia a fost tras în țeapă în Piața Roșie. Așa că Ecaterina se confruntă cu o întrebare esențială: cum poate face să păstreze secretul despre moartea Țarului atât timp cât are nevoie pentru a-și pune la punct planul de a-și distruge inamicii și de a lua coroana pentru ea?”

5 stele și încă 5 de la mine. Pentru că mi-a plăcut atât, atât de mult. Pentru că a fost exact cartea pe care o așteptam, cartea cu care am rezonat din scoarță în scoarță, care m-a făcut să mă gândesc într-una la ea și care mi-a îmbogățit cunoștințele în materie de istorie cu un personaj absolut fabulos – Ecaterina Alexeevna (Marta la origini), spălătoareasa care a ajuns prima împărăteasă a Rusiei. O femeie inteligentă, descurcăreață și capabilă, care i-a furat inima Țarului Rusiei (Petru I, primul tar din dinastia Romanovilor). Și pe a mea, recunosc.

Romanul abundă în detalii și evenimente istorice, care nu plictisesc o clipă și asta pentru că autoarea a dozat extraordinar de bine totul. Personajele sunt atât de vii, iar caracterele lor atât de bine conturate, încât simți că faci parte din poveste chiar de la început. Vremurile în care a trăit Ecaterina nu sunt unele în care ți-ai dori să fi trăit, dar ajungi să simți o parte din ele grație măiestriei cu care a fost spusă povestea ei.

„Nimic nu unește mai tare oamenii decât teama pentru propria supraviețuire, Ecaterina.”

Așa cum spuneam, Ecaterina a fost un personaj uluitor, iar parcursul ei nu este denaturat în niciun fel în roman. Femeia asta s-a născut pentru a fi memorabilă. Deși a fost săracă lipită pământului și a trăit ani grei înainte de a fi fost remarcată de Petru și de a-i fi devenit amantă, Ecaterina a avut în mânecă doi ași – istețimea ei și spiritul de luptătoare. Nu știu din ce a fost plămădită, dar uneori mi-a părut indestructibilă. A suferit nenumărate pierderi și totuși a rămas neclintită. Curajul, forța și înțelepciunea ei m-au impresionat de fiecare dată.

„A te naște femeie este o pedeapsă uneori. […] Privește puterea pe care o ai asupra bărbaților ca pe niste cărți de joc; joacă-le astfel încât să-i bați pe ceilalți.”

Un personaj la fel de remarcabil mi s-a părut și marele Petru, care deși este genul de personaj ambivalent, un om crud și dur, privit cu dragoste, prin ochii Ecaterinei, devine uman. I-am admirat dorința de a evolua, ambiția de a construi un imperiu și setea de cunoaștere. Petru a fost bărbatul multor femei, dar marea lui dragoste a fost Ecaterina. Era singurul om care reușea să-i calmeze crizele de furie și care știa cum să le gestioneze pe cele de epilepsie. La pieptul ei se liniștea și adormea ca un prunc.

„În ciuda onorurilor cu care mă acoperea Petru, viața alături de el era întotdeauna ca o plimbare pe primul strat de gheață sfărâmicioasă a Nevei la început de iarnă. Mă putea duce la glorie și fericire, dar se putea și sparge, iar atunci apele întunecate și înghețate m-ar înghiți de tot.”

Dacă ar fi să numesc ceva ce mi-a plăcut cel mai mult la Țarina nu aș putea sub nicio formă să mă gândesc doar la ceva anume. Mi-a plăcut tot. Mi-a plăcut enorm și ținând cont că de la începutul anului și până acum nu m-a mai impresionat atât de mult o carte în afară de Grădina de vară, probabil că va fi în topul celor mai frumoase cărți citite anul acesta. Uneori, mi-a amintit de Copilul care a găsit soarele noaptea, pe de o parte datorită scriiturii, pe de altă parte datorită acțiunii, a perioadei, a jocurilor de putere.

„De oameni trebuie să te temi, nu de Diavol.”

Așadar, dacă sunteți în căutarea unei cărți care să vă impresioneze, Țarina este o carte pe care nu aveți voie să o ratați!
P.S. De curând, autoarea a publicat și un sequel – The Tsarina’s daughter – despre Elisabeta, una dintre cele două fiice ajunse la maturitate ale Ecaterinei și lui Petru. Elisabeta, ajunge și ea pe tronul Rusiei, iar eu aștept cu nerăbdare ziua când va fi anunțată traducerea în limba română! ❤️

Țarina a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon. Și e un must dacă vă dați în vânt, așa ca mine, după ficțiunea istorică, după Rusia și după povești despre femei puternice. 😁
O găsiți aici.

Sufletul rusesc nu cunoaște vreodată nici liniște, nici echilibru și nici pace.”

Rating Goodreads – 5/5⭐
Iustina Dinulescu

Îndoiala, de Ashley Audrain

„Blythe Connor este hotărâtă să fie o mamă bună și iubitoare pentru fiica ei, Violet, o mamă așa cum ea nu a avut niciodată. Dar încă din primele luni, haotice și istovitoare, după ce o aduce pe lume, Blythe nu reușește să găsească acea legătură specială pe care visase să o aibă cu fiica ei. Cu timpul, ajunge să fie tot mai convinsă că e ceva în neregulă cu Violet. Sau să fie totul doar în mintea lui Blythe? Soțul ei, Fox, îi spune că exagerează. Și cu cât Fox îi respinge mai mult temerile, cu atât Blythe are îndoieli mai mari cu privire la luciditatea ei. Ani mai târziu, când devine mamă pentru a doua oară, Blythe cunoaște în sfârșit, alături de băiețelul ei, Sam, legătura profundă, unică dintre o mamă și copilul ei. Până și Violet pare să-l iubească pe frățiorul ei. Dar cand viața, așa cum au stiut-o până atunci, se schimbă iremediabil de la o clipă la alta, criza devastatoare o silește pe Blythe să înfrunte adevărul…”

„Inima unei mame se frânge într-o mie de feluri de-a lungul vieții.”

Maternitatea este un proces ireversibil. O parte din viața ta ești doar tu, X, cineva oarecare. După ce naști o altă ființă umană devii Mama pentru tot restul vieții tale. Și al lor. Din acel moment nimic nu va mai fi la fel, locul tău în lume nu va mai fi același. Pentru unele femei, maternitatea este o experiență divină. Pentru altele, nu. Și dacă e ceva ce învăț continuu de când sunt și eu o Mamă oarecare în mulțimea de Mame de toate felurile e că nu avem dreptul să ne judecăm una pe alta, indiferent de cum par lucrurile din afară. Niciodată. Fără excepție. Unele lucruri sunt ușor de condamnat privind de pe margine și îndrăznesc să spun că nicio experiență nu seamănă cu alta. Niciun copil nu seamănă cu altul.

„Așa e maternitatea – doar prezentul contează. Acum disperare, acum ușurare.”

Cum a fost cartea asta pentru mine… Doamne, cum a fost! Nu știu de unde să o apuc și cum să vorbesc despre ea. Despre tot ceea ce m-a făcut să simt. Pentru că uneori m-am regăsit în trăirile lui Blythe. Pentru că unele zile nu au fost, nu sunt ușoare, pentru că am avut și eu parte de momente când îmi doream să dispar din viața mea o oră, o zi, un an. Pentru că în zile ca alea simți că nu ai primit ceea ce așteptai sau poate că, nu e tocmai ceea ce îți doreai cu adevărat. Pentru că, de fapt, niciodată nu ești pregătit pentru această responsabilitate uriașă de a ține în viață o altă ființă umană complet dependenta de tine și de a rămâne tu însuți încercând să faci asta. Și pentru că, așa cum spuneam, nu mai există cale de a te întoarce înapoi.

Povestea lui Blythe e dramatică, iar suferința și întunericul par că se transmit din generație în generație, de la mamă la fiică. Un ciclu nesfârșit, etern. Lăsăm un pic din noi în fiecare dintre generațiile viitoare. Iar asta e emoționat și înfricoșător deopotrivă. Lumea lui Blythe se năruie puțin câte puțin după ce devine pentru prima oară mamă. Micuța Violet nu este copilul la care visează toate viitoarele mame, dar Blythe se străduiește din răsputeri să simtă pentru ea ceea ce crede că ar trebui să simtă o mamă. Printr-un joc crud al destinului, nici una dintre ele nu a apărut în viața celeilalte la momentul potrivit. Nu voi intra mai mult în amănunte. Despre o astfel de carte nu poți să povestești prea mult fără să spui prea mult. Dar o recomand cu căldură.

Îndoiala este o altfel de poveste despre maternitate. E un adevăr expus într-o lumină puternică, lipsit de nuanțe și de umbre. E brută, brutală. Și uneori o citești cu nod în gât pentru că asiști neputincios la drama unei familii care se destramă încetul cu încetul. Iar asta, ei bine, mi se pare întotdeauna greu de „privit”.

Romanul a apărut la editura Litera, în colecția Buzz Books. Îl găsiți, desigur, și pe Libris.ro.

Rating Goodreads: 4/5⭐
Iustina Dinulescu

Cele patru vânturi, de Kristin Hannah

„Texas, 1934. Milioane de oameni sunt șomeri și seceta a nenorocit Marile Câmpii. Fermierii se luptă să-și păstreze pământurile și gospodăriile, în timp ce recoltele le sunt decimate, apa e pe punctul de a seca, iar praful amenință să-i îngroape cu totul. Una dintre cele mai negre perioade ale recesiunii economice din anii 1930, perioada furtunilor de nisip, s-a abătut nemiloasă asupra capetelor oamenilor.

În aceste vremuri nesigure și periculoase, Elsa Martinelli trebuie să aleagă dacă rămâne să lupte pentru pământul iubit sau pleacă în căutarea unei vieți mai bune în California. Cele patru vânturi este un portret înduioșător al Americii și al visului american, văzute prin ochii unei femei de nezdruncinat, ale cărei curaj și putere de sacrificiu sunt definitorii pentru o întreagă generație.”

„Inima de mamă, atinsă de aceeași secetă care ucide totul în jur, are curajul să traverseze deșertul și să înfrunte foametea pentru a-și salva copiii, mânată doar de forța ei lăuntrică. Un roman extrem de realist, care subliniază valoarea și esența delicată a Naturii înseși.” – Delia Owens

Îmi era dor dor să dau 5 stele unei cărți semnate de Kristin Hannah. Ultimele titluri nu au reușit să mă mai cucerească, așa că mi-am pus toate speranțele în noua carte. Mă bucur că de data aceasta nu mi-au fost înșelate așteptările. KH este o autoare foarte dragă sufletului meu. Deși se folosește oarecum de aceeași structură în romanele sale, fiecare în parte are ceva al lui și atinge câte o coardă sensibilă. Chiar și atunci când tematica se repetă, autoarea prezintă întotdeauna o nouă față a acesteia. Poveștile ei sunt cel mai adesea centrate pe relațiile de familie și/sau de prietenie, în special pe legătura puternică mamă-fiica.

În Cele patru vânturi, Kristin Hannah se folosește de o perioadă dificilă din istoria Americii pentru a creea fundalul unei povești așa cum numai ea știe să scrie – profundă, dramatică, de neuitat.

„Între anii 1929 și 1933 SUA a suferit un puternic colaps economic, accentuat în unele zone geografice și de numeroase calamități naturale. Cele mai distrugătoare dintre acestea au fost furtunile de nisip declanșate în zona numită “Dust Bowl” (Castronul de nisip). În 1932 au fost înregistrate 14 furtuni de nisip, în 1933 deja 38. Cele mai puternice furtuni au avut loc între mai 1934 și aprilie 1935. Epicentrul furtunilor era cuprins în perimetrul statelor Kansas, Colorado, Texas și Oklahoma, dar au fost afectate și state vecine. Locuitorii acestor zone își vindeau, dacă puteau sau de cele mai multe ori își abandonau bunurile ce nu puteau fi transportate și plecau spre California, în căutarea unui trai mai bun.

În patru ani de zile, peste 300.000 de astfel de migratori, numiți “okies” sau “arkies”, în funcție de statul de origine, au trecut în California cu automobilul. Dezamăgirea celor care ajungeau la destinație era imensă pentru că forța de muncă era excedentară, iar salariile erau de mizerie.” (sursa: historia.ro si wikipedia.org)

O imagine reprezentativã pentru Marea Depresiune: Mama migrantă (fotograf: Dorothea Lange)

Cred că nu întâmplător am găsit această imagine „reprezentativă”, căci o astfel de mamă a fost și Elsa Martinelli. Un personaj fictiv, care însumează însă spiritul tuturor mamelor migrante – cel de sacrificiu. Aceste femei au lăsat în urmă totul, plecând spre necunoscut cu speranța unui viitor mai bun pentru copiii lor și găsind acolo și mai multă sărăcie și foamete.

Suferința umană, disperarea, deznădejdea sunt aproape palpabile în această poveste. Mi-am imaginat deseori pe parcursul lecturii ce aș fi făcut eu în locul Elsei. Cum aș fi reacționat, cum m-aș fi descurcat, dacă aș fi îndurat. Numai că nu am putut cuprinde cu imaginația atâta suferință, atât de mult sacrificiu. A fost mai mult decât am putut suporta, fiind de asemenea mamă a doi copii, dar care muncește o muncă decentă. O „văd” pe Elsa și pe mama din fotografia de mai sus în lanul de bumbac, culegând capsulele cu mâinile însângerate, la aproape 40 de grade, în câmp deschis și mă simt incredibil de norocoasa. Incredibil de nesăbuită uneori și poate nerecunoscătoare pentru tot. Povestea ei, a lor este cu adevărat o lecție. Despre forță interioară, curaj și demnitate.

„Un războinic crede într-un final pe care nu-l poate vedea și lupta pentru el. Un războinic nu renunță niciodată. Un războinic luptă pentru cei mai slabi decât el. Mie mi se pare că seamănă cu maternitatea.”

Lăsând deoparte contextul istoric-economic-politic al perioadei în care se desfășoară acțiunea, nucleul romanului este legătura dintre Elsa și fiica ei, Loreda – povestea unei mame care dă totul și a unei fiice care înțelege prea târziu. E aproape imposibil să nu simți ace în ochi la finalul cărții. Pentru că așa sunt mamele. Și așa sunt fiicele.

„Iubirea este ceea ce rămâne după ce toate celelalte lucruri au dispărut. Asta ar fi trebuit să le spun copiilor mei atunci când am plecat din Texas. Este ceea ce am să le spun diseară, deși ei încă nu sunt pregătiți să înțeleagă. Cum ar putea? Eu am patruzeci de ani și abia acum am înțeles acest adevăr fundamental.
Iubirea. În vremurile cele mai bune, e un vis. În vremurile cele mai rele, e o salvare.
[…] Cele patru vânturi ne-au adus aici pe noi, pe niște oameni din toate colțurile țării, chiar la marginea acestui pământ măreț. Iar acum, în sfârșit, ne spunem punctul de vedere, luptăm pentru ceea ce știm că e corect. Luptăm ca visul nostru american să fie din nou posibil.”

Ar mai fi multe de povestit despre carte, însă vreau să o descoperiți singuri. Pentru că este genul acela de carte – despre care e suficient să știi doar că merită, iar detaliile care o alcătuiesc să le descoperi pe cont propriu. Elsa Martinelli este un personaj care va rămâne cu tine, la fel ca celelalte personaje memorabile ale autoarei.

Romanul a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon și îl găsiți și pe Libris.ro.

Rating Goodreads: 5/5⭐
Iustina Dinulescu

Iubita comandantului, de Pam Jennoff

Emma Bau, o tânără în vârstă de 19 ani, e măritată de doar trei săptămâni atunci când tancurile naziste invadează Polonia. Câteva zile mai târziu, soțul Emmei e silit să plece ca să lupte în clandestinitate pentru rezistență, iar Emma rămâne prizonieră în ghetou. În puterea nopții, prietenii din rezistență o ajută să evadeze și o duc la Cracovia, unde i se fabrică o nouă identitate, aceea a tinerei ariene Anna Lipowski.

Situația deja precară a Emmei se complică prin faptul că ea îi este prezentată comandantului Richwalder, un înalt oficial al regimului nazist, care o angajează drept asistenta sa personală. Pe măsură ce se întețesc atrocitățile războiului, Emma trebuie să facă alegeri de necrezut, care o vor sili să riște nu numai viața dublă pe care o trăiește, ci și viețile celor dragi ai ei.

Continuă lectura „Iubita comandantului, de Pam Jennoff”

Lumina din întuneric, de Sharon Cameron

„Povestea extraordinară a Stefaniei Podgorska, o adolescentă poloneză, care în timpul celui de al doilea război mondial, a ascuns în podul casei treisprezece evrei.

În anul 1943, Stefania, o tânără de șaisprezece ani, lucrează în prăvălia familiei Diamant din Przemysl, Polonia, croindu-și drum prin cântec în viețile și sufletele lor.
Totul se schimbă când armata germană invadează Przemysl. Familia Diamant este obligată să se mute în ghetou, iar Stefania rămâne singură, într-un oraș sub ocupație nazistă, și nevoită să aibă grijă de Helena, sora ei în vârstă de șase ani. Împreună, cele două fete sunt puse în fața unei decizii terifiante, aceea de a-l ascunde pe Max, prietenul lor, și, în cele din urmă, alți doisprezece evrei.
Iar când doi ofițeri germani le rechiziționează casa, Stefania mai are de făcut o alegere crucială…” Continuă lectura „Lumina din întuneric, de Sharon Cameron”

Zbor în trecut, de Kate Quinn

„Îndrăzneață și neînfricată, Nina Markova a visat întotdeauna să zboare. Când naziștii atacă Uniunea Sovietică, ea riscă totul pentru a se alătura legendarelor Vrăjitoare ale Nopții, un regiment exclusiv feminin care face raiduri nocturne și distruge orașele nemțești. Blocată în spatele liniilor inamice, Nina este urmărită de o ucigașă nazistă cunoscută sub numele de Prădătoarea și numai vitejia și viclenia reușesc să o mențină în viață.

Transformat de ororile la care a asistat în al Doilea Război Mondial, de la plaja Omaha până la procesele de la Nürnberg, corespondentul de război britanic Ian Graham a devenit vânător de naziști. Cea mai dorită țintă, însă, Prădătoarea, îi scapă mereu printre degete. Așa că își unește forțele cu singura martoră care i-a scăpat asasinei: Nina cea arogantă și obraznică. Continuă lectura „Zbor în trecut, de Kate Quinn”

Eliberare, de Imogen Kealey

„Pentru Aliați, ea a fost o luptătoare neînfricată, o legendă a operațiunilor speciale, o pionieră. Pentru Gestapo, a fost o fantomă, o umbră, cea mai vânată persoană din lume.

Dar, înainte de toate acestea, Nancy Wake este o tânără locuitoare a Marsiliei, proaspăt logodită cu iubitul ei. Apoi Franța este cucerită de naziști și, cu apetitul ei pentru pericol, Nancy se vede curând atrasă în Rezistența franceză. Supranumită Șoarecele Alb, cu o răscumpărare de 5 milioane de franci pusă de Gestapo pe numele ei, Wake reușește să nu fie prinsă, deși era în capul listei de persoane căutate de naziști. În schimb, soțul ei este arestat pentru trădare și acuzat că el ar fi Șoarecele Alb.

Wake ajunge în Marea Britanie și, după un antrenament la Departamentul pentru Operațiuni Speciale (DOS) este parașutată în Auvergne, unde trebuie să câștige respectul unora dintre cei mai duri șefi ai Rezistenței. Acolo se luptă cu naziștii, încercând, în același timp, să-și salveze soțul.” Continuă lectura „Eliberare, de Imogen Kealey”