Am construit și s-a dărâmat. Dar am adunat resturile rămase din sufletul meu și le-am pus mereu la loc. Și continui să o fac.
Am visat și s-a năruit. Nu știu cum le-am pierdut, dar s-au pierdut. Visele.
Am crezut în doi, în noi. Apoi am învățat să cred doar în mine și în Dumnezeu.
Am dăruit, dar am știut și să primesc.
Am disprețuit. Apoi am învățat să iert. (mai mult…)
Oamenii pleacă adesea de lângă noi. Pleacă fizic sau emoțional. Se desprind uneori puțin câte puțin, alteori brutal, lăsându-ne sufletele dezgolite. Iar noi, privind cu jind în urma lor, suntem sfâșiați de durere, de dor, de neputință, de „ce-ar fi fost dacă”-uri, de orgolii peste care nu am putut sau nu am vrut să trecem, de speranțe, de „întoarce-te înapoi” și de „iartă-mă”. Și sufletul rămâne pustiu, singur, fără vlagă.
Oamenii pleacă. (mai mult…)
Până mai săptămâna trecută nu am simțit nevoia să scriu în detaliu despre cărțile pe care le citesc. Însă m-am decis să o fac și recunosc, am mult de recuperat cu privire la asta. Am atâtea recomandări de făcut și nu știu în ce ordine să le așez.
Ceva mai devreme am răsfoit din nou, prin fragmentele pe care mi le-am scos mai demult din cartea Oanei Pellea, Jurnal. Cu toate că le știu foarte bine, m-au răscolit din nou. Deși e o mare diferență de vârstă și experiență între noi, m-am regăsit aproape în fiecare cuvânt, în fiecare trăire, în fiecare viziune a ei.
Am zâmbit, am lăcrimat și am oftat citindu-i gândurile atât de sincere și de melancolice. Același stil de a scrie și de a gândi mă caracterizează și pe mine. Același stil aspru criticat. (mai mult…)
"In realitate, habar n-am cine sunt eu. Eu! Cine sunt? Stiu ce-mi place si ce nu, cred ca stiu ce e bine si ce e rau, mai stiu ca traiesc…
"Sunt din nou mica si aparata de doi parinti veseli si frumosi. Sunt mica si lumea mi se pare ca e la picioarele mele. Totul e simplu si mai ales…