"Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii." – Mihai Eminescu
Am construit și s-a dărâmat. Dar am adunat resturile rămase din sufletul meu și le-am pus mereu la loc. Și continui să o fac.
Am visat și s-a năruit. Nu știu cum le-am pierdut, dar s-au pierdut. Visele.
Am crezut în doi, în noi. Apoi am învățat să cred doar în mine și în Dumnezeu.
Am dăruit, dar am știut și să primesc.
Am disprețuit. Apoi am învățat să iert. Continuă lectura „Haos de gânduri”
Oamenii pleacă adesea de lângă noi. Pleacă fizic sau emoțional. Se desprind uneori puțin câte puțin, alteori brutal, lăsându-ne sufletele dezgolite. Iar noi, privind cu jind în urma lor, suntem sfâșiați de durere, de dor, de neputință, de „ce-ar fi fost dacă”-uri, de orgolii peste care nu am putut sau nu am vrut să trecem, de speranțe, de „întoarce-te înapoi” și de „iartă-mă”. Și sufletul rămâne pustiu, singur, fără vlagă.
Oamenii pleacă. Continuă lectura „Un suflet uneori prea plin, alteori prea pustiu… de oameni”
Până mai săptămâna trecută nu am simțit nevoia să scriu în detaliu despre cărțile pe care le citesc. Însă m-am decis să o fac și recunosc, am mult de recuperat cu privire la asta. Am atâtea recomandări de făcut și nu știu în ce ordine să le așez.
Ceva mai devreme am răsfoit din nou, prin fragmentele pe care mi le-am scos mai demult din cartea Oanei Pellea, Jurnal. Cu toate că le știu foarte bine, m-au răscolit din nou. Deși e o mare diferență de vârstă și experiență între noi, m-am regăsit aproape în fiecare cuvânt, în fiecare trăire, în fiecare viziune a ei.
Am zâmbit, am lăcrimat și am oftat citindu-i gândurile atât de sincere și de melancolice. Același stil de a scrie și de a gândi mă caracterizează și pe mine. Același stil aspru criticat. Continuă lectura „Jurnal, Oana Pellea”
„In realitate, habar n-am cine sunt eu. Eu! Cine sunt? Stiu ce-mi place si ce nu, cred ca stiu ce e bine si ce e rau, mai stiu ca traiesc – si cam atat. Nu, nu vreau sa ratez intalnirea cu mine. Trebuie sa-mi dau, sa inventez un timp in care sa ma caut de-a binelea si sa ma intalnesc. Trebuie sa gasesc o felie de timp in care sa ma caut. Timpul meu si numai al meu. Ma intreb ce-mi voi spune cand ma voi gasi? Habar n-am.
Poate ma voi privi lung si voi intreba: cine esti tu? Poate nu ma voi recunoaste. Poate voi trece pe langa mine pur si simplu. Poate eu cea adevarata nu are chef sa se intalneasca sau sa vorbeasca cu mine. De unde sa stiu ce vrea daca n-o cunosc? Imi doresc aceasta intalnire, dar mi-e si frica de ea. Nu stiu de ce.”
Cartea poate fi gasita aici.
„Sunt din nou mica si aparata de doi parinti veseli si frumosi. Sunt mica si lumea mi se pare ca e la picioarele mele. Totul e simplu si mai ales in lumina. Doamne, in ce siguranta sunt si la adapost de tot si toate. Sunt din nou fetita mica si grasa cu dintii scosi in afara, dar foarte iubita de parintii mei, care sunt cei mai buni, cei mai destepti… si mai ales sunt, pentru totdeauna. Sunt eterni si nimic nu se va schimba niciodata. Vor ramane asa, tineri, frumosi si indragostiti.”
Cartea poate fi gasita aici.