Caile sucite ale iubirii

„E mai bine sa iubesti si sa pierzi, decat sa nu fi iubit deloc.” ~ Alfred Tennyson
… dar nu e bine sa nu iti mai dai voie sa iubesti dupa ce pierzi, as adauga eu. Sunt multe iubiri care raman in urma, pe care nu le uitam niciodata cu adevarat. Care ne urmaresc si in prezent si nu ne lasa sa ne continuam viata.
Atunci cand esti ranit si doare atat de tare, cumva, inima se inchide si nu mai poate fi deschisa la fel de usor ca prima oara. Devine mai rece, mai seaca, mai tacuta.
Ma intreb daca lasam cu adevarat in urma ce am pierdut, ce n-a fost sa fie… Daca reusim sa depasim cu adevarat faza „Ce ar fi fost daca?” sau „Cum ar fi fost daca inca mai era?”. Continuă lectura „Caile sucite ale iubirii”

Oameni, oameni, oameni

Uneori, oamenii sunt irationali, ciudati, de neinteles.
Daca esti amabil, dragut, intelegator, lumea te va acuza ca vrei sa atragi atentia.
Daca ai succes castigi garantat la pachet cativa prieteni falsi si niste dusmani adevarati.
Daca esti sincer si onest, ceilalti tot vor gasi un lucru pe care sa-l critice la tine.
Ceea ce tie iti poate lua ani sa construiesti, cineva ti-l poate darama in cateva secunde.
Daca iti gasesti persoana potrivita si esti fericit, cu siguranta vei fi invidiat.
Binele pe care il faci azi, maine va fi uitat.
Da-i lumii ce ai mai bun si vor spune ca nu le-ai dat nimic, niciodata.
Majoritatea oamenilor din jur analizeaza si critica in amanunt ce faci, ce spui, ce gandesti, ba chiar mai mult, ce n-ai facut, ce n-ai spus, ce n-ai gandit.

Pare si este greu sa nu lasam toate astea sa ne afecteze.

… dar parca totusi, uneori, nu imi place deloc sa aflu lucruri noi despre mine… de la altii!

Iustina T. ©

Azi ma gandesc…

Mi-am dat seama ca oricat de mult ai ajuta oamenii, oricat de mult te-ai stradui, la un moment dat, ei vor spune ca nu ai facut nimic pentru ei. Si te vor rani. Va durea.
Dar pe de alta parte, am inteles ca recunostinta si „rasplata” vin din alte locuri, in cu totul alte forme. Bunatatea pe care o dai, o primesti inapoi, de multe ori in cantitate dubla.
Ideal ar fi sa invatam, sa ne invatam sa fim recunoscatori. Sa nu uitam binele facut, ba mai mult, sa il intoarcem inapoi. Dar cum nu traim in lumea ideala, facem tot mai rar lucrul asta. Nu stiu daca am procedat intotdeauna cum trebuia in anumite situatii, daca am spus ce trebuia, cand trebuia, cum trebuia.
De fapt, sunt sigura ca nu am facut-o, dar cumva, in calea mea, au iesit oameni care m-au invatat diverse lucruri, care m-au ajutat in feluri in care probabil nici nu stiu, care mi-au facut bucurii prin niste gesturi simple, dar „mari”. Continuă lectura „Azi ma gandesc…”

In viata vei intalni permanent oameni noi.
Unii te vor testa, unii te vor folosi, iar unii te vor invata.
Dar cei mai importanti sunt aceia care scot ce-i mai bun din tine.
Si doar acestia merita pastrati!

Asteptari

Sa ai asteptari de la oameni te lasa adeseori cu lacrimi in ochi.
Si cu toate astea ne asumam zilnic acest risc, oricat de mult ne-am minti ca nu o facem. Pentru ca speranta ca oamenii pot fi mai buni este acolo in suflet. Mereu.

Nu-mi place atunci cand oamenii reapar din senin in viata ta si pretind ca le-ai lipsit cand in tot acel timp nu s-au sinchisit sa arate ca le e dor.

Lectia numita „apreciere”

In fiecare zi invat sa apreciez diverse lucruri, persoane. Sunt clipe in care am senzatia ca toate problemele lumii s-au strans la mine. Nimic mai fals… privind in jur, ascultand si alte povesti, alte poveri, constat ca problemele mele nu inseamna mai nimic. Sau, poate inseamna, dar mult mai putin.

Nu e o consolare faptul ca intotdeauna se poate mai rau, nicidecum, insa e o consolare faptul ca ti se da sansa sa rezolvi problema aia intr-un mod favorabil.
Poate ca e timpul sa studiem mai in profunzime aceasta lectie numita „apreciere”… sa invatam zilnic cate ceva, sa invatam sa apreciem un om pentru toate lucrurile bune pe care le face pentru noi si sa nu uitam toate astea la prima greseala pe care o face, sa invatam sa ne asumam consecinte si responsabilitati fara sa fugim de ele, sa invatam ca orice problema are o rezolvare, mai devreme sau mai tarziu.
Sa vrem sa invatam. Sa vrem sa apreciem mai mult.

Iustina T. ©

Nevoi

Am nevoie de caldura in jurul meu.
Simt nevoia sa intalnesc oameni calzi si cu bun simt. Oameni care sa emane bunatate.
Oameni… oameni!
Cuvintele si gesturile frumoase sunt usor de spus, nu trebuie sa fii nici cel mai inteligent si nici cel mai bogat ca sa le faci. Trebuie doar sa ai o inima care e capabila sa iubeasca. Restul… ei bine, restul vine de la sine!

Iustina T. ©

Greseli

Uimitoare capacitatea oamenilor de a persista in greseala. De a se lauda cu faptul ca viata le-a dat anumite lectii pe care le-au si invatat si apoi sa repete aceleasi greseli. Sau poate ca intr-un anumit moment, orbiti fiind de lucrul/ persoana care ne face sa gresim nu ne mai dam seama ca ceea ce facem ne dauneaza. Poate nu e vorba doar de prostie. Poate e vorba de faptul ca nu putem renunta cu usurinta la ceva ce credem ca putem schimba. Dar timpul iti va demonstra ca unele lucruri nu pot fi schimbate oricat de mult ti-ai dori tu si oricat de multe ai face pentru asta. Si iti va mai demonstra ca timpul pierdut repetand aceleasi greseli, e un timp cu adevarat pierdut. Continuă lectura „Greseli”

Oamenii plang

Oamenii plang. Din prea multa durere, din prea multa dragoste, din prea multa bucurie.
Plang in intimitatea camerei lor, plang pe umarul celui mai bun prieten, plang in vazul tuturor.
Oamenii nu plang pentru ca sunt slabi, ci pentru ca simt. Face bine sufletului sa planga, sa se descarce, sa scoata durerea afara. Cel mai mult plangem atunci cand suntem raniti, cand ne doare. Sunt lacrimi amare si mari. Dar o data scoase afara te simti mai bine. Ai sufletul putin mai usor.
Eu plang. Plang de bucurie, de tristete, de neputinta. Si mi-e bine. Ma simt bine dupa ce plang. Si nu, in nici un caz nu sunt slaba! Am sentimente. Simt. Sunt OM!

Iustina T. ©