
M-am păcălit de multe ori. Oamenii au încetat la un moment dat să îmi mai zâmbească sincer și au început ușor, ușor să se îndepărteze. Apoi să-și ceară scuze. Să-mi spună că le-a fost dor. Că au fost prea ocupați cu treburile lor ca să-și mai îndrepte gândurile către mine. Că orgoliul le-a fost prea mare ca să facă primul pas după o discuție copilărească. Și am iertat. De „n” ori m-am făcut că nu văd, că nu aud. Mi-am înăbușit gânduri și sentimente doar pentru a salva o prietenie.
Apoi, am realizat că nu trebuie să lupt doar eu. Că o prietenie nu presupune uitare, lipsă de timp sau orgoliu stupid. Continuă lectura „Multumesc pentru prietenie!”