Astenie de primăvară?!

234ecc743ea5f745eb24f11452ace85a

Încerc să citesc. Mi-am deschis o carte a cărei prefață se numește „Sfârșitul”. O răsfoiesc de trei ori ca să-i simț mirosul specific, care mă relaxează și îmi dă o stare de bine, apoi m-apuc să citesc. Mi-era dor să citesc o carte bună… dar, surpriză, nu mă pot concentra. Gândurile mele o iau razna, iar rândurile din fața mea se dizolvă și devin pulbere. Nici măcar gândurile nu se mai materializează în ceva, ceva de care să mă agăț și la care să reflectez. Nu știu dacă aveți habar despre ce vorbesc. E vorba despre acele gânduri apăsătoare, care vin toate deodată, de nicăieri, și care te dezorientează și te tulbură. Continuă să citești Astenie de primăvară?!

Monolog VI

 

67fc21c4c184d4c73b29a1612dc8841a

Mă simt…obosită. Și mă simt confuză. Parcă lucrurile care credeam eu că mă definesc și-au pierdut complet semnificația. Aveam sentimentul că trăiesc într-un echilibru și că mi-am găsit calea, însă astăzi, acum, totul îmi pare haotic, fără nici o noimă. Toată agitația și stresul zilnic m-au copleșit, au pus stăpânire pe sufletul meu, care acum e amorțit, anesteziat. Da, ăsta este cuvântul potrivit. Mă simt anesteziată, dar nu sunt pregătită să intru într-o operație de regăsire a eu-lui rătăcit pe undeva prin lume.
M-am pierdut pe mine. Nu știu dacă asta are vreun sens pentru cineva, pentru că mi se pare că nu are sens nici măcar pentru mine. Nu mă mai regăsesc pe mine însămi în niciunul dintre oamenii din jurul meu. I-am pierdut și pe ei, mi-au plecat din suflet și-au lăsat doar urme. Continuă să citești Monolog VI

Iubirea care ține de cald inimii

10478179_790009844364089_5847630979322808980_n
Cu cât se apropia mai mult ziua nunții, cu atât mai multe îndoieli aveam. Cu cât deveneam mai conștientă de pasul mare pe care urma să îl fac, cu atât îmi venea să fac doi pași mici înapoi. Îmi pare rău, iubitule, dar am avut îndoieli, așa cum am îndoieli dimineața dacă să-mi iau fusta neagră sau rochia verde, așa cum oscilez între a-mi iau un colier care să se asorteze doar cu o singură ținută sau unul care să se potrivească cu aproape orice. Pentru că mă știi, sunt nehotărâtă. Nu sunt omul unui da sau nu categoric, eu sunt omul lui „poate”, nu sunt omul lui „ori e albă, ori e neagră”, pentru că îmi plac nuanțele.
M-am îndoit pentru că mă speria necunoscutul, ideea de a împărți tot spațiul meu cu tine. A fost chinuitor să-mi macin sufletul cu atâtea întrebări și temeri… Continuă să citești Iubirea care ține de cald inimii

O fată singură în noapte

981b34bbe29635d8bf3e6148d8209fa0

Era bântuită de propriile gânduri. Amintirile dureroase încă o mai râneau, în timp ce clipele fericite îi scăpau iar și iar printre degete. Ca niște himere. Ca și cum nu le-ar fi trăit niciodată și erau doar în imaginația ei.
Propriile sentimente o strângeau de gât. Uitase demult ce înseamnă liniștea. Uitase să radă, să viseze, să creadă în ea. Se simțea a nimănui. Își simțea sufletul ca pe o povară prea greu de dus din nou pe umeri în fiecare dimineață. Continuă să citești O fată singură în noapte

Just saying…

large

Tind să cred că, uneori, dragostea, în loc să te înalțe, te coboară atât de jos, încât nu mai recunoști nimic din persoana care obișnuiai să fii… sau poate că este vorba de slăbiciune, o slăbiciune pe care o confunzi cu ușurință cu dragostea. Iar această slăbiciune nu-ți aduce decât umilință și amintirea unei demnități pierdute.

Iustina Ţalea Dinulescu

Dor de ducă

DSC_4548----1_1

Să pleci. Să-ți pui toate visele într-un cufăr și să pleci cu el la drum. Asta simți, uneori, că e calea de urmat.
Să arunci tot acolo speranțele unui mâine mai blând și să pornești pe un drum nebatatorit, fără o țintă anume și fără nici o așteptare. Dacă ai putea ți-ai goli sufletul de tot, de orice urmă de sentiment urât care l-a întinat și care l-a făcut să plângă, ca să-l poți umple mai apoi cu lumină, cu căldură, cu pace.

Câte îndură săracul nostru suflet! Până într-o zi, când, simți într-un mod dureros că ai pleca în lumea largă, fără să dai cuiva vreo explicație. Atunci sufletul nu mai poate îndura nici măcar o mizerie, din partea nimănui. E obosit, mâhnit, rănit. Continuă să citești Dor de ducă

Melancolii

Beautiful-Photographs-ByAleksandra-17-630×630

Oamenii care te aștepți să-ți fie alături în cele mai importante momente din viața ta, sunt adesea preocupați cu altceva. În aceste momente te simți inevitabil singur și uitat, chiar dacă în jurul tău roiesc o mulțime de alți oameni.
Clipele frumoase durează atât de puțin, însă amintirea lor rămâne atât de vie și de recentă chiar și la mulți ani distanță de când s-au întâmplat.
Iubirea nu e un sentiment care te limitează, ci e un sentiment care te înalță și care te face să crezi că totul are sens.
Atunci când totul se prăbușește în jurul tău agață-te de ultima speranță. Atunci când o pierzi și pe ea ești ca o barcă în mijlocul oceanului. E greu să mergi înainte fără nici o speranță. Continuă să citești Melancolii

Imperfect

large

Mi-era dor să mă trezesc dimineață târziu și să privesc în oglinda scăldată în soare un chip senin, cu ochi calzi și blânzi. Mă săturasem de acei ochi încercănați și obosiți, triști, lipsiți de viață și de chipul inexpresiv și rece care mă sfida de fiecare dată când mă așezam, lipsită de chef, în fața oglinzii.
Mi-era dor să râd, să râd zgomotos și colorat.
Mi-era dor să nu mai simt doruri inexplicabile, de nestins, doruri care mă sufocau, doruri care mă dureau, doruri care mă tulburau.
Mi-era dor să mă simt liberă, să nu mă mai supun niciunei reguli, să alerg, să dorm, să visez, să tac.
Mi-era dor să cred din nou în ceva. Continuă să citești Imperfect

„De astăzi, nu o să mai…”

953172d3046b8b28659795da7652a700

De câte ori ți-ai spus mâhnit, supărat, întristat, „De astăzi, nu o să mai…”, continuarea fiind, evident, un moment care ți-a șters zâmbetul de pe chip și bucuria din suflet, o clipă care ți-a ucis speranța și pofta de viață?
O să răspund tot eu la întrebare. De „n” ori. De atâtea ori ți-ai promis că nu vei mai lăsa pe nimeni să te rănească ori că nu te vei mai lăsa afectat de bârfele și răutățile celor din jur. De atâtea ori ți-ai promis ție însuți că vei zâmbi mai mult, că te vei bucura de fiecare zi care îți este dăruită, că nu te vei mai supăra din orice nimic, că nu vor mai conta decât oamenii foarte apropiați.
Și? Ai eșuat lamentabil în a-ți ține propriile promisiuni. Pentru că au trecut nu știu câte zile de când n-ai mai stat în liniște pe o bancă să privești cerul, pentru că ieri n-ai zâmbit, pentru că azi a trecut fără să faci nimic care să te bucure și pentru că mâine vei fi la fel de încruntat.  Continuă să citești „De astăzi, nu o să mai…”