Taina povestitoarei, de Sejal Badani

„Jaya, jurnalistă newyorkeză, este devastată după ce pierde a treia sarcină, căsnicia i se destramă și totul pare să se prăbușească. Pentru a-și mai alina suferința, pleacă în India, în căutarea unor răspunsuri despre trecutul familiei sale.

Cucerită de peisajele, sunetele și mirosurile insolite care o asaltează, Jaya începe să studieze cu entuziasm cultura Indiei. Ravi, fostul servitor și confident al bunicii ei, Amisha, o ajută să descopere luptele, perseverența, iubirea ascunsă și căderea tragică a acesteia în timpul ocupației britanice.
Grație poveștii extraordinare a curajoasei Amisha, Jaya își descoperă un optimism și o putere pe care nu le-a bănuit niciodată.”

Un roman opulent despre secrete, iubire și loialitate. O celebrare a frumuseții poveștilor și a puterii lor de a ne ajuta să ne descoperim pe noi înșine.

– New York Journal of Books

De când am descoperit acest roman la „noutăți” am știut că este genul de carte care o să mi se lipească de suflet. Nu m-am înșelat. Taina povestitoarei explorează sufletul uman prin prisma celui mai puternic sentiment care ne guvernează viețile – iubirea.

Două femei, două povești diferite plasate în vremuri diferite, două destine care se împletesc în moduri nebănuite. 

Amisha a fost un personaj remarcabil din multe puncte de vedere. A avut neșansa să se nască și să trăiască într-o epocă mult prea limitată pentru spiritul ei care tindea spre libertate. Amisha a fost căsătorită conform tradiției vremii la 15 ani, dar ea nu era precum fetele obișnuite de vârsta ei. Avea aspirații, avea pasiuni, visa să fie mai mult decât o soție care îngrijește de gospodărie și se supune întru totul voinței și dorințelor soțului. Îi plăcea să scrie povești, se pierdea și se regăsea printre cuvintele așternute pe hârtie, își dorea mai mult de la ea și de la comunitatea în care trăia. Visa la libertatea femeilor, la dreptul de a învăța și de a fi independente – lucruri care păreau o utopie în India anilor 1930-1940. Amisha a fost o femeie puternică, blândă, conștientă de locul ei în lume, dar dornică să fie mai mult. O dovadă în acest sens este prietenia cu Ravi, servitorul său devotat, prietenul și confidentul ei, care pentru restul lumii era un paria (adică un nimeni în sistemul castelor), dar pentru Amisha era neprețuit. M-a impresionat profund legătura dintre cei doi, o adevărată lecție despre prietenie, sacrificiu, încredere și devotament – valori tot mai puțin întâlnite în vremurile noastre. 

„Amisha trăise în umbra celorlalți aproape toată viața ei. Își ascunsese visul de a scrie, de parcă era un blestem, de care trebuia să-i fie rușine. I-a născut fiii lui Deepak și i-a satisfăcut nevoile. Dar poveștile din sufletul ei au refuzat să moară. Când scria, era transportată într-un loc unde descoperea cine era ea de fapt, dar nu putea fi niciodată în realitate.”

Jaya a plecat în India pentru a găsi răspunsuri legate de familia sa și pentru a se regăsi pe sine după pierderile însemnate de care a avut parte.

„Sarcinile pierdute mi-au răpit cu totul identitatea, nu mai știam cine sunt. În disperarea mea de a avea un copil, nimic altceva n-a mai contat…nici măcar eu.”

Interesant este că acolo găsește mult mai multe lucruri decât căuta sau se aștepta. Înainte de a afla povestea bunicii sale Amisha, Jaya nu știa mai nimic despre familia mamei sale, mamă cu care avea o relație rece și tensionată. De când se știa, Lena a ținut-o la distanță pe Jaya fără un motiv anume, iar în timp relația lor s-a destrămat din ce în ce mai mult. Jaya renunțase să mai caute o cale de a se apropia de mama sa până să ajungă în India. Povestea bunicii este puntea de legătură dintre mamă și fiică, puntea care nu a putut fi găsită decât acum, căci era îngropată sub secrete bine păstrate de un prieten credincios. Ravi îi destăinuie povestea tristă a Amishei, iar deznodământul este unul tragic și dureros.

„În mintea mea, povestea Amishei se împletește cu a mea. Fiecare opțiune care i-a fost refuzată bunicii mele mă face să mă gândesc la opțiunile pe care le am eu la dispoziție. Fiecare durere a Amishei mă face să mă gândesc la toate ocaziile când mi-am spus că nu-mi pasă. Femeia care era ea mă face să mă gândesc la femeia care nu sunt.”

Finalul celor două povești, atât al Amishei, cât și al Jayei subliniază aceleași idei – că fiecare om are destinul lui, că unele decizii se răsfrâng asupra mai multor generații viitoare, că adevărul și secretele sunt aflate la momentul potrivit, că viața ne scoate în cale obstacole pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră, că iubirea este forța care face imposibilul posibil și că tot ea schimbă viețile oamenilor într-un mod ireversibil. 

„Deși Taina povestitoarei reflectă pe alocuri latura sumbră a naturii umane, tonul romanului este plin de speranță, iar imaginile construite de Badani sunt de o frumusețe care iți taie respirația.”

– USA Today’s Happy Ever After

Taina povestitoarei este un roman de o sensibilitate aparte, care îți călăuzește pașii spre tine însuți și care te obligă să meditezi asupra vieții, istoriei, timpului. Nu ai cum să-i reziști. 

A apărut în colecția Fiction Connection a editurii TREI și îl găsiți negreșit pe Libris

Rating Goodreads: 5/5 ⭐

Iustina Dinulescu

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Fragmente:

„Jaya, uneori e mai bine să renunți la ceva, daca-ți provoacă suferință.”

„Bunătatea adevărată e o raritate printre oameni, iar când o descoperi, sunt de părere că trebuie prețuită.”

„Atunci când întinzi mana către celălalt cu respect vei fi întâmpinat cu brațele deschise.”

„Cei care pleacă au un motiv mai puternic decât să rămână.”

„Uitându-mă acum în urmă, cred că toți ne protejăm de ceea ce ne e prea greu să știm.”

„Când ești împins la pământ, se pare că ai două opțiuni. Să te supui și să rămâi acolo, sau să te ridici și să întrebi de ce.”

„În mitologia indiană, când luna acoperă soarele, întunericul are puterea să-ți învăluie viața. Dar lumina noastră nu vine întotdeauna de la strălucirea soarelui. În întuneric, trebuie să ne uităm după stele. Strălucirea lor are propria ei putere.”

„Viața e un puzzle cu piese ce parcă își schimba constant forma ca să modifice imaginea.”

„Poate că viața e o serie de decizii în care se amestecă și destinul. Poate că înseamnă să accepți faptul că imposibil e asta: să cauți să deschizi o alta ușă. Și poate că înseamnă că trebuie să fii mai puternic ca oricând atunci când treci prin cele mai grele momente ale vieții.”

Un gând despre “Taina povestitoarei, de Sejal Badani”

  1. Excepțională cartea. Genul de carte pe care începi să o citești și greu o lași pe noptieră, lăsând urmarea pentru a doua zi. Poate își faci timp să citești și Vin Ploile, scrisă de Louis Bromfield.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *