Tangou pentru Lisandra, de Hélène Grémillon

tangou-pentru-lisandra_1_fullsize

 

Ce mi-a atras atenția la această carte, atunci când am ales-o, a fost în primul rând coperta (da, știți că am o slăbiciune pentru coperți :D). Apoi, am văzut numele autoarei. Cum primul roman al acesteia, Confidentul, mi-a plăcut foarte mult, nici nu am mai stat pe gânduri și am luat-o repede.
Ei bine, acest roman este cu totul și cu totul diferit de primul din toate punctele de vedere, de parcă nu ar fi scris de aceeași persoană. Povestea e spusă într-0 manieră diferită, uneori parcă pe nerăsuflate, alteori îți dă senzația de incomplet, iar personajele sunt construite altfel, mai schematic, spre final devenind însă destul de profunde.

Aflăm încă de la început că romanul este bazat pe o poveste reală – „Acest roman este inspirat de o poveste adevărată. Acţiunea se petrece în Argentina, la Buenos Aires. Suntem în august 1987, iarna. Anotimpurile sunt diferite. Oamenii, nu.“  Ah, super, mi-am zis eu, căci îmi plac la nebunie romanele bazate pe personaje reale, inspirate din întâmplări reale. Ba mai mult, poposeam pe un tărâm nou, fiindu-mi necunoscută până acum istoria politică a Argentinei.

Descrierea cărții: O adevărată polifonie a părții întunecate a sufletelor. În prim-plan, Vittorio Puig, un psihanalist acuzat de uciderea enigmaticei sale soții, Lisandra, și Eva Maria, o pacientă devastată de dispariția fiicei sale, care întreprinde o anchetă personală pentru a proba nevinovăția acestuia. În Argentina abia ieșită din dictatură și puternic marcată de desaparecidos, miile de persoane eliminate de regimul generalului Videla, nevroze și traume nebănuite, gelozii și trădări, fapte de o infinită cruzime rămase nepedepsite revelează o galerie de personaje care sunt obligate să-și scoată masca.

Deși titlul cărții tradus și interpretat în română este cu totul diferit de însemnătatea celui original (La garçonnière), Tangou pentru Lisandra este genul de carte care îți dezvăluie adevărul exact în ultimele pagini. Cu toate că la început e puțin ciudat și ai impulsul să renunți, pe măsură ce citești devii din ce în ce mai curios. Fiecare personaj pare suspect, căci fiecare personaj are un trecut dureros sau câte o traumă care îl bântuie și acum.
Pe fondul morții Lisandrei se zugrăvește un adevărat tablou istoric și totodată sufletesc, în care ne este prezentată pe de o parte viața de după Junta Militară, care a lăsat în urmă un număr neidentificat de oameni uciși, și de oameni care pur și simplu nu au mai fost găsiti niciodată-Eva Maria este una dintre mamele din „Plaza de Mayo”, o mamă care și-a pierdut fiica în vremea dictaturii și care încă își caută dreptatea-iar pe de altă parte traumele, dramele și zbuciumul sufletesc al tuturor personajelor din roman.

Vă recomand lectura acestui roman, deoarece are un oarecare impact emoțional asupra ta, drama Lisandrei, căreia i se dă „cuvântul” abia la final, scoate la iveală mai multe drame, fiecare fiind însemnată și diferită de a ei. Cei interesați o pot găsi aici.

 

Câteva citate:

„Să vrei ca oamenii să fie buni nu înseamnă să ignori că sunt răi.”

 „Timpul trecuse pentru noi, peste noi. Când iubirea începe, undeva, o clepsidră este întoarsă și ne îndreptăm neobosit spre sfârșit.”

„Gelozia nu-l alege pe cel sau pe cea în care va încolți, este ceva mult mai suspect, mai colectiv, mai ucigător. Nu vrea să distrugă o singură persoană, vrea să distrugă un cuplu. Și tot ceea ce are legătură cu el.”

„Dezîndrăgostirea e treptată. Înainte să nu mai iubești pe cineva, îl iubești mai puțin. Tot mai puțin. Dar nu-ți dai seama de asta. Relația devine călduță, cotidiană, obișnuită, pragmatică, nici măcar rațională, căci nu te gândești la ea.”

„Nu există anticameră la nenorocire, nenorocirea lovește pe neașteptate.”

„Cei a căror dragoste nu moare mor din dragoste.”

„Nu poți supraviețui geloziei. Ea ucide. E o coridă. Picadorii împung, împung, împung. Vezi roșu, roșu, roșu. Sunt taurul înnebunit, care nu poate să trăiască decât liber, dar a fost dus într-un loc împrejmuit, în arena unde îl întâmpina cei care-l privesc murind.”

„Acum știu. Nu gelozia te face nefericit, nefericirea te face gelos.”

„În iubire a lupta înseamnă să fi pierdut deja.”

„Cuvintele eliberate sunt uneori mai periculoase decât cele ținute pentru sine.”

„Iubirea e un principiu mobil. Întotdeauna sfârșim prin a face tot ce putem pentru celălalt.”

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
„Și, cum e să fii părinte?”

  De fiecare dată când ne întâlnim cu oameni pe care nu i-am mai văzut de dinainte să devenim părinți,...

Închide