Tatiana și Alexander, de Paullina Simons (Călărețul de aramă #2)

49612678_385616368663255_6161369592452087808_n„Tatiana, însărcinată și văduvă la cei optsprezece ani ai ei, fuge dintr-un Leningrad aflat în ruine, pentru a începe o nouă viață în America. Dar fantomele trecutului nu-i dau pace: ea continuă să creadă că Alexander, soțul ei și maior al Armatei Roșii, trăiește. Aflat în Uniunea Sovietică, Alexander scapă în ultima clipă de executare, dar din acel moment îndură chinurile la care este supus de către forțele represive din cauza originii lui americane. Doar amintirea soției sale îi alină sufletul și îl ajută să supraviețuiască în condițiile mizere din lagărele de muncă silnică. Presimțind că soțul ei este încă în viață și descoperind o pistă care-i confirmă bănuielile, Tatiana pleacă în Europa ca asistentă a Crucii Roșii și înfruntă ororile războiului pentru a-l găsi pe bărbatul pe care-l iubește.”

Anul meu literar a început perfect. Mă felicit pentru că am ales să îl încep cu această carte, pe care o așteptam cu nerăbdare și în privința căreia eram foarte curioasă din pricina părerilor contradictorii cu privire la ea. Cei care mi-au citit recenzia primului volum al trilogiei – Călărețul de aramă - știu că, spre deosebire de marea majoritate eu nu am fost super încântată de cum au decurs lucrurile din a doua parte a romanului. Ei bine, acestuia nu prea am ce-i reproșa. Mi-a plăcut mult mai mult. Atât de mult încât mi-a părut rău atunci când am ajuns la final. Dacă aș fi avut și ultima parte m-aș fi apucat fără doar și poate de ea.

Romanul continuă povestea de acolo de unde s-a sfârșit în primul volum. Tatiana reușește să fugă din Uniunea Sovietică, convinsă de doctorul Sayers că Alexander este mort. Evident că nu este, dar el a ticluit planul așa, știind că urma să fie arestat și dorind ca măcar Tatiana să aibă parte de libertate și de o viață liniștită, departe de Rusia, chiar dacă asta însemna să o piardă pentru totdeauna.
Tatiana ajunge în Statele Unite, la New York, conform planului, naște un băiețel superb căreia îi pune numele Anthony și în anii care urmează se dedică trup și suflet meseriei de asistentă și de mamă. Fantoma lui Alexander nu îi dă însă pace, ea refuză să-și refacă viața și chiar în ziua când hotărăște să-și dea o șansă și să-și redeschidă inima, suspiciunea că soțul său nu este mort îi este vag confirmată, iar ea devine din ce în ce mai obsedată de regăsirea lui Alexander.

În paralel cu ceea se întâmplă în New York, viața lui Alexander pendulează între trecut și prezent. Mi-a plăcut foarte mult cum a fost construit romanul din acest punct de vedere. Autoarea a ales să facă cunoscute copilăria și adolescența lui Alexander din momentul în care părinții săi iau decizia de a se muta în Rusia, îmbrățișând larg ideile utopice ale regimului comunist. Asta înseamnă că în capitolele lui Alexander sunt două linii temporale – trecut și prezent, care merg în paralel până ajung să se contopească. Mi-a plăcut să aflu lucruri noi despre Rusia de dinainte de război, să „revăd” dintr-o nouă perspectivă scene deja știute din volumul anterior, plus altele bonus-cum și când devine Alexander prieten cu Dimitri, cum o întâlnește pe Dasa, gândurile și trăirile lui vis-a-vis de Tatiana. Cele două povești devin una, Alexander scapă în ultima secundă de execuție, îi sunt retrase toate gradele și devine prizonier de război, fiind trimis dinr-o închisoare în alta, de pe un front pe altul, dintr-un lagăr într-altul, îndurând nenumărate umilințe, bătăi și trădări.

49344853_2204101946574745_5180635049023766528_n

Două lucruri au în comun Tatiana și Alexander, chiar dacă se află fiecare pe câte un continent, neștiind dacă celălalt mai este sau nu în viață – iubirea enormă pe care și-o poartă unul altuia și înstinctul de supraviețuire. Sunt niște supraviețuitori. Luptă, merg mai departe, nu se dau bătuți. Se caută neîncetat, sufletele lor se strigă disperate și până la urmă se regăsesc. În ciuda tuturor obstacolelor de neimaginat Tatiana și Alexander se regăsesc, iar iubirea lor devine și mai puternică. Războiul îi schimbă negreșit. Singurul lucru care i-a rămas lui Alexander intact după ce a trecut prin chinurile iadului a fost iubirea pe care i-o purta Tatianei. Războiul i-a mutilat trupul și spiritul și l-a îmbătrânit sufletește. Pe Tatiana, războiul, fuga pierderea lui Alexander, anii care fost se se descurce , într-o lume străină și complet diferită de tot ceea ce știa ea a transformat-o din tânăra de optsprezece ani într-o femeie matură și puternică. Curajoasă era oricum. Curajul acela dozat cu gramul de teribilism necesar să plece in căutarea unui frate mort, într-o zonă bombardată continuu sau in recuperarea soțului dintr-un lagăr nazist, condus de sovietici, într-un Berlin postbelic. Nu-i de glumă cu Tatiana. Asta e lucru sigur.

Un alt aspect care mi-a plăcut la roman a fost apariția elementului – surpriză. Deși în prima parte acțiunea e un pic mai lentă, iar mutarea de pe un continent pe altul, dintr-un timp în altul te zăpăcește puțin până te obișnuiești, din a doua parte situația se schimbă, iar dramatismul atinge cote maxime. În romanul Tatiana și Alexander povestea are în prim plan războiul, povestea celor doi trecând în plan secund. Se pune accentul mai mult pe viața lui Alexander, pe povestea lui de dinainte de Tatiana și pe traumele pe care le trăiește sau la care asistă în timpului războiului.

Tatiana și Alexander împletește armonios povestea de dragoste cu drama războiului, pierderea cu regăsirea, libertatea cu constrângerea, încrederea cu trădarea, credința cu deznădejdea și speranța cu întunericul.

Cartea a apărut la editura Epica și o găsiți la Libris.
Rating Goodreads: 5/5*

Fragmente:

 „Amintirile sunt cel mai crud dușman al liniștii sufletești. Nu te lasă să uiți; iar rana sângerândă a sufletului devine, cu fiecare zi care trece, tot mai adâncă.”

„Lucrurile sunt clare în război: corecte, greșite, ușor conturate sau profanate. Pericole, izbăvire, lipsuri. Emoții, zbucium și pasiune.”

„Călătorim singuri prin lume, dar, dacă avem noroc, trăim un moment când cineva ni se alătură în această călătorie, iar momentul acela ne ajută să îndurăm apoi o viață de singurătate.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Trandafirul nopții, de Lucinda Riley

"În perioada de înflorire a Indiei Britanice, Anahita, o fată de unsprezece ani dintr-o familie nobilă, dar săracă, leagă o...

Închide