Te iubesc e de ajuns. Fără „pentru că”…

d8b462fea684e1ce56b966e4612c8b69

Cândva, am luat hotărârea că-mi voi păstra inima doar pentru mine.  Era incompletă, ciopârțită și urâtă, iar mie îmi era  îngrozitor de frică. Mi-era teamă că de data aceasta nu ar mai rămâne nimic din ea, că iubirea mea s-a pierdut toată, că a rămas în urma mea. Dar apoi ai apărut tu. Te-ai așezat în fața mea, ți-ai întins palmele și m-ai rugat să o așez acolo. Cu ochii rugători m-ai asigurat că iubirea ta o va vindeca, că inima ta o va completa pe a mea. Și te-am crezut, nu știu de ce, dar te-am crezut. Și cu ultimele fărâme de încredere, ți-am dăruit-o.

Ai avut dreptate, știi? Inima ta chiar a început să o vindece pe a mea. Pentru că nu a trecut nicio zi de atunci, în care tu să nu mă iubești, în care să nu mă pui pe primul loc și în care să nu-mi oferi siguranță. Nu știu dacă te-am meritat în fiecare zi, nu știu nici dacă am făcut ceva concret pentru care tu ai început să mă iubești.
Nu demult te-am întrebat de ce o faci, de ce mă iubești, iar tu mi-ai răspuns că nu poți găsi cuvintele potrivite pentru a-mi răspunde la întrebare. Că o faci pur și simplu, că nu ai încercat niciodată să găsești explicații pentru asta. Habar n-am de ce te-am întrebat. În definitiv, nici eu nu aș putea să îți răspund la aceeași întrebare. Pentru că iubirea se simte pur și simplu, așa cum spuneai și tu, și pentru că nu are sens să-i căutăm explicații.
Te iubesc e de ajuns. Fără „pentru că”…

Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
A fi tu însuți într-o lume care îți dictează ce să faci, ce să crezi, ce să simți este pur și simplu o alegere personală

Încă de când eram copil mama mi-a format ideea că părerea lumii contează, că are importanță ceea ce spun și...

Închide