Totul se termină cu noi, de Colleen Hoover

58769311_332769620755753_6785047411321470976_nUneori, cei care te iubesc te rănesc cel mai tare. Lily Bloom nu a avut întotdeauna o viață ușoară, dar asta nu a oprit-o niciodată să muncească din greu pentru a-și îndeplini țelurile. A evoluat foarte mult: a absolvit liceul, s-a mutat la Boston și și-a început propria afacere. Când Lily îl cunoaște pe Ryle Kincaid, un chipeș neurochirurg, se simte imediat foarte atrasă de el și viața i se schimbă brusc.

Ryle este un tip hotărât, încăpățânat și poate chiar puțin arogant. Este, de asemenea, sensibil, deștept și foarte atras de Lily. În plus, arată dumnezeiește în uniformă de medic. Lily nu și-l poate scoate din minte. Însă el respinge categoric ideea de a avea o relație serioasă și de lungă durată. Chiar și atunci când Lily pare să devină excepția de la această regulă, ea tot vrea să afle motivul care l-a făcut să nu-și dorească decât aventuri de o noapte. Pe măsură ce întrebările legate de nouă ei relație o copleșesc, apar și gândurile cu privire la Atlas Corrigan, prima ei iubire, cu care a avut o legătură deosebită. Atunci când Atlas reapare brusc în viața lui Lily, tot ce a clădit împreună cu Ryle amenință să se destrame.”

„Nu există oameni răi. Toți suntem oameni care uneori fac lucruri rele.”

Despre romanul acesta nu e ușor de povestit. Din mai multe motive am ocolit cărțile lui Colleen Hoover până acum, dar cu titlul acesta am avut un feeling. Mă bucur că i-am dat curs, căci mi-a plăcut foarte mult. Deși a fost previzibil pe alocuri, deși unele întâmplări mi s-au părut grăbite și neverosimile (asta pe la început), deși nu a dus lipsă de câteva clișee…mi-a plăcut. A atins coarda sensibilă datorită subiectului delicat pe care l-a abordat și datorită personajelor și a intensității trăirilor lor.

Tema romanului este abuzul în familie. Lily și-a petrecut copilăria și adolescența într-o familie în care soțul își abuza soția. Din acest motiv, adultul de mai târziu și-a urât tatăl și și-a judecat mama. Nu a înțeles de ce aceasta nu a plecat, de ce a acceptat, de ce a fost atât de slabă. Atunci când privești din exterior e ușor să nu înțelegi și mult mai usor este să judeci „slăbiciunea”. Toți facem asta. Toți cei care nu au trecut efectiv printr-o situație similară.

„Acum fac și eu parte din statistică. Lucrurile pe care eu le-am crezut despre alte femei ca mine sunt, acum, ceea ce alții ar crede despre mine, dacă ar ști situația actuală.
<Cum mai poate să-l iubească după ceea ce i-a făcut? Cum de poate să-i treacă prin cap să-l primească înapoi?>
Este trist că acestea sunt primele gânduri care ne trec prin minte atunci când cineva este abuzat. N-ar trebui să existe mai multă ranchiună pentru agresori decât pentru cei care continuă să-i iubească?”

Într-o seară, Lily îl cunoaște pe Ryle. Un bărbat tânăr, atrăgător, inteligent și cu simțul umorului. Un medic neurochirurg talentat și dedicat meseriei, cu o carieră în plină ascensiune. Ce să mai…un bărbat perfect la prima vedere. Dar știm că așa ceva nu există, nu? Ryle era totodată un tip care știa ce efect are asupra femeilor și se folosea de asta. Era arogant. Așa cum e de așteptat, Lily îi dărâmă totuși zidurile dimprejur și îl face să o dorească pentru mai mult de o noapte. El o voia doar pentru sex, dar lumile lor continuă să se ciocnească până când el ajunge să își încalce „principiile”. Ryle și Lily ajung să formeze un cuplu și odată cu Lily parcă te lași și tu cucerită. Da, Ryle chiar e un bărbat de care te poți îndrăgosti ușor. Și totul e minunat, totul pare ireal, prea frumos ca să fie adevărat. Și chiar așa e…prea frumos ca să fie adevărat. În ciuda tuturor calităților sale, Ryle are exact defectul care îi năruie lumea lui Lily – atunci când se enervează foarte rău devine violent și imprevizibil. Ce ironie a sorții, nu? Ca Lily să ajungă în pielea mamei sale. A mamei care rămas și după prima palma și după a doua și după prima bătaie serioasă și după primul pumn și după primul viol. A mamei pe care Lily a judecat-o și a condamnat-o că nu a plecat. E dureros să iubești și să urăști un om în același timp. E dureros ca omul pe care îl iubești să te rănească atât de rău. E dureros să ajungi să nu te mai recunoști pe tine, iubindu-ti agresorul și gasindu-i mereu scuze.

„Sunt îndrăgostită de un bărbat care mă agresează fizic. Dintre toți oamenii, habar n-am cum de am reușit să ajung tocmai eu în această situație. De multe ori, în adolescență, m-am întrebat ce o fi fost în capul mamei, în zilele după ce tata o rănea. Cum mai putea să iubească un bărbat care ridicase mâna la ea. Un bărbat care o lovise în repetate rânduri. Care promisese în repetate rânduri că nu va mai face asta niciodată. Apoi, în repetate rânduri, o lovise din nou. Urăsc faptul că acum pot să o înțeleg.”

V-am spus că este un subiect delicat. Că taie, mușcă și doare. Că te lasă cu un nod în gât și cu un sentiment de angoasă. Nu am fost niciodată o femeie agresată, dar am cunoscut femei precum Lily și mama ei. Și am simțit revoltă și furie ascultandu-le poveștile. Și nu le-am putut înțelege. Nu așa cum am reușit să o fac citind-o pe aceasta. Pentru că:

„Când îl privesc, mă gândesc la cât de ușor este pentru oamenii străini să judece o situație în care nu sunt implicați. Ani întregi am criticat relația mamei. Este ușor, atunci când privești din exterior, să fii convins că vei pleca fără să te uiți înapoi, dacă cineva te-a maltratat. Este ușor să spui că nu ai putea continua să iubești o persoană care te agresează, atunci când nu ești tu cea care simte durerea acelui om. Când o simți pe pielea ta, nu este atât de ușor să-l urăști pe care te abuzează, pentru că, în cea mai mare parte a timpului, el este un om bun.”

Romanul spune însă două povești. În plan secundar aflăm și povestea primei iubiri a lui Lily din filele ultimului său jurnal, în care a scris ultima oară atunci când avea șaisprezece ani. Împreună cu ea, mergând pe aleea nostalgică a amintirilor, ne îndrăgostim iremediabil de Atlas, băiatul fără adăpost, căruia Lily îi salvează viața fără să știe. În schimb, el o învață cum se iubește. Îi dăruiește acea iubire care îți schimbă viața pentru totdeauna și care nu moare niciodată. Viața îi desparte, dar și unul și celălalt se păstrează în suflet chiar și după ani și ani în care nu s-au mai întâlnit. Așadar, nu este de mirare că reapariția bruscă a lui Atlas îi dă complet viața peste cap lui Lily. Iubirea lui Atlas contrastează puternic cu iubirea lui Ryle. Iubirea care te otrăvește vs iubirea care te vindecă. Pare ușor de ales între ele, dar o să vedeți  că pentru Lily nu este deloc atât de simplu!

„În viitor…dacă, printr-o minune, te vei găsi vreodată în situația de a te îndrăgosti din nou…îndrăgostește-te de mine, îmi cere el și își apăsa buzele pe fruntea mea. Încă ești persoana mea preferată, Lily. Și vei rămâne, pentru totdeauna.”

O să mă opresc aici pentru că am senzația că v-am spus deja prea mult și nu vreau să stric totuși plăcerea lecturii. Mi-a plăcut cum a fost scris romanul, cum au fost construite personajele, implicarea afectivă a autoarei. Mi-au plăcut anumite „simboluri” care au marcat fiecare poveste în parte – a lui Lily și Ryle și a lui Lily și Atlas. Mi-a plăcut cum au fost îmbinate, suprapuse și apoi separate aceste două povești.

Este un roman bun, de actualitate. Este o poveste care ar trebui să deschidă larg ochii, pentru a nu mai exista „tiparul”. Este o poveste despre relații toxice și despre iubiri care vindecă.

Totul se termină cu noi își dezvăluie sensul la final. Ador când se întâmplă asta. E ca atunci când stai pe întuneric și cineva vine și aprinde în sfârșit lumina.

Romanul a apărut la editura Epica, în colecția Epic Love și îl găsiti aici și aici.
Rating Goodreads: 4/5*

Iustina Dinulescu

Fragmente:

„Așa este natura umană: se vindecă de o rană veche, pentru a lăsa locul unui nou început.”

„Cincisprezece secunde. Atât durează să transformi complet viața cuiva. Cinsprezece secunde, după care nu vom mai fi niciodată la fel.”

„Toți oamenii fac greșeli. Ceea ce definește caracterul unei persoane nu sunt greșelile pe care le face, ci modul în care tratează acele greșeli și cum le transformă în lecții, mai degrabă decât în scuze.”

„Mă gândesc că, uneori, indiferent cât de convinsă ești de drumul pe care trebuie să-l urmezi în viață, totul se poate schimba într-o clipită.”

„Lily, viața e foarte ciudată. Avem doar un număr limitat de ani s-o trăim, așa că trebuie să facem tot ce putem pentru a ne asigura că acei ani sunt cât se poate de împliniți. N-ar trebui să ne pierdem timpul cu lucruri care s-ar putea întâmpla vreodată sau poate chiar niciodată.”

„Imaginează-ți toți oamenii pe care-i întâlnim în viață. Sunt atât de mulți! Vin în valuri și se retrag odată cu ele. Unele valuri sunt mult mai înalte și au un impact mult mai mare decât altele. Uneori, ele aduc lucruri din adâncurile mării și le lasă aruncate pe țărm, ca niște urme pe nisip, mărturie a faptului că valurile au trecut pe acolo, mult timp după ce s-au retras.”

„[…] Chiar dacă n-am nimerit pe același val, asta nu înseamnă că nu facem parte din aceeași mare.”

„Noi, oamenii, nu putem duce singuri toată durerea. Uneori, trebuie să o împărțim cu cei care ne iubesc, ca să nu ne prăbușim sub greutatea ei.”

„O să-i fie milă de mine. O să se întrebe de ce nu l-am părăsit până acum. O să se întrebe cum de am permis să se ajungă la așa ceva. O să-și pună toate întrebările pe care mi le-am pus și eu despre mama mea, când am văzut-o în aceeași situație. Lumea se întreabă atât de mult de ce femeile nu pleacă! Dar unde sunt cei care se întreabă de ce bărbații sunt violenți? Nu într-acolo ar trebui să se îndrepte vina?”

„Toți avem o limită. Ceea ce suntem dispuși să facem înainte de a ceda. Cu fiecare nou incident, limita ta crește. De fiecare dată când alegi să rămâi, faci ca dată viitoare să-ți fie mult mai greu să pleci. În cele din urmă, îți pierzi total din vedere limita, pentru că începi să te gândești: Am rezistat cinci ani. Ce mai contează încă cinci?”

„Tiparele există pentru că sunt foarte greu de rupt. Este nevoie de foarte multă durere și curaj pentru a te desprinde de un tipar cunoscut. Uneori, pare mai ușor să te complaci în aceeași situație cunoscută, decât să-ți înfrunți teama de necunoscut și de posibil eșec.”

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Mi-a tot fost recomandată cartea asta și îmi tot fac curaj să o citesc. Tentantă recenzie, felicitări! <3

    • Multumesc, Oana! Te astept cu impresiile! :*

Lasă un răspuns către Iustina Cancel reply

Citește articolul precedent:
Bufnița vânează întotdeauna noaptea, de Samuel Bjork (#2)

"Atunci când o adolescentă dispare dintr-un orfelinat, iar trupul ei este găsit pe un pat de pene, detectivul veteran Holger...

Închide