Trandafirii pierduți, de Martha Hall Kelly

67443202_472955010161937_2473391770784759808_n

„Este 1914, iar lumea s-a aflat atât de des pe marginea prăpastiei războiului, încât mulți newyorkezi sunt prea puțin interesați de subiect. Eliza Ferriday este încântată să călătorească la Sankt-Petersburg cu Sofia Stresnaiva, o verișoară a Romanovilor. Cele două s-au întâlnit cu câțiva ani în urmă la Paris și au devenit prietene apropiate. Acum, Eliza pleacă într-o călătorie cu Sofia, pentru a vedea splendorile Rusiei: bisericile pline de aur și pietre prețioase, picturile de Rembrandt de la Palatul de Iarnă al țarului, faimosul balet rus.

Când Austria declară război Serbiei, iar dinastia imperială a Rusiei începe să se prăbușească, Eliza se întoarce în America, în timp ce Sofia și familia ei se refugiază pe proprietatea lor aflată la țară. Atunci când au nevoie de ajutor, o angajează pe fiica ghicitoarei din sat, Varinka, punându-și în pericol, fără să știe, viețile.

De cealaltă parte a Atlanticului, Eliza face tot posibilul ca să ajute familiile rusești cu sânge albastru care fug din calea revoluției. Când scrisorile Sofiei încetează brusc să mai vină, se teme că ceva teribil i s-a întâmplat celei mai bune prietene a ei…”

Când înflorește liliacul, prima carte a autoarei este unul dintre romanele mele de suflet, având ca tematică cel de-al doilea război mondial. M-am îndrăgostit atunci de stilul Marthei, de modul în care își construiește personajele și de munca pe care o depune ca să se documenteze. Nici cu acest roman nu m-a dezamăgit, căci a păstrat aceeași rețetă care i-a adus succesul meritat.

Trandafirii pierduți este un prequel al primului roman, în care unul dintre cele trei personaje principale este Eliza Ferriday, mama lui Caroline Ferriday din Când înflorește liliacul. Celelalte două personaje principale sunt desigur tot femei – Sofia Stresnaiva și Varinka. Sofia, o prietenă foarte bună de-a Elizei și verișoară a familiei Romanov, iar Varinka, o țărăncuță care schimbă cursul evenimentelor, ambele personaje fictive.

Fascinația autoarei pentru familia Ferriday a început atunci când se documenta pentru Liliac Girls și se pare că nu se oprește la Lost roses. Următorul său roman va avea la bază viața străbunicii lui Caroline pe vremea sclaviei și a Războiul civil din America. Sună grozav, nu-i așa?

Dar să revin la romanul de față. Așa cum spuneam, are trei perspective narative: Eliza, Sofia, Varinka. Fiecare perspectivă înfățișează o lume diferită și fiecare personaj în parte este diferit.

Eliza Ferriday a fost învățată să dăruiască din preaplinul său și să ajute pe cei care aveau nevoie de ajutor. Poate că eforturile ei nu au fost întotdeauna apreciate sau văzute cu ochi buni de membrii comunității în care trăia, dar întotdeauna au făcut diferența poate între viață și moarte în unele cazuri, în inimile celor cărora nu le auzea nimeni glasul. Eliza a ajutat foarte multe femei refugiate de origine rusă. Nobilimea rusească, care a căzut împreună cu întreaga familie Romanov a fugit pe unde a apucat. Pe multe dintre aceste refugiate Eliza le-a găzduit în propria casă.

Sofia Stresnaiva a fost un personaj care mi-a plăcut foarte mult. O luptătoare și o supraviețuitoare. A rămas fără absolut nimic, dar a găsit în ea forța și motivația de a merge mai departe. Deși a fost un personaj fictiv a fost inspirat din poveștile unor oameni care au existat. Aristocrați ruși care au pierdut totul, care nu doar că au fost deposedați de bunurile lor cu forța, ci au fost umiliți și uciși în moduri barbare. Prin Sofia, autoarea a încercat să urmărească pașii unui om care își vede întreaga viață spulberată și care trebuie să fugă cât mai departe pentru a supraviețui. Spre deosebire de alte povești asemenea, pe Sofia nu dorința de răzbunare îi dă puterea de a lupta pentru viață, ci iubirea pentru copilul său și speranța că într-o zi îl va recupera.

Varinka a fost un personaj ambiguu. O țărăncuță de care inițial mi-a părut rău, dar pe care apoi nu am reușit să o înțeleg. În sufletul său se dădea mereu o luptă între ceea ce e bine și ceea ce e rău, între ceea ce trebuie sau nu trebuie făcut. Era cumva prinsă între moralitatea predicată de mamka și frica de Taras. Apoi, ia o decizie prostească, care nu mai are de a face cu nimic din toate astea. Nu am înțeles despre ce a fost vorba în final…de ce nu a vrut să-i dea înapoi copilul Sofiei, de ce s-a încăpățânat să și-l însușească și să-l crească alături de un om atât de periculos ca Taras. Foarte ciudat. Și mai ciudat mi s-a părut că finalul ei a rămas deschis. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre „apoi”-ul ei. Refuz să accept că a scăpat basma curată atât de ușor!

Deși contextul istoric nu este foarte puternic evidențiat în acest roman, autoarea a reușit să redea o parte din atmosfera războiul din toate cele trei perspective narative.

Trandafirii pierduți este un roman despre prietenie, bunătate și luptă. O poveste despre forța feminină. Nu trebuie ratat.

Cartea a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon.

Rating Goodreads: 4/5*

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *