Trei ani în labirint, de Jay Hosking


36394544_1991131450918583_6870456478134697984_n

„Încercarea unui tânăr de a-și găsi sora dispărută îl catapultează într-un labirint periculos de secrete. După ani de pendulări între diverse joburi, un bărbat se întoarce în orașul tinereții sale, atras de perspectiva de a se afla în preajma surorii sale mai mari, Grace: inteligentă și charismatică, deși rebelă și impetuoasă, aceasta a fost mereu modelul și eroina sa. Ea este acum o promițătoare absolventă de psihofizică și centrul unui grup de prieteni care îl adoptă imediat pe „fratele mai mic”, oferindu-i camaraderie, dragoste și chiar un loc de muncă decent. Dincolo de clasicul complot noir sugerat de dispariția unei femei, acest roman oferă perspectiva unei așa-zise realități ce se prăbușește în știință speculativă, amintind de House of Leaves a lui Danielewski. Trei ani în labirint ne oferă, în același timp, un mister care solicită la maximum mintea, punând la îndoială însăși natura timpului, dar și povestea unui tânăr care trebuie să facă față forțelor periculoase de distrugere pe care le purtăm cu toții în noi.”

„Vei găsi întotdeauna ceea ce aduci cu tine.” 

Știți genul acela de filme din care dacă te duci 2 minute până la baie și te întorci nu mai înțelegi nimic? Sau genul acela de seriale din care dacă pierzi un episod, de asemenea nu mai înțelegi nimic? Ei bine, există și genul acesta de cărți, care îți solicită atenția și concentrarea la maximum și care te obligă să le citești cap coadă neîntrerupt sau să recitești anumite fraze sau fragmente ca să nu pierzi firul acțiunii. Exact genul acesta de carte este Trei ani în labirint. Ai clipit și-ai pierdut faza, ai sărit un rând și ai căzut în gol. La propriu. Pentru că în această carte timpul și spațiul sunt alunecoase. Te întorci de la un an la altul de atâtea ori încât nu mai știi pe ce lume ești, în care an, în care realitate, cine e nebun, cine e real, cine ascunde secretul. Am ținut foarte greu pasul, în primul rând pentru că am fost nevoită să citesc fracționat. De multe ori am întors paginile și m-am dus înapoi să văd în ce an sunt și să înțeleg de ce nu se mai leagă evenimentele. M-a „furat” deseori „peisajul” și m-a dus cu gândul la Lost, la Fringe sau la Shutter Island. Cunoscătorii vor știi la ce mă refer. Sau poate că nu. Eu încă analizez și tot îmi dă puțin cu virgulă.

Doi oameni dispăruți în neant, o cutie de lemn de dimensiunea unui om cu interior din oglinzi, un șoarece de laborator și un frate care nu e dispus să accepte dispariția surorii sale. Iată ingredientele acestui thriller SF. Grace dispare undeva, nu se știe unde, apoi dispare și iubitul său, John, și dispărem și noi în același labirint al anilor 2006-2009, pe urmele celor două personaje, încercând să înțelegem cum au dispărut. De fapt, mai bine spus…unde au dispărut?!

Autorul se joacă cu mințile noastre mai rău decât cu o minge de ping pong. Vine un moment, cam pe la jumătatea cărții, când efectiv nu mai știi cine e nebun în toată povestea asta. Tu sau ei.

A fost puțin ciudat. Altfel decât ceea ce citesc de obicei, dar nu mi-a displăcut. Mi-a plăcut conceptul. Cred că mă atrage de fapt ideea de univers paralel, de alte vieți de care habar n-avem, dar la care ni se oferă acces la un moment dat. Trei ani în labirint e o poveste despre căutare și regăsire, despre un pic de nebunie și despre „cealaltă parte”-o buclă temporală în care te poți reinventa de un infinit de ori.

Recomand pasionaților genului. Mulțumesc editurii Rao pentru exemplarul oferit.

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Scăunele roșii, de Edna O’Brien

"Într-o noapte de iarnă, un străin din Balcani ajunge într-un sătuc din Irlanda. Plin de viață, carismatic, jovial, Vladimir Dragan...

Închide