Trust issues

9c1095978081124d97babbfb9483e012

Am probleme de încredere. Și pe cuvântul meu că habar n-am cum să mi le rezolv.
Mi-a fost tocată atât de mărunt încrederea în oameni încât mă îngrozește ideea de a cunoaște noi oameni, de a lega noi prietenii. Mă simt confortabil cu oamenii pe care îi știu de ani buni.
Eram o persoană sociabilă și legam cu ușurință prietenii. Mă destăinuiam primului venit care îmi inspira încredere și cu o incredibilă naivitate îi dezvăluiam toate punctele slabe cu care mă putea nimici. Și m-au nimicit. De atâtea ori încât acum sunt ca un arici, gata să se transforme într-un ghem de ace la prima atingere – fizică sau sufletească.

De-a lungul timpului m-au dezamăgit și mi-au înșelat așteptările cam toți oamenii în care am avut încredere oarbă. Căci eu, cândva, obișnuiam să dăruiesc fără măsură – mai ales încredere. Rând pe rând, oamenii pe care i-am așezat undeva sus mi-au dat câte una după cap până am văzut stele verzi. Verzi erau? Nici nu mai știu. Erau de fapt lacrimi. În loc de stele. Și parcă lacrimile alea au fost de foc, fir-ar să fie, că mi-am simțit obrajii mistuiți.
După ce mi-am lins singură rănile, pe care într-o oarecare măsură mi le-am provocat chiar eu dintr-un sadism prostesc – așa îi zic acum încrederii oarbe – am continuat să fac același lucru până mi s-a epuizat încrederea. Și-acum nu mai am. Nu mai am încredere în oameni. Ba chiar mi-e teamă de ei și de vorbele lor dulci, de promisiunile lor, de bunătatea lor. Pentru că de multe ori, de prea multe ori, vorbele lor dulci au fost venin, promisiunile lor au fost deșertăciune, iar bunătatea lor a fost doar o mască. Iar acum mă paralizează frica. Și știu că oamenii care mă iubesc suferă la rândul lor din cauza problemei mele. Dar pur și simplu nu mai pot. Nu mai am curajul să risc…

 Am obosit să mă tot pierd și să mă irosesc  atunci când am încredere. 

Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

8 Comments

  1. Problema lipsei de incredere ii defapt expresia profesionalismului preocuparii inconstiente pt propria importanta (imaginea). De aici si marea neintelegere ca increderea, nu-i ceva ce oferi (de aici si nevoia de a pretinde incredere) ci e ceva ce esti. Si cum poti fi increderea? Prin readucerea aminte a oamenior din viata ta care ti-au oferit suport fara a fi sifonati daca nu li s-a intors „Încrederea”. Au avut totala incredere in noi fiindca altfel NU s-ar fi simtit bine cu ei. De aici si compania placuta din jurul lor. Cumva, ei au înțeles ca viața în care trăiesc e un spațiu prietenos care e dat spre a te simti bine cu tine si nu un test continuu de supravietuirea celui mai perfect.
    Încrederea nu are cum să fie oarbă. Aceea e naivitate Iustina, cu riscul sa te calc pe nervi. :)
    Încrederea e atentă si își permite sa gresească in propria evaluare dar își și permite să riște totul pentru a Se oferi acolo unde simte ca e prea puțină. Imaginea de sine, dimpotrivă.

    • Of, nu ma calci pe narvi Flaviu, caci nu-mi spui ceva de care nu sunt constienta. Ma calca pe nervi propria mea naivitate!

  2. ESTE EVIDENT ca ai acordat mai multa atentie celorlalti decat tie,e timpul sa.ti indrepti atentia catre tine nu catre durerea ce ti-au pricinuit-0 acele persoane. Stiu cum este ,am trecut prin asta dar acum sunt pe drumul cel bun,am ascultat sfaturile acelora care mi-au spus exact la fel ce-ti spus eu acum. Ai nevoie de iubire si nu de iubirea celorlalti si de iubirea ta pentru tine,iubestate pe tine ,ajutate pe tine,intelegete pe tine,mangaiate pe tine ,o perioada considerabila de timp ,uitate in oglinda si spuneti ce frumoasa esti si cat de mult ai nevoie de tine,rasfatate cu tot ce iti face bine ,fara a cauta si astepta sa-ti ofere alcineva asta,este evident ca ceilalti au mevoie de timp pentru iei la fel cum trebuie sa-ti faci tu pentru tine .Acest timp in care tu scrii durerea ta fa-o atfet scrie cat de frumos este afara ,dute si relaxazate si scrie cat de bine si frumos si benefic iti este ca faci asta pentru tine……..dupa un timp pe care-l petreci numai pentru tine,treptat fara sa sti cand vei simtii schimbarea pe care ti-o doresti ,acea schimbare este de facut in ceeace gandesti acum ,ai asteptari prea mari de la ceilalti,aceleasi asteptari au si ei de la tine sa te ridici sa ai grija mai intan de tine si de ceilalti numai daca o cer ajuta-i ,informeaza-i ca-i poti ajuta ca esti dispusa sa-i ajuti, ei vor venii la tine dar nu le mai cere sa-ti ofere la fel si ei tie,,daruieste fara a cere inapoi”se refera la tot, atat material cat si spiritual……implinirea ta este ceeace faci tu,pastreaz-o in sufletul tau ,nu conteaza ce fac si spun ei,ci conteaza doar sa stii ca Dumnezeu stie ce fel de persoana esti si asta-i cel mai important pentru noi ca Dumnezeu ne stie si ne iubeste daca si noi ne iubim……….. te imbratiseaza Rodica.

    • Multumesc din suflet pentru gandurile calde! Imbratisari cu drag :*

  3. Rodica. Din propria experienta mi greu sa cred ca -ti poti muta atentia de pe durere si sa o pun pe mine. Acel mine de care vorbesti ii realitatatea durerii ce o traiesc. Atentia nu poate fi mutata mai degraba folosita spre observarea propriului fenomen interior. Durerea in cazul de fata. Spatiul asta intre fenomenul durerii si eu cel care il observ face ca experienta durerii ce o traiesc sa se detensioneze. De ce? Pentru ca nu mai e nimeni care sa refuze realitatea a ce se intampla in mine… Suferinta nu e altceva decat un refuz inconstient de a ti trai (percepe) propriul adevar interior din momentul prezent.

  4. Actul asta de detasare emotionala prin observarea gandurilor ce intretin durerea si nu prin alimentare unui conflict (gen: n am nimic ..is bine sau cum sa scap de durerea asta) pentru mine e singurul act de iubire palpabil la modul imediat. Altfel personal nu l vad decat un cuvant in care s a investit multe povesti care mai mult te indeparteaza de starea de bine. Ori starea de bine e singurul lucru care il dorim cu totii in viata noastra.

  5. Increderea in oameni este un subiect sensibil. Mai ales cind ti-a fost inselata. Si cind ajungi sa te intrebi daca vei mai gasi puterea sa o iei din nou de la capat cu altcineva, in fata caruia sa-ti deschizi din nou sufletul. Pentru ca doar astfel se poate infiripa o prietenie, jucind cu cartile pe fata. Si te intrebi cum iti vei putea recupera inocenta cu care iti deschideai sufletul oamenilor, atunci cind simteai ca acesta este pasul natural in orice relatie.

    Insa atunci cind ti se fringe inima, mai ales de catre cei pe care ii considerai prieteni apropiati, prima reactie este sa te faci arici. Si sa nu mai lasi niciodata oameni care sa se apropie atit de mult de sufletul tau incit sa te raneasca atit de tare. Cred ca fiecare dintre noi trebuie sa faca asta la inceput, sa-si acorde clipele de singuratate in care sa incerce sa se reconstituie dupa ce a fost farmat in bucatele. Insa mai cred ca viata traita ca un arici, in care sa-ti fie teama de ati face noi prietenii pentru ca ar putea sa te raneasca, nu prea este viata. Pentru ca oamenii, care uneori pot fi atit de maiestrii in a te doborii, pot fi si cei care sa-ti dea o mina de ajutor atunci cind nu mai vezi iesirea. Suntem fiinte sociale si avem nevoie de oameni in jurul nostru care sa ne ajute sa inflorim, si pe care sa-i ajutam sa faca acelasi lucru.

    Cred ca este mai bine de 1000 de ori sa risti si sa te alegi cu inima frinta, decit sa te inchizi in interior, intr-un loc in care nu mai exista speranta. Speranta ca poti intilnii pe cineva care sa-ti aduca zimbetul pe buze, si care sa-ti dea o mina de ajutor care sa te ajute sa iesi la liman. Oamenii in viata ne suprind intotdeauna, cu bune si cu rele. Dar pentru fiecare om care iti iese din viata, cu lacrimi si durere, viata iti poate aduce altii, cu suflet cald si bunatate in suflet. Asadar merita sa risti pentru acel „poate”, decit pentru ca acel sigur „mai bine stau in cochilia mea si nu o sa ma mai raneasca nimeni”. Pentru ca daca in al doilea caz inseamna sa mori incet, in primul inseamna sa traiesti sigur.

    Numai Bine,

    Nicu

    • Nicu. Mi ar face maxima plăcere sa te am printre prietenii mei. Îți las numele meu cu care mă poți găsi pe Facebook. Flaviu Gabriel Muresan

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Monolog II

Te trezeşti dis-de-dimineaţă, te speli pe faţă, apoi îţi acorzi câteva minute ca să te dezmeticeşti. Arunci o privire fugară...

Închide