Tu ești…

soarele călduț dintr-o dimineață racoroasă;
valul leneș care îmbrățișează în fiecare clipă marea;
raza de lumină care pătrunde în cel mai întunecat loc și îl luminează;
izvorul nesecat de dragoste, bunătate și răbdare.

Tu ești piesa lipsă. În tot întregul meu erai singura bucată care lipsea. Și am încercat să potrivesc atâtea piese în spațiul acela, dar nici una nu se încadra perfect. Am încercat să le potrivesc oricum și să le țin acolo doar ca să nu fie locul gol. Câtă nechibzuință să încerci să te peticești cu piese nepotrivite! Ajungi să crezi că ești tu defect, că nu piesa e cea care nu e bună pentru tine.
Atâta irosire când tu erai atât de aproape de mine…

Îți mulțumesc. Pentru bunătate, pentru înțelegere, pentru răbdare, pentru iubire.
Îți mulțumesc. Pentru zâmbete, pentru îmbrățișări, pentru săruturi.
Îți mulțumesc. Pentru că ești, pentru că sunt.

Iustina T. ©

This Post Has 2 Comments

  1. Pix

    Frumoase gânduri. Şi soţul meu le consideră la fel. I le-a trimis amantei pe mail.

Lasă un răspuns