Ucenicul asasinului (Trilogia Farseer, partea I), de Robin Hobb

43177451_320159388795647_1805904718560493568_n

„În Regatul celor Șase Ducate stă să izbucnească un război civil, când iese la iveală un secret: prințul Coroanei are un fiu ilegitim, Fitz. Crescut pe ascuns, doar în compania bufonului, în grajdurile de la castelul Prințului Verity, acesta descoperă că are puteri magice și, printre altele, poate comunica telepatic. Mai mult, devine asasin, dar un asasin a cărui viață e pusă în pericol. Așa că trebuie să supraviețuiască, mai ales că s-ar putea să aibă misiunea de a salva regatul…”

„Arta diplomației este norocul de a cunoaște mai multe dintre secretele dușmanului tău decât cunoaște el dintr-ale tale.”

Lipsa timpului și programul haotic din ultima vreme mi-au îngreunat peste poate lectura acestui roman, pe care eram atât de nerăbdătoare să-l citesc. Spre rușinea mea am tras de el timp de trei săptămâni bătute pe muchie și când spun asta mă refer la prima jumătate, căci pe cea de-a doua am dat-o gata în două zile! Am fost curioasă și dornică să descopăr lumea creată de Robin Hobb dar cred că am ales să fac asta în momentul nepotrivit, căci mi-ar fi plăcut să îi pot dedica mai mult timp.

Ucenicul asasinului îmbină câteva elemente fantasy cu câteva elemente istorice, plasând acțiunea într-un ținut fictiv, într-un cadru temporal inexact, dar care poate fi cu ușurință confundat cu epoca medievală, datorită atmosferei, a vestimentației, a comportamentului personajelor. Asta mi-a plăcut foarte mult. M-am lăsat repede pradă decorurilor și mirosurilor, iar personajele m-au cucerit în egală măsură.

Bastardul Fitz ajunge la curtea regală adus de bunicul său matern și este dat în grija lui Burrich, omul de încredere al lui Chivalry, tatăl lui Fitz. După ce se duce vestea că Chivalry are un copil din flori acesta se renunță la tron și pleacă fără să-și cunoască băiatul. Inițial m-a revoltat acest fapt, apoi am înțeles că fuga lui a fost mai degrabă un sacrificiu decât o dovadă de lașitate. Burrich, deși dezamăgit că a rămas în urmă cu povara de a-l crește pe bastardul regelui său, face tot posibilul să-l protejeze, chiar dacă uneori asta a însemnat să-i taie aripile. Fitz descoperă de mic copil că se poate conecta cu animalele, că poate simți ceea ce simt ele sau că le poate influența reacțiile. Această abilitate era denumită Harul, iar oamenii se temeau în general de cei care îl posedau. Atunci când Burrich descoperă acest lucru încearcă pe toate căile să-l împiedice pe Fitz să se folosească de Har. Însă cei înzestrați reușesc întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, să-și regăsească menirea.

Viața are planuri mărețe cu Fitz Chivalry din neamul Farseer. Bunicul său patern, regele Shwred, vede în el o oportunitate, așa că îl trimite ca ucenic la actualul asasin al curții, Chade. Sub îndrumarea lui, Fitz învață toate modurile în care poți omorî un om, folosind și combinând numeroase plante și substanțe. În mâinile acestui personaj, Fitz devine o bucată de lut, care odată cu trecerea timpului capătă o nouă formă. Chade a fost un personaj la limita dintre bine și rău, un personaj atrăgător și respingător în egală măsură.

Cele Șase Ducate sunt într-un mare pericol, deoarece Pirații Corăbiilor Roșii transformă oamenii în neoameni. Inițial m-am gândit la un soi de zombie, dar oamenii erau cumva goliți de sentimente. Nu mai simțeau nimic față de cei din jurul lor și singura modalitate prin care acest pericol putea fi ținut la distanță era folosirea Meșteșugului – abilitatea de a pătrunde în mintea oamenilor și de a le influența gândurile și implicit acțiunile. Cum Meșteșugul era stăpânit de tot mai puțini oameni, regele hotărăște să fie inițiati mai mulți tineri, printre care și nepotul său. În mod normal bastarzii nu aveau dreptul la acest privilegiu, însa situațiile de criză cer compromisuri. Asta nu înseamnă că toată lumea le aprobă și le susțin. Postura de bastard atrage asupra lui Fitz multă ranchiună și multă nedreptate. Viața îi este în pericol de nenumărate ori, dar cu ajutorul Harului, al Meșteșugului și al câtorva oameni-cheie, Fitz rămâne viu, deși e vânat din toate părțile.

Mi-au plăcut toate personajele romanului, îndeosebi Bufonul, care mi s-a părut fascinant. Am urat de-a dreptul personajul Galen, maestrul Meșteșugului, care mi s-a părut aproape la fel de odios ca Jeoffrey (GoT). Galeria impresionantă de personaje este fără doar și poate meritul autoarei pricepute. Nici un personaj nu a fost în plus sau plictisitor. Toate detaliile au fost așternute minuțios în poveste la momentul potrivit. Cu toate că dialogul destul de rar mi-a îngreunat puțin plăcerea lecturii, apreciez stilul lui Robin Hobb.

Ucenicul asasinului este un roman de inițiere, un roman despre conspirații și trădări, care sunt sigură că îi va captiva chiar și pe cei care nu sunt neapărat amatori ai genului. E imposibil să nu fii cucerit de lumea din Buckkeep, de agitația zilnică de la curtea regală și de urzelile din spatele ușilor închise.

Cartea a apărut la editura Nemira, in colecția Nautilus fantasy. Trilogia o găsiți aici.

Fragmente:

„Nu trebuie să iubești ca să depinzi de cineva.”

„De cele mai multe ori ne construim singuri o închisoare în jurul nostru, așa cum tot singuri ne alegem libertatea.”

„Când judeci motivele cuiva, nu uita că nu trebuie să-i măsori grâul cu banița ta. Poate că banița lui are altă măsură decât a ta.”

„Omul nu poate să sufere cum suferă câinele. Ar trebui să fim recunoscători pentru asta.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Imi place cum sunt scrise recenziile cărților! Felicitări!

    • Multumesc frumos, Carmen!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
30 sau…”Ti se pare o glumă până ți se întâmplă și tie…”

Să mă fi întrebat în urmă cu 10-15 ani ce credeam despre oamenii în vârstă de 30 de ani și...

Închide