Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii, de Colleen Hoover

65914945_1160740847468475_5524908409016549376_n

„Atunci când Tate Collins îl întâlnește pe Miles Archer, un pilot de avioane tăcut, la locul lui, bântuit de un trecut întunecat, ea e conștientă că ceea ce simte nu e tocmai dragoste la prima vedere. Cei doi nu se consideră nici măcar prieteni, iar singurul lucru pe care îl au în comun este o atracție fizică de netăgăduit. După ce dorințele lor ies la iveală, cei doi își dau seama că tocmai au găsit soluția perfectă pentru o relație fără alte implicații. El nu caută iubire, iar ea nu are timp pentru așa ceva. Aranjamentul lor ar fi extrem de satisfăcător, dacă Tate ar putea să respecte cele două reguli impuse de Miles: nu pune întrebări despre trecut, nu te aștepta la un viitor împreună.

Ei cred că se pot descurca, dar, atunci când în povestea lor se înfiripă sentimente adevărate, totul se schimbă:
INIMILE SUNT INVADATE
PROMISIUNILE SUNT ÎNCĂLCATE
REGULILE SUNT SPULBERATE
IAR IUBIREA DEVINE URÂTĂ.”

Colleen Hoover este fără doar și poate genul de autor pe care să îl citești într-un weekend. Deși este doar al doilea roman cu semnătura ei pe care îl citesc am convingerea că folosește aceeași rețetă în toate, dar asta nu este ceva negativ. Îmi place stilul ei. Deși pentru unii poate părea genul de literatură de duzină eu cred că e mai mult de atât. Colleen nu folosește cuvinte mari, nu insistă foarte mult pe locuri, ci pe oameni. Scrie simplu, despre oameni, despre viață, despre greșeli și defecte. Scrie în așa fel încât îți ajunge la suflet, iar personajele ei sunt oameni în viețile cărora te regăsești. Cred că până la urmă asta face un autor de succes. Ajunge la sufletele cititorilor. Nu contează cum o face.

După ce am citit Totul se termină cu noi mi-am comandat Confess și Ugly love. Am încercat să citesc Confess, dar personajul principal nu m-a convins, așa că am dat-o deoparte. Weekendul trecut aveam chef să citesc ceva ușor, dar care să mă țină captivă de la prima la ultima pagină. Ugly love s-a dovedit a fi exact genul acesta de carte. M-a prins de la prima pagină, mi-au plăcut și personajele și poveștile lor.

Povestea poate părea un clișeu și probabil chiar este. Tate începe o relație fără obligații cu Miles, pilotul super sexi și misterios, prietenul și colegul fratelui său. Miles îi spune de la început că nu o va iubi niciodată pentru că nu vrea să o facă. El nu căuta relații, iar ea cedează dorinței și acceptă doar o legătură bazată pe sex și atât. Dar aproape niciodată nu va fi vorba doar despre sex, nu-i așa?! Sentimentele își fac loc chiar dacă nu sunt dorite. Iar încăpățânarea lui Miles de a refuza iubirea are și ea o explicație în trecutul lui. E evident încă de la început că o femeie l-a distrus într-un fel, iar noi aflăm și povestea din trecut deoarece autoarea alternează cele două planuri – prezent și trecut (cu șase ani în urmă). Povestea primei iubiri a lui Miles este tristă, tragică, neașteptată. Omul a suferit o traumă imensă și este incredibil că și-a revenit. Tate reușește însă să pătrundă în zidul de siguranță pe care Miles și l-a construit cu convingere în cei șase ani. Uneori iubirea reușește să facă asta.

Ugly love este exact asta. O carte despre fața urâtă a iubirii. Dar este și o carte despre fața ei frumoasă. Despre cum ne dărâmă toate zidurile suferinței, despre cum ne readuce pe calea fericirii dacă îi permitem să intre în viața noastră. Doar iubirea ne face mai buni, mai fericiți, mai împliniți. Doar ea ne repară aripile frânte și ne face să ne dorim să zburăm din nou.

Miles i-a spus lui Tate să nu îl întrebe niciodată despre trecut și să nu se aștepte niciodată la un viitor. Dar trecutul găsește întotdeauna o cale de a reveni în prezent. Trecutul nu te lasă niciodată să îl uiți până nu te împaci cu el.

Cartea a apărut la editura Epica în colecția Epic Love și o găsiți aici sau aici.

Rating Goodreads: 5/5*

Iustina Dinulescu

Fragmente:

„Dragostea nu e mereu frumoasă, Tate. Uneori îți petreci timpul cu speranța că, în cele din urmă, se va transforma în ceva diferit. În ceva mai bun. Apoi, fără să-ți dai seama, ajungi de unde ai plecat, dar inima ți-ai pierdut-o, undeva, pe drum.”

„N-am știut niciodată că o inimă poate susține greutatea întregii lumi.”

„Diferența dintre fața urâtă a iubirii și fața ei frumoasă este că cea frumoasă e mult mai ușoară. Te face să simți că plutești. Te ridică. Te poartă pe brațele ei. Părțile frumoase ale iubirii te poartă deasupra întregii lumi. Te țin sus, deasupra tuturor relelor.
Părțile urâte ale iubirii sunt prea grele. Părțile urâte ale iubirii nu te pot ridica. Ele te DOBOARĂ. Te apasă cu greutatea lor. Te îneacă.
Iubirea urâtă se contopește cu tine. Te consumă. Te face să urăști totul. Te face să realizezi că părțile frumoase nici nu merită trăite. Așa, nu riști niciodată să simți asta. Nu riști să simți niciodată urâtul. Așa că renunți. Renunți la tot. Nu mai vrei iubire, niciodată, indiferent ce fel de iubire, pentru că niciun fel de iubire nu merită să mai trăiești vreodată părțile ei urâte.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *