Uimitoarea culoare de după, de Emily X.R. Pan

„Leigh Chen Sanders își vede lumea complet năruită și i se pare că a trăit 17 ani de minciună, când mama ei se sinucide. Nu mai este sigură decât de un lucru: că, imediat după moarte, aceasta s-a prefăcut într-o pasare. Leigh, care este pe jumătate asiatică și pe jumătate alba, călătorește pentru prima oară în Taiwan, ca să-și cunoască bunicii din partea mamei. Odată ajunsă aici, unde granița dintre realitate și lumea de dincolo este foarte subțire, iar magia, o cheie la îndemână, fata este convinsa că o poate găsi pe mama ei, pasărea. Alergând după fantome, dobândind un acces inedit la însuși filonul Memoriei, reușește să înțeleagă motivația și sacrificiile celor de dinaintea ei. În acest periplu, suferința este ca un foc purificator în urma căruia destinul i se limpezește. Împletind scene fantastice cu episoade reale, trecut și prezent, prietenie și dragoste, speranță și renunțare, Uimitoarea culoare de după este un roman captivant și emoționant despre recuperarea trecutului familiei, a poveștii originii personale, pentru a descoperi cine ești cu adevărat.”

Cum puteam eu să rezist unei asemenea combinații de culori? Nu am rezistat! 🤭 Culori… în culori și nuanțe simte și Leigh, personajul acestei cărți. Fiecare trăire și reacție are atribuită o culoare. Iar iubirea… iubirea are toate culorile și nuanțele din lume. 

„Tine-ți degetul întins către cer cu toată forța, astfel încât să-l simți că se prelungește ca o coloană vertebrală. Privește spre locul în care este îndreptat și dincolo de el. Acolo, punctul acela mic de lume, nu mai mare decât vârful degetului tău. La prima vedere, s-ar putea să arate ca o culoare insipidă. Albastru, sau cenușiu, sau chiar portocaliu.
Dar este mult mai complexă decât atât. Mijește ochii. Privește petele de mov-pal. Dunga verde-gri nu mai lată decât o cratimă. Pata aceea de caramel și firava trăsătură de roșu-cuarț. Cu toate venind să se învolbureze în punctul de deasupra degetului tău.
Inspiră-le. Lasă-le să se așeze în plămânii tăi. Ele sunt culorile prezentului.”

Inițial mi-a fost puțin greu să mă obișnuiesc cu această alăturare de sentimente și culori, apoi am început să mă obișnuiesc și să o privesc ca pe ceva care dă o notă originală poveștii. De fapt, tot înaintând cu cititul mi-am dat seama că această carte nu e deloc ceea ce mi-am imaginat eu. Dacă este și pe lista voastră de lectură trebuie să aveți în vedere următorul aspect – asiaticii au anumite credințe, tradiții și concepții în care noi europenii nu credem sau le considerăm de domeniul paranormalului. De multe ori povestea asta sfidează realitatea și tot de atâtea ori se distanțează considerabil de ea.

„Credința este un fel de magie. Poate face ca un lucru să devină adevărat.”

După ce se sinucide mama ei, Leigh își dorește să afle cu tot dinadinsul motivul care a determinat-o să recurgă la acest gest. La scurt timp ea primește și un semn concret că trebuie să facă asta – începe să vadă o pasăre mare roșie, care îi șoptește cu vocea mamei să meargă în Taiwan pentru a descoperi adevărul. Iar ea este ferm convinsă că acea pasăre este spiritul mamei. Leigh nu știa nimic despre trecutul mamei sale sau despre familia acesteia. Mama evitase întotdeauna subiectul. Așa că tânăra merge în Taiwan și își cunoaște bunicii materni, iar prin intermediul unei cutii misterioase inscripționate în mandarină, apărută într-un sertar și a câtorva obiecte găsite în ea, Leigh face incursiuni în amintirile mai multor personaje, devenind spectator la anumite evenimente din viața acestora. Povestea e structurata pe trei planuri care se succed în această ordine până la final – prezent, trecut recent (amintirile lui Leigh), trecut îndepărtat – FUM și AMINTIRI – (amintirile altor personaje trezite la viață de Leigh prin arderea tămâii și a obiectelor din cutie).

„Ne străduim atât de mult să facem aceste mici capsule ale timpului. Amintirile atârnă ca beculețele de Crăciun, aruncând o lumină perfectă în tonuri perfecte. Dar când culegi și alegi lucrurile la care să te uiți mai târziu, ce anume vrei să păstrezi – asta nu este adevărata natură a aducerii-aminte.
Amintirea este un lucru rău, care taie din tine în unghiurile cele mai dure, scufundându-ți conștiința în culorile greșite, iarăși și iarăși. Un moment de umilință, sau de devastare, sau de furie absolută care să fie derulat și repetat, torcând un fir care ți se înfășoară în jurul minții, înnodându-se într-un ștreang. Nu te omoară propriu-zis, dar te face să simți apăsarea fiecărui moment îngrozitor. Cum oprești asta? Cum îți eliberezi mintea?
Aș vrea să-i pot porunci minții, să-i spun: Hai, dă-i drumul! Deșiră-te și lasă amintirile să plece! Lasă-le să dispară!”

Cu ajutorul amintirilor o cunoaștem și noi pe Dory Chen, mama lui Leigh. O femeie care striga demult după ajutor, dar al cărei glas a fost ignorat. Dory suferea de o formă severă de depresie, o boală care a măcinat-o din interior și care a sfârșit prin a o împinge să-și pună capăt zilelor. Din nota autoarei de la final se pare că exact aceasta este tema principală a cărții. Depresia – boala invizibilă, cu statistici îngrijorătoare. O boală căreia mulți oameni îi ignoră semnele și care are de prea multe ori un sfârșit tragic. „Călătoria” lui Leigh printre amintiri se vrea a fi modul prin care noi, cititorii, trebuie să vedem și să recunoaștem aceste semne, să le împărtășim și cu alți oameni și poate, într-un caz fericit să salvăm o viață prin a acționa la timp.

„Odată, noi am fost culorile standard ale curcubeului, veseli și siguri pe noi. La un moment dat, cu toții am început să ne poticnim în intervale, culorile intermediare au devenit întunecate și complicate de resentimente și de furie tăcută.
La un moment dat, mama a alunecat pe alăturea de drum, atât de mult, că s-a scufundat în tonuri de cenușiu, o lume desenată numai din umbre.”

Uimitoarea culoare de după este o carte diferită. O explozie de culori și de sentimente amestecate. O poveste despre depresie și efectele ei devastatoare, despre familie, iubire și artă.

„E o binecuvântare nespusă să fii în stare să-i vezi pe cei dragi în vremurile cele mai grele.”

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

„Dragostea. Ce-ar putea ști oricare dintre noi despre asta?”

Romanul a apărut la editura Epica și îl găsiți pe Libris.

Rating Goodreads: 3,5 / 5 *
Iustina Dinulescu

Lasă un răspuns