Uităm?

Mi-e greu să mă decid dacă mi-am lăsat sau nu rănile să se vindece sau doar le-am bandajat superficial făcându-mă că nu le văd, că nu le simt.
Unele s-au cicatrizat complet și le privesc ca pe o lecție învățată. Altele, le-am tot bandajat și nu cred că au apucat să se vindece. Încă mă dor. Mă târăsc cu ele în fiecare zi, privindu-le, întrebându-mă, dorindu-mi…

Mereu m-am întrebat dacă uităm cu adevărat ce ne marchează, ce ne doare, ce ne rănește.
Învățam să credem din nou după ce ne-am pierdut încrederea. Dar niciodată nu mai credem cu aceeași tărie.
Învățam să iubim din nou după ce ne-am cules inima de pe jos. Dar niciodată nu mai putem iubi cu aceeași intensitate.
Învățam să cerem din nou după ce am fost respinși. Dar parcă după ce primim, nu mai simțim aceeași bucurie.
Învățam să luptăm din nou chiar dacă am fost înfrânți de mii de ori. Dar la un moment dat nu mai știm să ne bucurăm, pentru că suntem obișnuiți cu tristețea.
Învățăm să acceptăm ce nu putem schimba pentru că nu avem alte opțiuni.

Dar învățam să uităm? Învățam să lăsăm tot, tot în urmă și să fim la fel de încrezători ca mai înainte?
Poate e nevoie de o voință de fier pentru asta, de tărie, de… ceva ce eu nu am. Pentru că la naiba… nu pot să uit ce m-a durut, ce mi-a lăsat „€œsemne”. Și mă cert mereu pe mine!

Iustina Talea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

3 Comments

  1. Nu mi-am bandajat inutil ranile, am incercat sa le vindec, nu am reusit in totalitate, si le-am simtit in fiecare zi. Le privesc pe toate ca pe o lectie ce trebuie invatata bine. Nu putem uita ce ne marcheaza. Nici nu trebuie sa uitam. Este adevarat ca invatam sa credem din nou dupa ce ne-am pierdut increderea. Credem cu aceeasi tarie, nu intensitatea se schimba, nu credinta, nu iubirea.Ele raman la fel. Noi suntem altfel, noi ne schimbam. Altfel nu am mai crede, nu am mai iubi, nu am mai simti. Eu am invatat sa nu mai cer. Daruiesc atat cat pot, cat simt. Niciodata nu voi accepta sa raman infranta, si cred ca asta conteaza. Nici nu trebuie sa uitam pentru a ramane increzatori. Suntem. Nu trebuie sa ne certam inutil. Doar sa sa ne continuam drumul inainte.

    • like pt. comment …. e foarte adevarat si frumos exprimat :)

  2. Cearta-te,iarta-te ,iubeste-te si mergi mai departe!!!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
De vorba cu mine II

- Şi cu ce rămânem până la urmă? , mă întreb. - Cu multe amintiri, îmi răspund. - Ce fel...

Închide