Ultimul tren spre Istanbul, de Ayse Kulin

received_346761696060583

Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o nouă viață cu Rafael, soțul ei, fiul arătos al unui medic evreu. Numai ca Franța e invadată de naziști.

În timp, cei doi îndrăgostiți aflați în exil descoperă că nimic – nici războiul, nici politica și nici măcar religia – nu poate desface legăturile de familie. Împreună străbat un continent măcinat de conflicte, suspiciuni și violențe. În căutarea libertății, riscă tot.

De la Ankara la Paris, Cairo și Berlin, Ultimul tren spre Istanbul este o cuceritoare poveste de dragoste și o lectie despre cum să-ți urmezi propriul drum.”

Călătoria cu Ultimul tren spre Istanbul este o călătorie pe care o faci o singură dată. Te urci în tren plin de așteptări, însă cobori puțin cam dezamăgit, nu neapărat regretând călătoria, oarecum bizară. Iată de ce spun asta:

Subiectul este unul cu potențial. Ni se promite o poveste de dragoste pe fondul celui de-al Doilea Război Mondial, a cărei acțiune se desfășoară pe teritoriile a două țări – Franța sub ocupație nazistă și Turcia, o țară neutră care se străduiește să stea cât mai departe de război. Povestea de dragoste este însă aproape inexistentă, fiind vag conturată și adusă în discuție. Selva și Rafo trăiesc o iubire imposibilă sau mai degrabă inacceptabilă în contextul în care ea era musulmană, iar el evreu. Pentru ca tatăl sau o reneaga din acest motiv, pleaca împreună cu alesul ei în Franța cu ceva vreme înainte de a izbucni războiul. Cine s-ar fi gândit ce pericol urma să se abata asupra lor? Atunci când evreii incep să fie vânați și arestați de către ofițerii SS începe lupta pentru supraviețuire și lungul drum către casă. Cam atât ar fi de spus despre povestea de dragoste. Autoarea s-a concentrat mai mult pe contextul istoric și politic. A prezentat un episod istoric puțin cunoscut din istoria Turciei din timpul celui de-al doilea război. Ambasada Turciei în Franța împreună cu guvernul turc au ajutat evreii turci și nu numai să revină în siguranță în patria mamă.

In paralel cu acțiunea principală autoarea a incercat să creioneze și căsnicia surorii lui Selva, dar a evidentiat-o la fel de putin. De fapt, niciunul dintre personaje nu se face remarcat prin ceva. Toate sunt reci, distante, aproape mecanice. Acțiunea e departe de a fi liniara. Stilul de a scrie al autoarei nu este prost, însă e destul de haotic. A concentrat povestile mai multor oameni într-o singură poveste si nu a dus la capat niciuna. Finalul m-a dezamăgit profund. L-am asemănat cu un material tăiat ciudat si lăsat așa, netivit, neterminat.

Romanul acesta este mai degraba scheletul unei povesti care ar fi putut fi destul de interesantă. In ciuda numărului mic de pagini mi-a luat aproape doua săptămâni să o duc la capăt. Nu regret timpul pe care i l-am alocat, însă eu una nu am reușit să rezonez cu povestea, cu personajele. Nu am simțit teama lor, suferința sau disperarea. Nu le-am simțit iubirea, conexiunea, forța interioară.

Cartea a apărut la editura Nemira și poate fi găsită aici.

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Recomandări de cărţi cu tematică

Dacă tot mi-a venit această idee, acum mi-am zis că trebuie să grupez majoritatea cărţilor citite până acum pe categorii/tematică,...

Închide