Umanii, de Matt Haig

29511214_1877967062235023_3962979703045020534_n

„Nicăieri nu-i ca acasă. Sau poate…?
Într-o noapte ploioasă de vineri, profesorul Andrew Martin e găsit fără haine pe străzile din Cambridge. După acest „incident“, nu se mai simte în apele lui. Își pierde pofta de mâncare. Nu mai înțelege ce rost are îmbrăcămintea. Până și soția și fiul îi par respingători. Se simte pierdut în rândul unei specii necunoscute și urăște pe toată lumea de pe planetă, mai puțin pe Newton. Dar Newton e un câine…
Cine este, de fapt, Andrew Martin? Ce l-a făcut să-și schimbe complet părerea despre rasa umană?”

Extratereștrii nu mi-au trezit interesul până în prezent. Nu am citit nicio carte pe acest subiect și nici filmele cu ei nu m-au atras vreodată. Dar ceva mi-a atras totuși atenția la Umanii. Așa că am privit-o ca pe o provocare, o bifă pe lista mea de provocări în materie de cărți a anului 2018.
Nu pot să fac comparație cu alte forme extraterestre, dar extraterestrul imaginat de Matt Haig mie mi-a intrat în grații destul de repede. Îi voi spune Andrew, căci nu avea un alt nume anterior transpunerii în indentitatea profesorului Andrew Martin. Așadar, Andrew, este trimis pe Pământ cu un scop precis-să șteargă orice urmă a demonstrării ipotezei lui Riemann, pe care acel profesor universitar reușise să o descopere. Extratereștrii se temeau că demonstrarea acelei ipoteze va conduce omenirea către o evoluție extraordinară, lucru nedorit de către aceștia. Noul Andrew avea sarcina de a afla cine erau cei care mai știau despre asta și să-i omoare. Dar în timpul petrecut alături de familia profesorului, extraterestrul începe să aibă sentimente, lucru nemaintalnit până atunci pe planeta lui și să se identifice din ce în ce mai mult cu „umanii”, pe care avea misiunea de a-i elimina. Așadar, lucrurile se complică. Andrew nu cunoaște trecutul gazdei sale, așa că în prezent se poartă natural, ca și cum ar fi el însuși. Numai că fostul Andrew își neglija familia, își înșela soția și avea o relație foarte tensionată cu fiul său adolescent. Noul Andrew, deși lipsit de sentimente inițial, trezește ceva în sufletele celor doi membrii ai familiei sale, prin atenția pe care le-0 acordă. Poate speranța…

Nu vă povestesc mai mult, căci vreau să descoperiți singuri povestea. În nota autorului de la final acesta mărturisește că a scris romanul într-o perioadă foarte dificilă din viața lui. Scrierea acestui roman l-a smuls din ghearele acelui hău și l-a vindecat. Prin această poveste, Matt Haig a vrut să scoată în evidență cele mai importante lucruri care ne fac pe noi, oamenii, umani. Și a reușit. Chiar a reușit. A scos în evidență atât aspectele negative ale condiției umane, lipsurile și paradoxurile noastre, dar a pus accentul în special pe aspectele pozitive, pe sentimente, căci ele, sentimentele sunt cele care ne umanizează. Iubirea, bunătatea, grija față de celălalt, tandrețea, prietenia sunt acele sentimente care ne înalță, care dau un sens vieții noastre scurte și mărunte. În secolul vitezei și al tehnologiei oamenii s-au dezumanizat. Au uitat să trăiască, să iubească din tot sufletul, să se bucure de lucrurile mărunte, să aprecieze ceea ce au și să nu mai tânjească după ce le lipsește. Oamenii au uitat să se bucure de ploaie, de primăvară, de muzică, de artă. Sunt grăbiți, robotizati.

Umanii e un semnal de alarmă pentru ceea ce am ajuns, pentru ceea ce putem fi, pentru ceea ce am pierdut. Umanii este un îndemn, un sfat, o rugăminte. Să redevenim umani. Să trăim. Cu adevărat, simplu, cu pasiune. Să ne privim în oglindă și să ne simțim bine cu ceea ce vedem. Să ne ducem să ne îmbrățișăm părinții, partenerul, copilul și să le mărturisim cât de mult îi iubim. Să îi apreciem. Să îi încurajăm.

Mi-a plăcut mult. E un SF plin de sensibilitate, de emoție. Recomand cu căldură!
Mii de mulțumiri editurii Nemira pentru exemplarul oferit. Puteți comanda cartea de aici.

Fragmente:

„Sensul iubirii era să te ajute să supraviețuiești. Sensul ei era, de asemenea, să uiți de sens, de înțeles. Să încetezi să mai cauți și să începi să trăiești. Înțelesul era să ții de mână pe cineva la care ții și să trăiești înăuntrul prezentului. Trecutul și viitorul erau mituri. Trecutul era doar prezentul care murise, iar viitorul oricum nu va exista niciodată, pentru că, până când vom ajunge noi la el, trecutul se va fi transformat în prezent. Acesta, prezentul, era tot ce era. Și prezentul era capricios. Nu putea fi prins decât dacă dădeai drumul, dacă te detașai. Așa că m-am detașat, am dat drumul. Am dat drumul la tot ce există în univers. La tot, dar nu și mâinii ei.”

„M-am îmbărbătat gândindu-mă la câteva numere prime aleatorii. 73. 131. 977. 1213. 83719. Fiecare dintre ele este precum iubirea, de neîmpărțit, decât cu unu și cu sine însuși.”

„Unicul și cel mai mare act de curaj sau de nebunie pe care îl poate face cineva, oricine, este actul schimbării.”

„Simțeam frumoasa melancolie de a fi om, captată perfect de apusul soarelui. Pentru că, la fel ca și cu apusul, să fii om însemna să fii între lucruri; o zi, explodând în culori disperate în timp ce se îndrepta, ireversibil, către noapte.”

 „Am descoperit că, de fapt, cuvintele și poveștile îți pun la dispoziție un soi de hărți, moduri de a-ți găsi drumul înapoi către tine însuți. Cred cu adevărat în puterea literaturii de a salva vieți și minți, tocmai din acest motiv.”-Matt Haig în nota autorului de la finalul cărții 

*fragmente din capitolul SFATURI PENTRU UN UMAN (am selectat ce mi-a placut cel mai mult)

-Rușinea e o pereche de cătușe. Eliberează-te singur de ea!
-Nu-ți face griji în legătură cu capacitățile tale. Ai capacitatea de a iubi. Asta-i de ajuns.
-Tehnologia nu va salva umanitatea. Oamenii o vor salva.
-Râzi! Ți se potrivește.
-Fii curios! Pune totul sub semnul întrebării. Un fapt din prezent nu-i decât o ficțiune din viitor.
-Ironia e bună, dar nu mai bună decât sentimentele.
-Sexul poate dăuna iubirii, dar iubirea nu poate dauna sexului.
-Viața ta va avea vreo 25000 de zile în ea. Asigură-te că îți vei putea aduce aminte câteva dintre ele.
-Drumul spre snobism e drumul spre nefericire. Și invers.
-Fericirea nu e aici, în afară. Fericirea e acolo, înăuntru.
-Noile tehnologii, pe Pământ, nu înseamnă decât ceva de care vei râde peste cinci ani. Prețuiește chestiile de care nu vei râde peste cinci ani. Cum ar fi dragostea. O poezie bună. Sau un cântec. Sau cerul.
-Dacă e un apus, oprește-te și privește-l. Cunoașterea e finită. Mirarea e infinită.
-Nu ținti perfecțiunea! Evoluția și viața se întâmplă doar datorită greșelilor.
-Ești uman. O să-ți pese de bani. Dar dă-ți seama că ei nu te pot face fericit, pentru că fericirea nu e de vânzare.
-Nu încerca tot timpul să fii cool, indiferent, rece. Tot universul e rece. Fărâmele călduțe sunt cele care contează.
-Totul contează.
-Ai puterea de a opri timpul. O faci sărutând pe cineva. Sau ascultând muzică. Apropo, muzica e modul în care vezi lucruri pe care nu le poți vedea altfel. Este cel mai complicat lucru pe care îl aveți. E o super-putere.
-Un paradox. Lucrurile de care nu ai neparata nevoie pentru a trăi-cărțile, arta, cinematograful, vinul și așa mai departe-sunt exact lucrurile de care ai nevoie pentru a trăi.
-Într-un anumit moment, chestii rele se vor întâmpla. Să ai pe cineva de care să te ții tare.
-Dacă râzi, verifică dacă nu cumva vrei, cu adevărat, să plângi. Și viceversa.
-Să nu-ți fie niciodată frică să spui unei persoane că o iubești. Există lucruri în neregulă cu lumea ta, dar excesul de iubire nu este unul dintre ele.
-Nu lungimea vieții e aceea care contează. Ci profunzimea ei. Dar, în timp ce-ți scobești vizuina, păstrează soarele deasupra ta.
-Într-o bună zi, dacă vei ajunge într-o poziție de putere, spune-le oamenilor asta: doar pentru că puteți, asta nu înseamnă că și trebuie. Există o putere și o frumusețe în conjecturile nedemonstrate, buzele nesărutate și florile neculese.
-Nu tehnica e importantă, ci metoda. Nu cuvintele, ci melodia.
-Fii viu! Asta este datoria ta supremă pe acesta lume.
-Să nu crezi că știi. Să știi că tu crezi.
-Războiul chiar este răspunsul. Numai că la întrebarea greșită.
-Nimeni nu te va înțelege. Și, în cele din urmă, nici nu-i așa de important. Ce e important e că tu te înțelegi pe tine.
-Politețea este, adesea, doar frică. Bunăvoința este întotdeauna curaj. Dar să ții la cineva e ceea ce te face uman. Ține mai mult la alții și vei deveni mai uman.
-În mintea ta, schimbă numele tuturor zilelor cu sâmbătă. Și schimbă numele muncii cu joacă.
-Limba este un eufemism. Iubirea e adevărul.
-Nu poți găsi fericirea căutând un sens vieții. Sensul e doar al treilea lucru în ordinea importanței . Vine după a iubi și a fi.
-Dacă tu crezi că ceva e urât, uită-te mai atent. Urâțenia e doar un eșec de vedere.
-Să îți placă, de fapt, ceva înseamnă să-l jignești. Iubește-l sau urăște-l. Fii pasionat, înflăcărat. Pe măsură ce civilizația avansează, la fel face și indiferentă. E o boală. Imunizează-te împotriva ei cu ajutorul artei. Și al iubirii.
-Ai noroc să fii viu. Trage aer în piept și lasă-te pătruns de minunile vieții. Să nu accepți niciodată ca pe ceva dat, indiscutabil, nici măcar o singură petală a unei singure flori.
-Nu trebuie să fii profesor universitar. Nu trebuie să fii nimic. Nu forța lucrurile. Bâjbâie după drumul tău și să nu încetezi să bâjbâi până nu vei găsi ceva care să ți se potrivească. Poate că nu ți se va potrivi nimic. Poate că tu nu ești un drum, nu o destinație. Asta-i în regulă. Fii un drum! Dar asigură-te că e unul care să aibă ceva la care să te uiți pe fereastră.

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Cum să oprești timpul, de Matt Haig

"O poveste de dragoste care dăinuie peste secole, între un bărbat pierdut în timp și o femeie care îl poate...

Închide