Un alt univers… cărțile!

Sunt bucuroasă. Sunt bucuroasă pentru că încă se mai citesc cărți, pentru că oamenii încă mai găsesc plăcut răsfoitul unei cărți, mirosul de nou sau de vechi al paginilor, pentru că încă mai îndoaie colțurile lor, pentru că atunci când au ajuns la final o mai răsfoiesc încă o dată și recitesc pasajele subliniate, pentru că rămân impresionați de poveștile aflate și au un gol în stomac atunci când ajung la finalul lor și pentru că unii dintre ei aleg oricând o carte în locul unei emisiuni banale de la TV.

Una dintre marile bucurii ale vieții mele este să citesc. Am pășit în universul cărților citite din plăcere pe la vârsta de 14 ani. Cu fiecare carte citită simțeam că mă îmbogățesc – intelectual și sufletește. Cum nu mi-am permis să îmi cumpăr cărți am început să merg tot mai des la bibliotecă. Parcurg în continuare același drum și mă simt atât de bine acolo încât pierd noțiunea timpului căutând și alegând cărțile pe care vreau să le împrumut. Am aceeași senzație pe care o aveam copil fiind, în fața unei vitrine pline cu dulciuri.

Când urâțenia lumii mă apăsa, citesc.
Când problemele par că nu au rezolvare, citesc.
Când optimismul dă semne că vrea să mă abandoneze, citesc.
Am descoperit în cărți prieteni tăcuți care îmi sunt întotdeauna aproape. Iar eu mă abandonez cu totul în brațele lor.
E un sentiment atât de plăcut încât nu știu cum să-l cuprind în doar câteva cuvinte… și știu că oricum doar cei care îl simt mă pot înțelege.

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Memoriile unei gheișe, Arthur Golden

"Unei gheișe nu îi este permis să dorească. Unei gheișe nu îi este permis să simtă. Gheișa este artista lumii...

Închide