Un apartament la Paris, de Guillaume Musso

47572068_2396717360551937_9044704502602530816_n

Cum să încep și ce să zic eu acum ca să nu-i supăr pe fanii lui Musso?! A fost ciudatel romanul ăsta, am vrut de vreo două ori să-l dau deoparte. Intriga a fost cam îmbârligată, personajele șterse, iar acțiunea tărăgănată. Din nou descrierea m-a făcut să mă gândesc la altceva și să mă aștept la cai verzi pe pereți. Țeapă! Pe cât de mult mi-a plăcut Fata din Brooklyn, pe atât de mult mi-a displăcut După 7 ani. Un apartament la Paris e undeva între ele. Cert este că eu pe Musso nu-l mai cumpăr. :))

Madeline și Gaspard ajung printr-o încurcătură să închirieze același apartament în Paris, apartament care îi aparținuse până nu demult unui pictor renumit, în jurul căruia plutește un oarecare mister. Fiecare dintre cei doi vine în Paris cu un scop diferit, dar sfârșesc prin a face front comun ca să elucideze misterul din spatele morții fiului pictorului. Nu m-a convins deloc așa zisa înverșunare a lui Gaspard și nu am înțeles-o prea bine nici pe Madeline. Motivațiile lor nu au stat în picioare. Niciunul dintre personaje nu s-a remarcat prin ceva. Ba mai mult, Madeline mi-a fost destul de antipatică.

Nu mi-a plăcut nici modul în care autorul a structurat povestea. A dat „voce” unor personaje secundare, în contextul în care acțiunea alterna între perspectivele celor două personaje principale – Gaspard și Madeline. Introducerea acelor „confesiuni” mi s-a părut bizară și lipsită de sens, chiar dacă prin intermediul lor am aflat lucruri importante.

Una peste alta, vă rog să nu aruncați cu pietre! Sunt destule persoane care cred exact contrariul, deci alegerea vă aparține!

Lasă un răspuns