Un bagaj numit generic „suflet”

bb5e22542bafe1f62d54909dd5ea4ccc

Păstrăm în suflete prea multe și prea de toate. Lacrimi neplânse la timpul lor, cuvinte nerostite din lașitate și altele rostite cu limbă de foc, care au pârjolit sufletele altor oameni, regrete mărunte pentru ce am făcut greșit și altele însemnate pentru ce am fi putut să facem, oameni pe care nu i-am putut păstra și alții pe care nu i-am putut ierta, prietenii încheiate din prea mult orgoliu, șanse ratate, răni pe care nu le-a închis timpul, visuri pe care le-am uitat într-un colț întunecat acolo, în suflet.

Ne purtăm uneori mândri, alteori obosiți toate aceste medalii. Aceste răni și cicatrici din prezent și din trecut sunt bagajul pe care ni-l cărăm singuri o bună bucată de vreme. Apoi devine prea greu. Și-atunci ne oprim. Oftăm, ne lăsăm în genunchi, și cu capul sprijinit ușor de bagaj plângem copleșiți. Dar uneori nu-ți este permis acest timp de plâns. Așa că îți continui istovit drumul, simțind surplusul din ce în ce mai greu. Te simți singur. De fapt, îți dorești să fii singur. Îți dorești cu disperare un moment de solitudine în care să te plângi pe tine însuți, cel pe care nu-l mai regăsești. Și-abia atunci când îl poți avea, abia atunci, după ce plângi tot, mai faci puțin loc în bagaj pentru a-l putea căra în continuare…

Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

3 Comments

  1. am citit aceste ganduri ale tale Iustina si vreau sa iti spun k esti cea mai tare!!! mi s.a zbarlit parul pe mn…m.am regasit in aceste ganduri ale tale si ai mare dreptate in tot ceea ce ai scris…deci concluzia este ca ESTI FOARTE TARE!! BRAVO FELICITARI SI CONTINUA TOT ASA:* RESPECT !

  2. Da…si din pacate tendinta e tot mai vizibila la cit mai multi. Dar , din pct. mei de vedere nu e vorba de ce afirma tot mai multe surse „accelerarea timpului” de exmplu. Nu stiu daca timpul s a accelerat , poate timpurile care le traim. Tendintele depresive au , cu siguranta un motiv. Chiar daca aparent motivul nu exista…Motive exista mai multe decit banuim…
    Intr un om se acumuleaza cu trecerea anilor diverse stari , trairi contradictorii, experiente marcante . La un m dat e timpul sa te opresti si sa analizezi.Incotro mergi , ce prioritati ai si tot asa…
    Un alt aspect putin adus in discutie sunt amintirile…Dupa cum sigur ai observat oamenii isi aduna amintiri sub diverse forme fotografii, obiecte dragi , locuri placute etc. Intraba te de ce se pierd amintirile , de ce tre sa revii asupra unora si sa le stochezi , ce implica pierderea amintirilor..?! Interesant e ca f. multa informatie si prea multe amintiri duc omul tot in stari depresive , citeodata. E ca si cum da pe afara…Cunosc persoane care din aceasta cauza puteau innebuni , chiar au avut tendinte concrete si au recurs la terapii.

  3. Adevarat.., foarte adevarat..Trist, dureros si greu de dus…Cu timpul acest bagaj..neplans.., aduce boala in suflet.., ne schimba pe dinafara si pe dinauntru si..nu ne mai regasim…Atunci e grav.., ne pierdem.., ne cautam si daca ne regasim..niciodata nu mai suntem aceeasi…

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Pe când eram o operă de artă, de Eric-Emmanuel Schmitt

"Cine n-a visat să devină obiectul admiraţiei tuturor? Iată promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu şi demon...

Închide