Un pahar de vin și o mie de gânduri

Aș vrea să încep ordonat, cu ceva anume așa cum o fac de obicei. Dar acum, în clipa asta, gândurile mele aleargă haotic, în toate direcțiile, fără să pot prinde vreunul pentru a-l potoli.
Îmi trec atât de multe, dar atât de multe gânduri prin minte…

Mă gândesc cu admirație la bunica mea care a suferit atât de mult de-a lungul vieții și care și acum are o energie incredibilă încât eu obosesc doar când o ascult povestindu-mi câte lucruri a făcut într-o singură zi.
Mă gândesc cu dor la prieteni care sunt departe și care îmi lipsesc și mă gândesc cu ciudă că atunci când îi aveam lângă mine eram „prea ocupată” ca să mă pot întâlni cu ei.
Mă gândesc cu regret la acel moment blestemat în care i-am spus mamei că o urăsc, fiind o adolescentă rebelă care nu înțelegea mai nimic despre ce e viața și cu ce se mănâncă ea. Am fost o egoistă, o răsfățată și o inconștientă. Vorbele acelea au rănit-o atât de tare încât nici acum, după atâția ani rănile nu i s-au vindecat. Încă le poartă cu ea… iar eu, eu niciodată nu am urât-o așa cum nu am putut urî pe nimeni altcineva.
Mă gândesc cu prietenie la oameni care mi-au schimbat viața în bine fără să știe sau fără să plănuiască asta. Au făcut-o pur și simplu.
Mă gândesc cu părere de rău că am lăsat părerile oamenilor să-mi schimbe traiectoria și să-mi clintească din loc deciziile. Nu am fost un om de neclintit. Dimpotrivă, m-am împiedicat deseori de vorbe aruncate-n vântul deșertăciunii.

Mă gândesc la tot ce n-am spus și trebuia să spun sau invers, la toate acele momente în care trebuia să iau atitudine, iar eu în schimb, m-am făcut mică și am lăsat lucrurile așa cum erau și mă gândesc la toate visele pentru care n-am luptat din comoditate, din lașitate sau din nepăsare,pe care le-am pierdut în umba timpului.
Mă gândesc deasemenea la toți oamenii care reprezintă „universul meu” și fără de care am impresia că mașina vieții mele ar rămâne fără benzină și s-ar opri.
Sunt dependentă de oameni, de prezența lor în viața mea, de afecțiunea lor și de zâmbetul lor cald.

Îmi pare rău pentru toate acele momente în care am fost nepăsătoare și nerecunoscătoare. Regret acele vorbe aruncate la mânie, negândite și nesimțite cu adevărate. Nu le mai pot lua înapoi. Mi le recunosc și mi le asum. E tot ce pot să fac.

Acesta este unul dintre acele momente în care iau o pauză de la tot și stau de vorbă cu mine. Îi opresc pe alții din a mă analiza centimetru cu centimetru și o fac eu însumi. De ce? Pentru că nimeni nu poate ști ce se află în sufletul meu. Ce sentimente, ce eșecuri, ce regrete, ce mulțumiri, ce bucurii. Iar mie îmi place să stau de vorbă cu mine chiar dacă uneori lacrimile îmi șiroiesc pe obraji atunci când îmi dau seama de tot ce nu am făcut bine. Nu sunt lacrimi amare, de regrete care macină, ci sunt lacrimi de liniște.

Un pahar de vin și o mie și una de gânduri…

Play: http://www.youtube.com/watch?v=06Y_sfJji0A

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Hey. am citit ce-ai scris si in starea de fata ma regasesc in unele momente, unele ganduri. Si eu ca si tine, ca oricine am o mie de ganduri. Vreau sa impartasesc persoanelor dragi, pacat ca acele persoane nu prea mai exista printre noi, toti sunt egoisti, nimeni nu se pune o secunda in locul cuiva, toata lumea numai dupa profit, toata lumea raneste. De ce a devenit lumea asta asa rea si avara? Probabil nimeni n-are raspunsul, dar …

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Scrisorile secrete ale călugărului care și-a vândut Ferrari-ul, de Robin Sharma

10 orașe - 10 oameni - 10 lecții importante de viață. Buenos Aires - primirea "sarcinii" Istanbul - Puterea Autenticității...

Închide